Metehnele politicii moldoveneşti

Scurte considerații cu privire la situația politică actuală din Republica Moldova

Autor: Cristina Haruța | Categoria: Politică
15-03-2011

Pe măsură ce criza politică din Republica Moldova se perpetuează, repercusiunile acesteia adâncesc blocajele instituţionale şi îngreunează dialogul politic dintre liderii partidelor care alcătuiesc legislativul. Încercarea de a explica situaţia politică din Moldova nu este ferită de riscurile speculaţiilor şi ale declaraţiilor uzitate, cu toate acestea merită să ne asumăm această expunere intelectuală.

În urma anticipatelor din 28 noiembrie 2010, consecinţă a unei alte runde de alegeri parlamentare, Republica Moldova riscă să nu poată încheia şirul alegerilor parlamentare eşuate. Despre apariţia crizei politice, declanşată imediat după înlăturarea comuniştilor de la conducerea Republicii Moldova în rezultatul protestelor din aprilie 2009 cât şi despre situaţia politică de după sufragiul parlamentar din noiembrie 2010 am scris foarte pe scurt anterior.

Care sunt motivele ce alimentează persistenţa situaţiei actuale? În aparenţă, acţiunile necoordonate ale liderilor partidelor politice ce formează Alianţa pentru Integrare Europeană-2 (AIE-2) nu împiedică repetarea evenimentelor electorale din 2009 şi 2010. Actuala criză politică este rezultatul incapacităţii partidelor democratice care au format guvernul şi legislativul de a alege preşedintele ţării fără implicarea parlamentarilor comunişti. Cu alte cuvinte, AIE-2 formată din Partidul Democrat (PD), Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) şi Partidul Liberal (PL) are în continuare nevoie de două mandate că să desemneze preşedintele ţării. Garanţiile şi promisiunile de obţinere a celor două voturi necesare pentru alegerea unui preşedinte agreat de partidele pro-europene nu au putut fi „smulse”, în pofida tentativelor Partidului Democrat şi Partidului Liberal Democrat din Moldova de a negocia în repetate rânduri cu Partidul Comuniştilor.

Situaţia actuală, aparent inextricabilă, este similară celei din 2009, atunci Partidului Comuniştilor lipsindu-i aşa-numitul „vot de aur”. Retorica curentă a liderului comuniştilor, lipsit de puterea sa temporară, este similară celei a reprezentaţilor AIE de acum doi ani. Vladimir Voronin afirmă că deputaţii comunişti sunt intimidaţi şi şantajaţi de către membrii Alianţei, aceştia din urmă imputându-le reprezentanţilor comunişti acelaşi lucru în 2009.

Lipsa unei soluţii general acceptate va duce inevitabil fie la noi alegeri, fie la stabilirea unei noi coaliţii dintre democraţi şi comunişti. Iniţial a fost vehiculată soluţia propusă de Mihai Ghimpu, liderul Partidului Liberal, de iniţiere a unui referendum ce ar permite alegerea directă a preşedintelui. Ex-preşedintele interimar a renunţat la această idee, motivele fiind lesne de înţeles. Pe de o parte, eşecul referendumului din 5 septembrie 2010 este edificator în acest sens. Pe de altă parte, intuim raţiunea care l-a determinat pe Mihai Ghimpu să nu mai pledeze pentru ideea alegerii directe a preşedintelui, explicaţia constând în estimarea pesimistă a şanselor Partidului Liberal de a câştiga în viitorul apropiat alegerile pentru scaunul de preşedinte (PL deţine în actualul parlament 12 mandate dintr-un total de 101).

O altă soluţie propusă de PCRM, cea de a alege un preşedinte apolitic, nu este acceptată de către membrii AIE-2. Fiascoul negocierilor dintre partide, indiferent de formula în care acestea se reunesc, este cu atât mai sigur cu cât în anul 2011 vor avea loc alegeri locale. În contextul alegerilor locale, interesele partidelor se prefigurează separat de mult invocatele „principii, valori şi mecanisme” ale Alianţei pentru Integrare Europeană-2.

