Noul populism românesc

Analiza programului de partid PPDD

Autor: Mihnea Stoica | Categoria: Politică
27-11-2012

La început a fost televiziunea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că pe scena politică românească şi-a făcut apariţia un nou partid al cărui fondator eponim, Dan Diaconescu, s-a remarcat în primul rând ca om de televiziune şi nicidecum ca politician. Ascensiunea prosperului om de afaceri a stat sub zodia unei continue controverse, postul de televiziune pe care l-a înfiinţat (OTV) fiind de mai multe ori sancţionat pecuniar sau chiar suspendat pentru o scurtă perioadă la începutul anilor 2000. Cu trecerea timpului, profilul televiziunii pe care Dan Diaconescu o patronează s-a orientat către subiectele cu un puternic iz de senzaţionalism, constând de cele mai multe ori în dezvăluiri despre personaje cu moravuri uşoare din viaţa mondenă. Televiziunea realiza şi emisiuni despre starea naţiunii, adesea critice la adresa puterii, indiferent de culoarea politică a Guvernului. Toate aceste aspecte au dus la fixarea unui anumit public ţintă, care a rămas fidel formatului şi care s-a dovedit ulterior capabil a-şi transfera simpatia de la omul de televiziune Dan Diaconescu la politicianul cu acelaşi nume. Marea transformare a patronului media s-a produs în 2010 când, reţinut fiind de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru presupusa săvârşire a unei infracţiuni de corupţie, Diaconescu a acuzat un complot al întregii clase politice împotriva sa. Momentul a fost transmis în direct de către propria-i televiziune, ocazie cu care ratingul îi crescuse de câteva ori (de la o medie de 0,4 la 3,5), devenind astfel lider de piaţă. Ulterior, deşi fusese eliberat (moment în care OTV-ul atinsese un nivel de 9 puncte rating), promisiunea sa de revanşă împotriva politicienilor a acţionat ca un combustibil pentru misiunea sa ulterioară: înfiinţarea formaţiunii politice denumite „Partidul Poporului – Dan Diaconescu”.

Popularizarea partidului

Asumându-şi rolul de adevărat reprezentant al electoratului dezamăgit de situaţia României în general şi a politicii în particular, auto-intitulatul partid al poporului uzitează de toate metodele care îi stau la dispoziţie pentru a disemina informaţii cu privire la programul său electoral. Numele partidului crează, aproape inevitabil, corespondenţe sonore cu alte partide care au „împrumutat” numele liderului lor, e.g. Lijst Pim Fortuyn (Olanda), sau asocieri cu numele altor partide „ale poporului” de pe bătrânul continent, e.g. Partidul Poporului Danez. Însă cât din ceea ce este varianta românească a acestei mişcări politice se aseamănă cu formaţiunile amintite mai sus sau altele de aceeaşi factură din Europa?

