Morcovul și bățul

De ce și-ar tăia craca pe care stă actuala clasă politică?

Autor: Marian Preda | Categoria: Politică
16-02-2015

Rezultatul alegerilor prezidențiale din noiembrie 2014, pentru mulți neașteptat, și evoluțiile recente din viața politică și socială a României, cu arestări și dezvăluiri zilnice, generează speranțe de însănătoșire a democrației noastre vampirizate de corupție, îngrijorare și incertitudine socială, de reașezări în relațiile dintre puterile statului.

Președintele Iohannis și noul Partid Național Liberal au promis (inclusiv prin documente semnate în perioada campaniei electorale) și reiterează prin declarațiile recente că vor lansa o nouă serie de reforme care să democratizeze viața politică și, implicit, societatea românească. Sunt posibile acum aceste reforme așteptate de mare parte din populație? Care ar fi marile probleme de rezolvat și care ar fi prioritățile în această nouă etapă de reformă?

Ce nu merge, de fapt, în România?

Una dintre cele trei puteri în stat, justiția, a fost reformată și reforma produce efecte care par pozitive. Instituția prezidențială, parte din executiv, este acum ocupată cu legitimitate de un președinte care a câștigat cu un scor detașat în turul II și care este general acceptat atât pe plan intern cât și extern. Însă celelalte două instituții importante, guvernul și parlamentul, au fost și sunt macinate de incompetență și de corupție.

Paradoxal, tocmai acestea ar trebui să voteze și să implementeze propria lor reformă. Dincolo de guvern și parlament sunt, de fapt, partidele politice parlamentare, unele acum la putere, altele pregătindu-se pentru a o prelua, partide complet nereformate, corupte, ineficiente.

Faptul că justiția lucrează și se umplu închisorile cu oameni politici este o etapă necesară, pozitivă, dar nu este soluția pentru a reforma societatea românească. Dacă nu se corectează disfuncțiile sistemului social, după ce va trece valul de arestări, incompetenții din linia a doua a partidelor le vor lua rapid locul celor intrați la pușcărie iar noii combinatori vor inventa noi metode de corupere a funcționarilor publici și de vampirizare a bugetului de stat.

Nu, nu e esențial dacă și câți vor mai intra în închisoare ci cu cine îi înlocuim, ce punem în loc, cum iese România mai curată și mai puternică din convalescența aceasta vremelnică.

Conform celor semnalate de cei mai mulți analiști ai vieții politice dar și angajamentelor noului președinte și noului PNL, acestea ar fi câteva măsuri prin care s-ar putea reforma sistemul public[1]:

1) Legea finanțării partidelor politice pentru a le face independente de ”antreprenorii” politico-administrativi care finanțează filialele partidelor și apoi își numesc oamenii proprii în poziții din administrație pentru a căpușa bugetul public. Doar cu șpaga din bani publici dată în afacerea Microsoft ar fi fost finanțate rezonabil toate cheltuielile administrative minimale ale partidelor politice parlamentare din România timp de 10-20 de ani. Altfel spus, e mult mai ieftin să finanțăm partidele din bani publici pentru a rămâne cinstite decât să lăsăm corupții la conducerea lor și să risipească mult mai mult din banii publici.

2) O reformă care să țintească depolitizarea administrației publice pentru a reduce drastic influența partidelor în numirile din administrație – una dintre marile cauze ale corupției și incompetenței din sistemul public. Cariera din administrație trebuie separată de cea din politică și Agenția Națională a Funcționarilor Publici trebuie să devină autonomă, condusă de reprezentanții facultăților de administrație publică, ONG-urilor și, eventual, monitorizată de o comisie din Parlament. Sistemul de recrutare și selecție de la Institutul Național al Magistraturii este un bun exemplu de success și poate fi folosit ca model și în administrația publică.

3) Salarizarea în sistemul politic și în administrația publică (inclusiv pentru Președinție, Parlament și Guvern) trebuie să crească similar cu cea din sistemul de justiție. Pe lângă nevoia de echitate în sistemul de salarizare, dacă au salarii decente, tentația pentru corupție ar trebui să scadă în rândul oamenilor politici.

