România anului 2015

Câteva teme strategice

Autor: Călin Hințea | Categoria: Politică
03-02-2015

Strategia înseamnă identificarea acelor factori care ne pot afecta structural și pe termen lung și încercarea de a-i utiliza în propriul avantaj. La început de 2015 România se confruntă cu câteva teme strategice care ne vor afecta puternic viitorul:

1. Relația cu Statele Unite. Rareori România a ocupat o poziție strategică atât de favorabilă în relația cu Statele Unite. După ani de relaxare față de Rusia (și de atenție redusă acordată României), Statele Unite au nevoie de parteneri strategici cu o opinie publică favorabilă, capabili să își asume responsabilități regionale. Astăzi candidații sunt însă foarte putini în Europa Centrală și de Est. Evoluțiile din jurul nostru (criza din Ucraina, traseul ciudat al Ungariei, instabilitatea din Bulgaria) au plasat România într-o poziție potențială pe care acum 10 ani putea doar să o viseze: partener privilegiat al SUA și jucător regional. Rusia a sesizat deja momentul cheie și joaca un rol activ pentru a-l dilua. Dacă politicienii români vor neglija această oportunitate, vorbim de o amenințare strategică care ne va afecta ca societate direct și pe termen lung.

2. Politizarea sectorului public. Nivelul politizării în România este la cote care sfidează rațiunea. Suntem un exemplu de „spoils system” (în care învingătorul politic ia totul): partidele aflate la guvernare se implica în numirea directorilor de școală, a funcționarilor de la organismele care administrează fonduri europene dar și a portarilor de la instituții publice. Acest lucru reprezintă deja o amenințare strategică pentru România: funcționarea statului este puternic afectată de incompetență structurală, instabilitate în funcție, nesiguranță și imposibilitatea promovării unor programe pe termen lung. În mod paradoxal, politizarea face mult rău chiar partidelor care o promovează: în momente de criză sau în fața unor decizii majore răspunsul sistemului public este defectuos și lipsit de profesionalism, afectând șansele electorale a celor aflați la guvernare. Capacitatea administrativă redusă și ancorarea într-un model pre-birocratic depășit se datorează în bună măsură politizării. Un stat fără o administrație coerentă este vulnerabil în fața oricărei amenințări interne sau externe. Dacă partidele politice din România nu sunt capabile să negocieze și să respecte un acord care stabilește limita funcțiilor politice în administrație, vor afecta strategic viitorul României.

3. Nerespectarea separației puterilor. Mulți politicieni români asimilează câștigarea alegerilor cu deținerea puterii absolute. Checks and balances înseamnă puțin pentru ei. Orice opoziție la acțiunile proprii din partea altor puteri ale statului este privită cu ostilitate și neîncredere: “pai nu suntem la guvernare”? De aici ținta supremă a politicianului roman: controlul total al statului. Constituție, reglementări, acorduri – totul este relativ. Ele pot fi modificate, reinterpretate, anulate, negate, în funcție de necesitățile momentului (lipsa de perspectivă îi face pe politicienii români să promoveze deseori cu ardoare schimbări care se vor întoarce împotriva lor în scurt timp). Dacă politicienii români nu înțeleg că separația puterilor este esențială și că victoria în alegeri nu înseamnă controlul total al instituțiilor statului, vor afecta strategic societatea.

4. Lipsa perspectivei strategice. România nu pare a avea dorința și capacitatea de a defini un viitor dezirabil asociat spațiului euro-atlantic. Statul român trăiește în paradigma “facem să fie bine” prin rezolvarea reactivă a problemelor operaționale/urgente și prin promovarea acelorași politici publice care și-au dovedit insuccesul sau inutilitatea timp de 25 de ani. Guvernele României nu dețin o structură destinată analizei și planificării strategice; nu par a fi interesate de analize pe tema avantajelor strategice pe care le avem; nu au planuri de construcție a unui avantaj competitiv; refuză orice exercițiu de definire a unei viziuni la nivel național. Partidele politice nu sunt interesate de construcția unor proiecții strategice coerente și se concentrează pe programe generale, populiste și lipsite de coerență. Singura temă strategică asupra căreia a existat un consens politic în ultimii 25 de ani a fost aderarea la UE și NATO (încet apar fisuri și la acest nivel). Toate aceste lucruri duc la ceea ce vedem cotidian: o țară lipsită de direcție și incapabilă să speculeze oportunitățile strategice apărute.

Etichetele atasate acestui articol:, , , ,

Nu se pot adauga comentarii la acest articol.