Programele partidelor amintite mai sus au fost caracterizate de literatura de specialitate ca încadrându-se în sfera populismului. Avem aici în vedere termenul de populism în accepţiunea sa de strategie politică neancorată într-o realitate ideologică specifică, liberă de orice rigurozitate şi constrângere doctrinară (Jagers, Walgrave, 2003). Multe dintre partidele populiste din Europa s-au autoplasat sau au fost catalogate de politologi ca fiind de dreapta, deşi numărul partidelor populiste de stânga nu este nici el de neglijat. Unii specialişti consideră că, datorită doctrinei eclectice care caracterizează astfel de partide, media măsurilor propuse prin programele proprii le împinge undeva spre centrul spectrului politic (explicaţie dată pentru poziţionarea partidului olandez PVV foarte aproape de centru). Această înşiruire aproape haotică a măsurilor din cadrul programelor de partid pare să fi pălit în faţa mesajului principal al luptei „anti” pe care astfel de formaţiuni o promit (de altfel, literatura de specialitate numeste astfel de partide „anti-establishment parties”). True Finns în Finlanda, Front National în Franţa şi Jobbik în Ungaria sunt doar câteva dintre partidele care, alături de cele menţionate mai sus, au reuşit să-şi adjudece un număr frumos de voturi în competiţiile electorale pe baza retoricii anti-stabiliment. Să fie şi Partidul Poporului Dan Diaconescu (de acum înainte, PPDD) un astfel de caz? Alegerile locale din iunie au adus noii formaţiuni politice 11 procente, cu câteva puncte bune sub nivelul la care era cotat partidul în sondajele de opinie premergătoare alegerilor (unele sondaje anticipau un scor de 17% pentru PPDD). Lipsa succesului răsunător a fost explicat prin absenţa unor structuri teritoriale solide. Acelaşi a fost argumentul şi pentru alte partide create de-alungul timpului şi în cazul cărora aşteptările mari au fost confruntate cu rezultate care n-au permis nici măcar trecerea pragului electoral: e.g. ApR, formaţiune condusă de Teodor Meleşcanu, care a ratat intrarea în Parlament, adunând în 2000 doar 4% din voturi (http://www.infopolitic.ro/wp-content/uploads/2011/01/Despre-ApR.pdf), ceea ce a şi condus ulterior la dispariţia partidului.

În schimb, marile vehicule electorale ale PPDD au fost ceea ce putem numi new media: televiziunea si internetul. PPDD îşi popularizează cu tenacitate programul politic în cadrul multiplelor emisiuni televizate dedicate campaniei electorale, dar şi prin internet (website oficial, bloguri, reţele de socializare). Ratingul televiziunii s-a clasat în topurile audienţelor în diferite momente politice cheie (amintim aici interviul acordat de preşedintele Băsescu patronului media în campania pentru demitere), rivalizând astfel cu televiziunile de specialitate.

Douăzeci de puncte pentru popor

În timp ce măsurile promise de partidele deja consacrate pe scena politică românească sunt cuprinse în programe electorale uneori de întindere considerabilă, PPDD îşi sprijină viitoarele măsuri în doar 20 de puncte, uşor de găsit chiar şi pe internet (http://www.partidul.poporului.ro/content/20-de-puncte-ale-partidului-poporului) şi simplu de reţinut. Pentru o mai riguroasă analiză a măsurilor găsite, propunem împărţirea lor în trei categorii: măsuri economice, măsuri anti-elită şi măsuri privind democraţia directă.

Măsurile economice scot la lumină un program lipsit de profunzime şi greu de plasat ideologic. Iniţiativele care sprijină intervenţionismul statal sunt întretăiate de cele care reduc statul la un simplu cuvânt, gol de orice înţeles. Astfel, aflăm că PPDD militează, pe de o parte, pentru mărirea tuturor salariilor şi pensiilor, pentru realizarea unor investiţii masive în agricultură, precum şi pentru construirea a sute de mii de locuinţe, iar pe de altă parte, promite că va anula toate taxele şi impozitele actuale şi că statul va acorda câte 20.000 EUR fiecărui antreprenor român.

Dacă pe plan economic promisiunile par contradictorii (sau cel puţin eliptice), lupta anti-elite pe care PPDD o promite pare a fi una neechivocă, îndreptată împotriva celor doi mari inamici ai poporului: justiţia şi politica. Cele două sunt simboluri ale nemulţumirii majorităţii electoratului românesc şi sunt identificate drept principale responsabile pentru apele tulburi pe care România navighează astăzi. Un sondaj al Fundatiei Soros arăta anul trecut că încrederea românilor în justiţie se situează în jurul valorii de 20%, aceasta fiind considerată insuficient de accesibilă şi ineficientă. PPDD promite să adauge juraţi în cadrul procesului de judecată, asemenea sistemului de common law, tocmai pentru a asigura accesibilitatea justiţiei; totodată, programul cuprinde şi promisiunea unor pedepse mai severe pentru magistraţii care se fac vinovaţi de săvârşirea unor infracţiuni sau abateri disciplinare. Mergând mai departe, aşa cum se arată într-un recent sondaj IRES, sistemul politic românesc se mai bucură de doar 11% din simpatia electoratului. PPDD îi identifică în programul său drept principali vinovaţi pentru această situaţie pe preşedinte, premier, miniştri şi parlamentari, funcţii pentru care partidul propune anularea oricărei remuneraţii. Mai mult decât atât, în conformitate cu cele enunţate în programul politic, odată câştigate alegerile de către PPDD, va trebui ca elitele politice să evacueze Palatul Cotroceni, Palatul Victoria, respectiv Palatul Parlamentului. Lupta împotriva „duşmanilor poporului” este aşadar una totală, ghidată exclusiv de doleanţele simplului alegător.