4) Partidele trebuie să se reformeze rapid prin păstrarea celor competenți și integri și recrutarea unor noi oameni politici din afara actualei clase politice. Măsuri de democrație internă care să faciliteze desemnarea unor candidați competenți la funcțiile interne dar și la alegerile locale și generale ar facilita acest proces.

5) O nouă lege a partidelor politice care să poată fi ușor înființate este obligatorie pentru liberalizarea pieței politice. Se poate imagina un sistem care să permeabilizeze scena politică dar să prevină inflația de partide.

6) Pentru a întări controlul social, democrația și dependența de voturile segmentelor sociale captive este esențial votul la distanță (prin corespondență sau/și electronic).

7) Pentru a micșora controlul politic asupra resurselor și dimensiunile corupției trebuie trecută o parte cât mai mare din proprietatea publică în proprietate privată; proprietățile publice din industrie pot fi privatizate prin metode clasice iar serviciile publice precum educația non-obligatorie sau unele servicii de sănătate prin trasferarea proprietății către comunități profesionale sau grupuri mai mici sub formă de fundații adică instituții publice de drept privat.

8) Statul trebuie să-și dezvolte funcția de reglementare și control și instituțiile aferente, nu să fie un producător al unor bunuri pe care piața le produce mai eficient. În afară de instituțiile de ordine publică și siguranță națională, câteva obiective strategice precum centralele nucleare și alte câteva similare, învățământul obligatoriu, sistemul de sănătate de urgență plus o rețea de spitale regionale, restul trebuie rapid transferat spre administrare privată. Așa nu se vor mai pune politic directori care să facă contracte păguboase pentru stat iar competitivitatea instituțiilor va crește. De ce trebuie să fie universitățile „de stat”? De ce nu pot fi transformate în fundații iar statul să finanțeze printr-un voucher cei mai buni absolvenți de liceu conform mediilor de la bacalaureat?

Este esențial că statul trebuie să se retragă partial (și treptat) și din zona asigurărilor de pensii și de sănătate. În timp, pensile publice trebuie să se rezume la componenta socială și să asigure o pensie plafonată mai jos iar pentru cei care au contribuit cu sume mai mari trebuie să se extindă asigurările administrate privat din pilonii II și III; și în asigurările de sănătate statul va trebui să se limiteze la un pachet minimal completat de asigurări de sănătate private. Desigur, acestea sunt reforme ce vor necesita o perioadă îndelungată de implementare dar ele trebuie proiectate și începute neîntârziat.

9) Controlul reciproc între puterile statului trebuie mai clar reglementat și trebuie să rămână o temă permanentă în dezbaterile publice.

10) Guvernarea centrată pe obiective clare și ținte măsurabile trebuie să devină o regulă ca și monitorizarea și evaluarea mandatelor în funcții publice. Fiecare manager public trebuie să-și asume angajamente măsurabile și să dea socoteală public pentru îndeplinirea sau nu a acestora dacă solicită un nou mandat. În acest fel vor înceta concursurile de „frumusețe”, de simpatie în campaniile electorale și vom alege manageri publici, administratori cu responsabilități și soluții și nu (doar) actori – vânzători de iluzii și de emoții.

Reorganizarea administrativ-teritorială (trecerea la regiuni și la maxim 1.000 de primării din cele peste 3.000 din prezent) este și ea extrem de importantă dar este puțin probabil că în structura actuală și înainte de alegerile locale din mai 2016 se va putea obține o majoritate care să o susțină.

Dar…

Cum să schimbe actuala clasă politică sistemul care a produs-o, cum să-și taie singură craca instituțională pe care s-a cocoțat? Vor vota, de exemplu, parlamentarii reducerea drastică a numărului de locuri în viitorul legislativ și își vor reduce șansele de a rămâne parlamentari după 2016? Vor vota ei o nouă lege a finanțării partidelor politice în care finanțarea să se facă transparent, fără „bani la pungă” din care să mai bage și ei în buzunarul propriu? Vor accepta ei ca desemnarea candidaților la funcții să se facă democratic, pe bază de competență și nu din pixul șefului, pe bază de „contribuție la campania electorală a partidului” care este, de fapt, o cumpărare mascată a funcției? Vor accepta ei să facă depolitizarea administrației public,e adică să elimine sursele de șpăgi pentru ei și pentru partidele lor și modalitățile de compensare pentru cei care susțin în prezent filialele județene sau locale și „aduc voturi” în campanii? Vor accepta ei o lege a votului la distanță (electronic sau/și prin corespondență) când nu pot controla acele voturi? Vor vota parlamentarii actuali o lege care să ușureze înființarea partidelor politice și să le amenințe monopolul partidelor lor și implicit al lor asupra vieții politice naționale și locale?