» » tipareste acest articol

România anului 2015 | Câteva teme strategice

Autor: Călin Hințea | Categoria: Politică

Strategia înseamnă identificarea acelor factori care ne pot afecta structural și pe termen lung și încercarea de a-i utiliza în propriul avantaj. La început de 2015 România se confruntă cu câteva teme strategice care ne vor afecta puternic viitorul:

1. Relația cu Statele Unite. Rareori România a ocupat o poziție strategică atât de favorabilă în relația cu Statele Unite. După ani de relaxare față de Rusia (și de atenție redusă acordată României), Statele Unite au nevoie de parteneri strategici cu o opinie publică favorabilă, capabili să își asume responsabilități regionale. Astăzi candidații sunt însă foarte putini în Europa Centrală și de Est. Evoluțiile din jurul nostru (criza din Ucraina, traseul ciudat al Ungariei, instabilitatea din Bulgaria) au plasat România într-o poziție potențială pe care acum 10 ani putea doar să o viseze: partener privilegiat al SUA și jucător regional. Rusia a sesizat deja momentul cheie și joaca un rol activ pentru a-l dilua. Dacă politicienii români vor neglija această oportunitate, vorbim de o amenințare strategică care ne va afecta ca societate direct și pe termen lung.

2. Politizarea sectorului public. Nivelul politizării în România este la cote care sfidează rațiunea. Suntem un exemplu de „spoils system” (în care învingătorul politic ia totul): partidele aflate la guvernare se implica în numirea directorilor de școală, a funcționarilor de la organismele care administrează fonduri europene dar și a portarilor de la instituții publice. Acest lucru reprezintă deja o amenințare strategică pentru România: funcționarea statului este puternic afectată de incompetență structurală, instabilitate în funcție, nesiguranță și imposibilitatea promovării unor programe pe termen lung. În mod paradoxal, politizarea face mult rău chiar partidelor care o promovează: în momente de criză sau în fața unor decizii majore răspunsul sistemului public este defectuos și lipsit de profesionalism, afectând șansele electorale a celor aflați la guvernare. Capacitatea administrativă redusă și ancorarea într-un model pre-birocratic depășit se datorează în bună măsură politizării. Un stat fără o administrație coerentă este vulnerabil în fața oricărei amenințări interne sau externe. Dacă partidele politice din România nu sunt capabile să negocieze și să respecte un acord care stabilește limita funcțiilor politice în administrație, vor afecta strategic viitorul României.

3. Nerespectarea separației puterilor. Mulți politicieni români asimilează câștigarea alegerilor cu deținerea puterii absolute. Checks and balances înseamnă puțin pentru ei. Orice opoziție la acțiunile proprii din partea altor puteri ale statului este privită cu ostilitate și neîncredere: “pai nu suntem la guvernare”? De aici ținta supremă a politicianului roman: controlul total al statului. Constituție, reglementări, acorduri – totul este relativ. Ele pot fi modificate, reinterpretate, anulate, negate, în funcție de necesitățile momentului (lipsa de perspectivă îi face pe politicienii români să promoveze deseori cu ardoare schimbări care se vor întoarce împotriva lor în scurt timp). Dacă politicienii români nu înțeleg că separația puterilor este esențială și că victoria în alegeri nu înseamnă controlul total al instituțiilor statului, vor afecta strategic societatea.

4. Lipsa perspectivei strategice. România nu pare a avea dorința și capacitatea de a defini un viitor dezirabil asociat spațiului euro-atlantic. Statul român trăiește în paradigma “facem să fie bine” prin rezolvarea reactivă a problemelor operaționale/urgente și prin promovarea acelorași politici publice care și-au dovedit insuccesul sau inutilitatea timp de 25 de ani. Guvernele României nu dețin o structură destinată analizei și planificării strategice; nu par a fi interesate de analize pe tema avantajelor strategice pe care le avem; nu au planuri de construcție a unui avantaj competitiv; refuză orice exercițiu de definire a unei viziuni la nivel național. Partidele politice nu sunt interesate de construcția unor proiecții strategice coerente și se concentrează pe programe generale, populiste și lipsite de coerență. Singura temă strategică asupra căreia a existat un consens politic în ultimii 25 de ani a fost aderarea la UE și NATO (încet apar fisuri și la acest nivel). Toate aceste lucruri duc la ceea ce vedem cotidian: o țară lipsită de direcție și incapabilă să speculeze oportunitățile strategice apărute.




Etichetele atasate acestui articol: , , , ,