Cât priveşte măsurile pentru o democraţie directă sporită, atât de caracteristice partidelor populiste, PPDD propune înfiinţarea unei companii naţionale denumită „Averea poporului”; conducătorul acestei companii nu va putea fi desemnat altfel decât prin sufragiu universal. Această măsură sintetizează elocvent ideea centrală a populismului, şi anume recursul la deciziile Poporului, entitatea care ştie întotdeauna, de una singură, ce e mai bine pentru sine.

Scurte concluzii

Termenii în care programul partidului este formulat sunt imperativi, tocmai pentru a accentua intransigenţa celor care vor guverna în numele poporului, fiind folosite cuvinte tari precum „anularea”, „confiscarea”, „interzicerea”. Aşa cum am demonstrat mai sus, accentul pe care PPDD îl pune pe măsurile anti-stabiliment face ca asemănarea sa cu partidele populiste din Europa să fie una justificată, însă diferenţele de cultură politică atât a liderilor, cât şi a electoratului, rămân vizibile. Aşa cum era de aşteptat, OTV se află printre posturile TV preferate ale alegătorilor PPDD, iar subiectele care par a fi cele mai importante pentru electoratul aceluiaşi partid sunt preţurile, sănătatea şi locurile de muncă (http://www.ires.com.ro/articol/216/irescop-2012–iii–pasiuni–comportamente-si-credinte).

Cu doar câteva săptămâni înaintea alegerilor, PPDD se clasează, conform unui recent sondaj de opinie, pe locul 3 în urma celor două mari alianţe electorale USL şi ARD, menţinându-şi atât poziţia de la precedentele alegeri locale, cât şi scorul electoral, fiind cotat cu 14% din sufragii, nu departe de cele aproximativ 11 procente obţinute în iunie. Liderul partidului, Dan Diaconescu, cumulează şi el aproximativ 14% din încrederea electoratului, în scădere faţă de perioada precedentă. O fi însemnând asta că cel care reprezenta locomotiva partidului a ajuns în punctul în care să nu fie mai interesant decât partidul pe care l-a înfiinţat? Rămâne de văzut la alegerile din decembrie, când… poporul îşi va decide partidul şi nu invers.

PS: Este interesant de observat faptul că într-un sondaj care arată dinamica simpatiei pentru liderii politici (http://www.dcnews.ro/2012/11/sondaj-imas-evolutia-increderii-in-oamenii-politici-surpriza-c-v-tudor-si-codasul-mru/), şeful PPDD scade în preferinţele electoratului, dar creşte Corneliu Vadim Tudor, preşedintele PRM. Ceea ce poate fi considerat un „transfer” de simpatie între cei doi lideri ne duce cu gândul la ideea exprimată în literatura de specialitate, conform căreia populismul naşte populism (Canovan, 1999) şi la opinia în conformitate cu care PPDD înlocuieşte, de fapt, PRM (Feşnic, Armeanu, 2012). Aşadar, nimic nu se pierde, totul se transformă.

 

Etichetele atasate acestui articol:, , , , ,

Nu se pot adauga comentarii la acest articol.