Pare greu de crezut.

Și totuși…domnul prședinte Iohannis și câțiva din conducerea PNL au promis și par să încerce.

Teoria motivației spune clar că pentru orice demers, pentru orice acțiune umană trebuie să existe stimulente, motivatori, un raport convenabil între beneficii și costuri. Care ar fi, deci, potențialele avantaje pentru PNL și un număr suficient de parlamentari? Care ar fi stimulentele (morcovul) și eventualele sancțiunile negative, constrângerile (bățul) care îi pot face să pornească acest demers și să-l ducă la capăt?

I) „Morcovul” sau stimulente posibile pentru o reformă a clasei politice:

  • Salarizarea mai bună, echivalentă cu cea din puterea judecătorească. Avantaje financiare legale, salarii mai mari pentru parlamentari, miniștri, alți demnitari din sistemul politic vor fi un stimulent important pentru a vota o reformă. Dacă în justiție și în „servicii” sunt salarii, drepturi de pensie și alte beneficii decente în context românesc, ele sunt, prin comparație, mult mai mici pentru miniștri, parlamentari, consilieri prezidențiali, Președinte. De curând, fostul președinte, Traian Băsescu, s-a pensionat cu o pensie mult mai mică decât a multor judecători, unii acuzați ca fiind corupți; tot de curând, se pare că actualul Președinte a fost refuzat de persoane cărora le-a propus funcții de consilieri la Cotroceni pentru că salariile erau insuficiente pentru un trai decent. Nivelul de salarizare, de drepturi de asigurări, nu poate fi diferit între niveluri similare de conducere din cele trei puteri din Stat.
  • Redobândirea demnității și prestigiului individuale dar și ale partidelor și instituțiilor precum Parlamentul constituie un tip de motivație ce nu poate fi neglijat; parlamentarii cinstiți vor dori o reformă prin care să ajungă să nu le mai fie jenă de propriul statut.

II) ”Bățul” sau sancțiunile posibile în cazul nereformării clasei politice:

  • Se reformează sau dispare. Parlamentarilor trebuie să li se explice că, dacă nu se reformează, vor asista la eliminarea completă de la putere a actualei clase politice din care fac parte și la apariția altor partide care să răspundă așteptărilor electoratului. Ceea ce a pățit PNȚCD după guvernarea din 1996-2000 este un bun exemplu. De fapt, în România, niciun partid sau alianță nu a menținut puterea în ultimii 25 de ani după un ciclu de guvernare de câțiva ani. Și alte partide în afară de PNȚCD au avut probleme să rămână la putere și cele mai multe au fost obligate să-și schimbe denumirea sau să fuzioneze pentru a rămâne în jocul politic.
  • Riscul de a fi în continuare victimele DNA dacă păstrează sistemul actual și vor continua finanțarea partidelor și campaniilor prin vechile metode.

Instinctul de supraviețuire a făcut minuni din ființele umane și din societăți amenințate cu dispariția de-a lungul istoriei.

Vor fi destul de convingători domnul președinte Iohannis, doamna Gorghiu și domnul Blaga, potențialii inițiatori ai unei reforme din interiorul clasei politice actuale? Vor fi suficient de inteligenți actualii parlamentari pentru a nu se pune împotriva unui curent reformator al societății pe care nu vor putea să îl oprească ci doar să îl însoțească, să îi folosească forța? Dacă vor vedea că se mută pe o „cracă” instituțională mai sigură, pentru ei ar trebui să fie, să accepte să reformeze instituțiile actuale, cele care i-au produs dar nu le mai asigură siguranța pe termen mediu și lung.

Dacă nu, se vor prăbuși pentru totdeauna împreună cu sistemul actual.

––––––––––––––––––––––––––––

[1] O listă asemănatoare am publicat într-un recent articol pe platforma Contributors.ro

Etichetele atasate acestui articol:, , , ,

Nu se pot adauga comentarii la acest articol.