» » tipareste acest articol

Noul populism românesc | Analiza programului de partid PPDD

Autor: Mihnea Stoica | Categoria: Politică

La început a fost televiziunea

Nu mai este o noutate pentru nimeni faptul că pe scena politică românească şi-a făcut apariţia un nou partid al cărui fondator eponim, Dan Diaconescu, s-a remarcat în primul rând ca om de televiziune şi nicidecum ca politician. Ascensiunea prosperului om de afaceri a stat sub zodia unei continue controverse, postul de televiziune pe care l-a înfiinţat (OTV) fiind de mai multe ori sancţionat pecuniar sau chiar suspendat pentru o scurtă perioadă la începutul anilor 2000. Cu trecerea timpului, profilul televiziunii pe care Dan Diaconescu o patronează s-a orientat către subiectele cu un puternic iz de senzaţionalism, constând de cele mai multe ori în dezvăluiri despre personaje cu moravuri uşoare din viaţa mondenă. Televiziunea realiza şi emisiuni despre starea naţiunii, adesea critice la adresa puterii, indiferent de culoarea politică a Guvernului. Toate aceste aspecte au dus la fixarea unui anumit public ţintă, care a rămas fidel formatului şi care s-a dovedit ulterior capabil a-şi transfera simpatia de la omul de televiziune Dan Diaconescu la politicianul cu acelaşi nume. Marea transformare a patronului media s-a produs în 2010 când, reţinut fiind de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru presupusa săvârşire a unei infracţiuni de corupţie, Diaconescu a acuzat un complot al întregii clase politice împotriva sa. Momentul a fost transmis în direct de către propria-i televiziune, ocazie cu care ratingul îi crescuse de câteva ori (de la o medie de 0,4 la 3,5), devenind astfel lider de piaţă. Ulterior, deşi fusese eliberat (moment în care OTV-ul atinsese un nivel de 9 puncte rating), promisiunea sa de revanşă împotriva politicienilor a acţionat ca un combustibil pentru misiunea sa ulterioară: înfiinţarea formaţiunii politice denumite „Partidul Poporului – Dan Diaconescu”.

Popularizarea partidului

Asumându-şi rolul de adevărat reprezentant al electoratului dezamăgit de situaţia României în general şi a politicii în particular, auto-intitulatul partid al poporului uzitează de toate metodele care îi stau la dispoziţie pentru a disemina informaţii cu privire la programul său electoral. Numele partidului crează, aproape inevitabil, corespondenţe sonore cu alte partide care au „împrumutat” numele liderului lor, e.g. Lijst Pim Fortuyn (Olanda), sau asocieri cu numele altor partide „ale poporului” de pe bătrânul continent, e.g. Partidul Poporului Danez. Însă cât din ceea ce este varianta românească a acestei mişcări politice se aseamănă cu formaţiunile amintite mai sus sau altele de aceeaşi factură din Europa?

Programele partidelor amintite mai sus au fost caracterizate de literatura de specialitate ca încadrându-se în sfera populismului. Avem aici în vedere termenul de populism în accepţiunea sa de strategie politică neancorată într-o realitate ideologică specifică, liberă de orice rigurozitate şi constrângere doctrinară (Jagers, Walgrave, 2003). Multe dintre partidele populiste din Europa s-au autoplasat sau au fost catalogate de politologi ca fiind de dreapta, deşi numărul partidelor populiste de stânga nu este nici el de neglijat. Unii specialişti consideră că, datorită doctrinei eclectice care caracterizează astfel de partide, media măsurilor propuse prin programele proprii le împinge undeva spre centrul spectrului politic (explicaţie dată pentru poziţionarea partidului olandez PVV foarte aproape de centru). Această înşiruire aproape haotică a măsurilor din cadrul programelor de partid pare să fi pălit în faţa mesajului principal al luptei „anti” pe care astfel de formaţiuni o promit (de altfel, literatura de specialitate numeste astfel de partide „anti-establishment parties”). True Finns în Finlanda, Front National în Franţa şi Jobbik în Ungaria sunt doar câteva dintre partidele care, alături de cele menţionate mai sus, au reuşit să-şi adjudece un număr frumos de voturi în competiţiile electorale pe baza retoricii anti-stabiliment. Să fie şi Partidul Poporului Dan Diaconescu (de acum înainte, PPDD) un astfel de caz? Alegerile locale din iunie au adus noii formaţiuni politice 11 procente, cu câteva puncte bune sub nivelul la care era cotat partidul în sondajele de opinie premergătoare alegerilor (unele sondaje anticipau un scor de 17% pentru PPDD). Lipsa succesului răsunător a fost explicat prin absenţa unor structuri teritoriale solide. Acelaşi a fost argumentul şi pentru alte partide create de-alungul timpului şi în cazul cărora aşteptările mari au fost confruntate cu rezultate care n-au permis nici măcar trecerea pragului electoral: e.g. ApR, formaţiune condusă de Teodor Meleşcanu, care a ratat intrarea în Parlament, adunând în 2000 doar 4% din voturi (http://www.infopolitic.ro/wp-content/uploads/2011/01/Despre-ApR.pdf), ceea ce a şi condus ulterior la dispariţia partidului.

În schimb, marile vehicule electorale ale PPDD au fost ceea ce putem numi new media: televiziunea si internetul. PPDD îşi popularizează cu tenacitate programul politic în cadrul multiplelor emisiuni televizate dedicate campaniei electorale, dar şi prin internet (website oficial, bloguri, reţele de socializare). Ratingul televiziunii s-a clasat în topurile audienţelor în diferite momente politice cheie (amintim aici interviul acordat de preşedintele Băsescu patronului media în campania pentru demitere), rivalizând astfel cu televiziunile de specialitate.

Douăzeci de puncte pentru popor

În timp ce măsurile promise de partidele deja consacrate pe scena politică românească sunt cuprinse în programe electorale uneori de întindere considerabilă, PPDD îşi sprijină viitoarele măsuri în doar 20 de puncte, uşor de găsit chiar şi pe internet (http://www.partidul.poporului.ro/content/20-de-puncte-ale-partidului-poporului) şi simplu de reţinut. Pentru o mai riguroasă analiză a măsurilor găsite, propunem împărţirea lor în trei categorii: măsuri economice, măsuri anti-elită şi măsuri privind democraţia directă.

Măsurile economice scot la lumină un program lipsit de profunzime şi greu de plasat ideologic. Iniţiativele care sprijină intervenţionismul statal sunt întretăiate de cele care reduc statul la un simplu cuvânt, gol de orice înţeles. Astfel, aflăm că PPDD militează, pe de o parte, pentru mărirea tuturor salariilor şi pensiilor, pentru realizarea unor investiţii masive în agricultură, precum şi pentru construirea a sute de mii de locuinţe, iar pe de altă parte, promite că va anula toate taxele şi impozitele actuale şi că statul va acorda câte 20.000 EUR fiecărui antreprenor român.