» » tipareste acest articol

Morcovul și bățul | De ce și-ar tăia craca pe care stă actuala clasă politică?

Autor: Marian Preda | Categoria: Politică

Rezultatul alegerilor prezidențiale din noiembrie 2014, pentru mulți neașteptat, și evoluțiile recente din viața politică și socială a României, cu arestări și dezvăluiri zilnice, generează speranțe de însănătoșire a democrației noastre vampirizate de corupție, îngrijorare și incertitudine socială, de reașezări în relațiile dintre puterile statului.

Președintele Iohannis și noul Partid Național Liberal au promis (inclusiv prin documente semnate în perioada campaniei electorale) și reiterează prin declarațiile recente că vor lansa o nouă serie de reforme care să democratizeze viața politică și, implicit, societatea românească. Sunt posibile acum aceste reforme așteptate de mare parte din populație? Care ar fi marile probleme de rezolvat și care ar fi prioritățile în această nouă etapă de reformă?

Ce nu merge, de fapt, în România?

Una dintre cele trei puteri în stat, justiția, a fost reformată și reforma produce efecte care par pozitive. Instituția prezidențială, parte din executiv, este acum ocupată cu legitimitate de un președinte care a câștigat cu un scor detașat în turul II și care este general acceptat atât pe plan intern cât și extern. Însă celelalte două instituții importante, guvernul și parlamentul, au fost și sunt macinate de incompetență și de corupție.

Paradoxal, tocmai acestea ar trebui să voteze și să implementeze propria lor reformă. Dincolo de guvern și parlament sunt, de fapt, partidele politice parlamentare, unele acum la putere, altele pregătindu-se pentru a o prelua, partide complet nereformate, corupte, ineficiente.

Faptul că justiția lucrează și se umplu închisorile cu oameni politici este o etapă necesară, pozitivă, dar nu este soluția pentru a reforma societatea românească. Dacă nu se corectează disfuncțiile sistemului social, după ce va trece valul de arestări, incompetenții din linia a doua a partidelor le vor lua rapid locul celor intrați la pușcărie iar noii combinatori vor inventa noi metode de corupere a funcționarilor publici și de vampirizare a bugetului de stat.

Nu, nu e esențial dacă și câți vor mai intra în închisoare ci cu cine îi înlocuim, ce punem în loc, cum iese România mai curată și mai puternică din convalescența aceasta vremelnică.

Conform celor semnalate de cei mai mulți analiști ai vieții politice dar și angajamentelor noului președinte și noului PNL, acestea ar fi câteva măsuri prin care s-ar putea reforma sistemul public[1]:

1) Legea finanțării partidelor politice pentru a le face independente de ”antreprenorii” politico-administrativi care finanțează filialele partidelor și apoi își numesc oamenii proprii în poziții din administrație pentru a căpușa bugetul public. Doar cu șpaga din bani publici dată în afacerea Microsoft ar fi fost finanțate rezonabil toate cheltuielile administrative minimale ale partidelor politice parlamentare din România timp de 10-20 de ani. Altfel spus, e mult mai ieftin să finanțăm partidele din bani publici pentru a rămâne cinstite decât să lăsăm corupții la conducerea lor și să risipească mult mai mult din banii publici.

2) O reformă care să țintească depolitizarea administrației publice pentru a reduce drastic influența partidelor în numirile din administrație – una dintre marile cauze ale corupției și incompetenței din sistemul public. Cariera din administrație trebuie separată de cea din politică și Agenția Națională a Funcționarilor Publici trebuie să devină autonomă, condusă de reprezentanții facultăților de administrație publică, ONG-urilor și, eventual, monitorizată de o comisie din Parlament. Sistemul de recrutare și selecție de la Institutul Național al Magistraturii este un bun exemplu de success și poate fi folosit ca model și în administrația publică.

3) Salarizarea în sistemul politic și în administrația publică (inclusiv pentru Președinție, Parlament și Guvern) trebuie să crească similar cu cea din sistemul de justiție. Pe lângă nevoia de echitate în sistemul de salarizare, dacă au salarii decente, tentația pentru corupție ar trebui să scadă în rândul oamenilor politici.