Dacă pe plan economic promisiunile par contradictorii (sau cel puţin eliptice), lupta anti-elite pe care PPDD o promite pare a fi una neechivocă, îndreptată împotriva celor doi mari inamici ai poporului: justiţia şi politica. Cele două sunt simboluri ale nemulţumirii majorităţii electoratului românesc şi sunt identificate drept principale responsabile pentru apele tulburi pe care România navighează astăzi. Un sondaj al Fundatiei Soros arăta anul trecut că încrederea românilor în justiţie se situează în jurul valorii de 20%, aceasta fiind considerată insuficient de accesibilă şi ineficientă. PPDD promite să adauge juraţi în cadrul procesului de judecată, asemenea sistemului de common law, tocmai pentru a asigura accesibilitatea justiţiei; totodată, programul cuprinde şi promisiunea unor pedepse mai severe pentru magistraţii care se fac vinovaţi de săvârşirea unor infracţiuni sau abateri disciplinare. Mergând mai departe, aşa cum se arată într-un recent sondaj IRES, sistemul politic românesc se mai bucură de doar 11% din simpatia electoratului. PPDD îi identifică în programul său drept principali vinovaţi pentru această situaţie pe preşedinte, premier, miniştri şi parlamentari, funcţii pentru care partidul propune anularea oricărei remuneraţii. Mai mult decât atât, în conformitate cu cele enunţate în programul politic, odată câştigate alegerile de către PPDD, va trebui ca elitele politice să evacueze Palatul Cotroceni, Palatul Victoria, respectiv Palatul Parlamentului. Lupta împotriva „duşmanilor poporului” este aşadar una totală, ghidată exclusiv de doleanţele simplului alegător.

Cât priveşte măsurile pentru o democraţie directă sporită, atât de caracteristice partidelor populiste, PPDD propune înfiinţarea unei companii naţionale denumită „Averea poporului”; conducătorul acestei companii nu va putea fi desemnat altfel decât prin sufragiu universal. Această măsură sintetizează elocvent ideea centrală a populismului, şi anume recursul la deciziile Poporului, entitatea care ştie întotdeauna, de una singură, ce e mai bine pentru sine.

Scurte concluzii

Termenii în care programul partidului este formulat sunt imperativi, tocmai pentru a accentua intransigenţa celor care vor guverna în numele poporului, fiind folosite cuvinte tari precum „anularea”, „confiscarea”, „interzicerea”. Aşa cum am demonstrat mai sus, accentul pe care PPDD îl pune pe măsurile anti-stabiliment face ca asemănarea sa cu partidele populiste din Europa să fie una justificată, însă diferenţele de cultură politică atât a liderilor, cât şi a electoratului, rămân vizibile. Aşa cum era de aşteptat, OTV se află printre posturile TV preferate ale alegătorilor PPDD, iar subiectele care par a fi cele mai importante pentru electoratul aceluiaşi partid sunt preţurile, sănătatea şi locurile de muncă (http://www.ires.com.ro/articol/216/irescop-2012–iii–pasiuni–comportamente-si-credinte).

Cu doar câteva săptămâni înaintea alegerilor, PPDD se clasează, conform unui recent sondaj de opinie, pe locul 3 în urma celor două mari alianţe electorale USL şi ARD, menţinându-şi atât poziţia de la precedentele alegeri locale, cât şi scorul electoral, fiind cotat cu 14% din sufragii, nu departe de cele aproximativ 11 procente obţinute în iunie. Liderul partidului, Dan Diaconescu, cumulează şi el aproximativ 14% din încrederea electoratului, în scădere faţă de perioada precedentă. O fi însemnând asta că cel care reprezenta locomotiva partidului a ajuns în punctul în care să nu fie mai interesant decât partidul pe care l-a înfiinţat? Rămâne de văzut la alegerile din decembrie, când… poporul îşi va decide partidul şi nu invers.

PS: Este interesant de observat faptul că într-un sondaj care arată dinamica simpatiei pentru liderii politici (http://www.dcnews.ro/2012/11/sondaj-imas-evolutia-increderii-in-oamenii-politici-surpriza-c-v-tudor-si-codasul-mru/), şeful PPDD scade în preferinţele electoratului, dar creşte Corneliu Vadim Tudor, preşedintele PRM. Ceea ce poate fi considerat un „transfer” de simpatie între cei doi lideri ne duce cu gândul la ideea exprimată în literatura de specialitate, conform căreia populismul naşte populism (Canovan, 1999) şi la opinia în conformitate cu care PPDD înlocuieşte, de fapt, PRM (Feşnic, Armeanu, 2012). Aşadar, nimic nu se pierde, totul se transformă.

 




Etichetele atasate acestui articol: , , , , ,