4) Partidele trebuie să se reformeze rapid prin păstrarea celor competenți și integri și recrutarea unor noi oameni politici din afara actualei clase politice. Măsuri de democrație internă care să faciliteze desemnarea unor candidați competenți la funcțiile interne dar și la alegerile locale și generale ar facilita acest proces.

5) O nouă lege a partidelor politice care să poată fi ușor înființate este obligatorie pentru liberalizarea pieței politice. Se poate imagina un sistem care să permeabilizeze scena politică dar să prevină inflația de partide.

6) Pentru a întări controlul social, democrația și dependența de voturile segmentelor sociale captive este esențial votul la distanță (prin corespondență sau/și electronic).

7) Pentru a micșora controlul politic asupra resurselor și dimensiunile corupției trebuie trecută o parte cât mai mare din proprietatea publică în proprietate privată; proprietățile publice din industrie pot fi privatizate prin metode clasice iar serviciile publice precum educația non-obligatorie sau unele servicii de sănătate prin trasferarea proprietății către comunități profesionale sau grupuri mai mici sub formă de fundații adică instituții publice de drept privat.

8) Statul trebuie să-și dezvolte funcția de reglementare și control și instituțiile aferente, nu să fie un producător al unor bunuri pe care piața le produce mai eficient. În afară de instituțiile de ordine publică și siguranță națională, câteva obiective strategice precum centralele nucleare și alte câteva similare, învățământul obligatoriu, sistemul de sănătate de urgență plus o rețea de spitale regionale, restul trebuie rapid transferat spre administrare privată. Așa nu se vor mai pune politic directori care să facă contracte păguboase pentru stat iar competitivitatea instituțiilor va crește. De ce trebuie să fie universitățile „de stat”? De ce nu pot fi transformate în fundații iar statul să finanțeze printr-un voucher cei mai buni absolvenți de liceu conform mediilor de la bacalaureat?

Este esențial că statul trebuie să se retragă partial (și treptat) și din zona asigurărilor de pensii și de sănătate. În timp, pensile publice trebuie să se rezume la componenta socială și să asigure o pensie plafonată mai jos iar pentru cei care au contribuit cu sume mai mari trebuie să se extindă asigurările administrate privat din pilonii II și III; și în asigurările de sănătate statul va trebui să se limiteze la un pachet minimal completat de asigurări de sănătate private. Desigur, acestea sunt reforme ce vor necesita o perioadă îndelungată de implementare dar ele trebuie proiectate și începute neîntârziat.

9) Controlul reciproc între puterile statului trebuie mai clar reglementat și trebuie să rămână o temă permanentă în dezbaterile publice.

10) Guvernarea centrată pe obiective clare și ținte măsurabile trebuie să devină o regulă ca și monitorizarea și evaluarea mandatelor în funcții publice. Fiecare manager public trebuie să-și asume angajamente măsurabile și să dea socoteală public pentru îndeplinirea sau nu a acestora dacă solicită un nou mandat. În acest fel vor înceta concursurile de „frumusețe”, de simpatie în campaniile electorale și vom alege manageri publici, administratori cu responsabilități și soluții și nu (doar) actori – vânzători de iluzii și de emoții.

Reorganizarea administrativ-teritorială (trecerea la regiuni și la maxim 1.000 de primării din cele peste 3.000 din prezent) este și ea extrem de importantă dar este puțin probabil că în structura actuală și înainte de alegerile locale din mai 2016 se va putea obține o majoritate care să o susțină.

Dar…

Cum să schimbe actuala clasă politică sistemul care a produs-o, cum să-și taie singură craca instituțională pe care s-a cocoțat? Vor vota, de exemplu, parlamentarii reducerea drastică a numărului de locuri în viitorul legislativ și își vor reduce șansele de a rămâne parlamentari după 2016? Vor vota ei o nouă lege a finanțării partidelor politice în care finanțarea să se facă transparent, fără „bani la pungă” din care să mai bage și ei în buzunarul propriu? Vor accepta ei ca desemnarea candidaților la funcții să se facă democratic, pe bază de competență și nu din pixul șefului, pe bază de „contribuție la campania electorală a partidului” care este, de fapt, o cumpărare mascată a funcției? Vor accepta ei să facă depolitizarea administrației public,e adică să elimine sursele de șpăgi pentru ei și pentru partidele lor și modalitățile de compensare pentru cei care susțin în prezent filialele județene sau locale și „aduc voturi” în campanii? Vor accepta ei o lege a votului la distanță (electronic sau/și prin corespondență) când nu pot controla acele voturi? Vor vota parlamentarii actuali o lege care să ușureze înființarea partidelor politice și să le amenințe monopolul partidelor lor și implicit al lor asupra vieții politice naționale și locale?

Pare greu de crezut.

Și totuși…domnul prședinte Iohannis și câțiva din conducerea PNL au promis și par să încerce.

Teoria motivației spune clar că pentru orice demers, pentru orice acțiune umană trebuie să existe stimulente, motivatori, un raport convenabil între beneficii și costuri. Care ar fi, deci, potențialele avantaje pentru PNL și un număr suficient de parlamentari? Care ar fi stimulentele (morcovul) și eventualele sancțiunile negative, constrângerile (bățul) care îi pot face să pornească acest demers și să-l ducă la capăt?

I) „Morcovul” sau stimulente posibile pentru o reformă a clasei politice:

  • Salarizarea mai bună, echivalentă cu cea din puterea judecătorească. Avantaje financiare legale, salarii mai mari pentru parlamentari, miniștri, alți demnitari din sistemul politic vor fi un stimulent important pentru a vota o reformă. Dacă în justiție și în „servicii” sunt salarii, drepturi de pensie și alte beneficii decente în context românesc, ele sunt, prin comparație, mult mai mici pentru miniștri, parlamentari, consilieri prezidențiali, Președinte. De curând, fostul președinte, Traian Băsescu, s-a pensionat cu o pensie mult mai mică decât a multor judecători, unii acuzați ca fiind corupți; tot de curând, se pare că actualul Președinte a fost refuzat de persoane cărora le-a propus funcții de consilieri la Cotroceni pentru că salariile erau insuficiente pentru un trai decent. Nivelul de salarizare, de drepturi de asigurări, nu poate fi diferit între niveluri similare de conducere din cele trei puteri din Stat.
  • Redobândirea demnității și prestigiului individuale dar și ale partidelor și instituțiilor precum Parlamentul constituie un tip de motivație ce nu poate fi neglijat; parlamentarii cinstiți vor dori o reformă prin care să ajungă să nu le mai fie jenă de propriul statut.

II) ”Bățul” sau sancțiunile posibile în cazul nereformării clasei politice:

  • Se reformează sau dispare. Parlamentarilor trebuie să li se explice că, dacă nu se reformează, vor asista la eliminarea completă de la putere a actualei clase politice din care fac parte și la apariția altor partide care să răspundă așteptărilor electoratului. Ceea ce a pățit PNȚCD după guvernarea din 1996-2000 este un bun exemplu. De fapt, în România, niciun partid sau alianță nu a menținut puterea în ultimii 25 de ani după un ciclu de guvernare de câțiva ani. Și alte partide în afară de PNȚCD au avut probleme să rămână la putere și cele mai multe au fost obligate să-și schimbe denumirea sau să fuzioneze pentru a rămâne în jocul politic.
  • Riscul de a fi în continuare victimele DNA dacă păstrează sistemul actual și vor continua finanțarea partidelor și campaniilor prin vechile metode.

Instinctul de supraviețuire a făcut minuni din ființele umane și din societăți amenințate cu dispariția de-a lungul istoriei.

Vor fi destul de convingători domnul președinte Iohannis, doamna Gorghiu și domnul Blaga, potențialii inițiatori ai unei reforme din interiorul clasei politice actuale? Vor fi suficient de inteligenți actualii parlamentari pentru a nu se pune împotriva unui curent reformator al societății pe care nu vor putea să îl oprească ci doar să îl însoțească, să îi folosească forța? Dacă vor vedea că se mută pe o „cracă” instituțională mai sigură, pentru ei ar trebui să fie, să accepte să reformeze instituțiile actuale, cele care i-au produs dar nu le mai asigură siguranța pe termen mediu și lung.

Dacă nu, se vor prăbuși pentru totdeauna împreună cu sistemul actual.

––––––––––––––––––––––––––––

[1] O listă asemănatoare am publicat într-un recent articol pe platforma Contributors.ro




Etichetele atasate acestui articol: , , , ,