La tensionarea relaţiilor interpartinice au contribuit şi o serie de diplomaţi ruşi, cum ar fi Serghei Narâşkin, şeful administraţiei prezidenţiale ruse sau Valerii Kuzmin, Ambasadorul Federaţiei Ruse în Moldova. Eşecul de stabilire a unei coaliţii între PCRM şi PD, mediată de Narâşkin, a rezultat în apariţia pe scena politică din Republica Moldova a lui Valerii Kuzmin. Ambasadorul Rusiei s-a întâlnit în repetate rânduri cu reprezentanţii tuturor partidelor de guvernământ. Acesta a menţionat că Rusia este interesată ca Moldova să depăşească actuala criză politică şi că Moscova nu a intervenit în afacerile interne ale Moldovei, spre deosebire de instanţele europene, senatul SUA sau politicienii de la Bucureşti care ar fi făcut, în accepţiunea oficialului rus, declaraţii părtinitoare „la adresa anumitor concurenţi electorali” până la alegerile parlamentare din noiembrie 2010. În acest sens Kuzmin a amintit vizitele de după alegerile parlamentare anticipate ale miniştrilor afacerilor externe ai Poloniei şi Suediei, a preşedintelui Parlamentului European, precum şi a Comisarului pentru Extindere şi Politica de Vecinătate, Catherine Ashton.

Declaraţiile antagonice ale diplomatului rus şi ale primului ministru moldovean sunt concludente. În timp ce Filat vorbeşte despre faptul că „în 2011 Republica Moldova are şansa să depună cererea de aderare la UE”, Valerii Kuzmin afirmă că Moldova nu are perspective de integrare în Uniunea Europeană. Dedublarea voită a mesajului transmis de liderii AIE-2 urmăreşte în definitiv legitimarea afirmaţiilor demagogilor comunişti şi discreditarea acţiunilor partidelor democratice. Cu toate acestea, AIE-2 continuă să fie intens susţinută de către diverşi reprezentanţi ai UE, în special de către cancelarul german. Alianţa pentru Integrare Europeană a făcut progrese evidente în restabilirea relaţiei cu Uniunea Europeană, fiind ţara cu cele mai multe realizări în cadrul Parteneriatul Estic. Conform ultimului barometru de opinie realizat de Institutul de Politici Publice din Republica Moldova, în topul principalelor realizări ale Guvernului Filat se află îmbunătăţirea relaţiilor cu Uniunea Europeană şi cu ţările vecine. Însă, acest lucru nu este suficient ca să convingă populaţia Moldovei să voteze partidele de dreapta, chiar dacă 70% din populaţia ţării sprijină aderarea Republicii Moldova la UE.

În astfel de condiţii, înnoirea clasei politice şi/sau consolidarea poziţiilor partidelor pro-europene sunt absolut necesare. Procesul de tranziţie, trecerea de la un regim autoritar la democraţie nu s-a realizat prin schimbarea reală a clasei politice (mulţi dintre cei care s-au aflat la conducere în timpul RSSM au în continuare un rol important pe arena politică din Republica Moldova). Viziunile pro-europene din timpul guvernării comuniste au fost menţinute doar la nivel teoretic şi integrate superficial în programele electorale. Cu riscul căderii în desuetudine, putem afirma că procesul de modernizare a Republicii Moldova a fost întârziat în timpul conducerii PCRM. Însă şi guvernul recent format poate fi trecut pe sub furcile caudine, deoarece acelaşi Barometru de Opinie menţionează salariile mici, preţurile majorate, creşterea şomajului şi sporirea corupţiei printre principalele eşecuri ale Guvernului Filat, al cărui partid promitea în timpul campaniei electorale din 2010 o ţără fără sărăcie. Pentru majoritatea oficialilor şi a cetăţenilor Moldovei, Planul de Acţiuni UE-RM privind liberalizarea regimului de vize iniţiat de către AIE reprezintă biletul de acces pentru „trenul accelerat RM-UE”. Acesta va permite populaţiei Republicii Moldova să se raporteze cu mai multă încredere la un viitor european. Pentru a realiza acest lucru însă este decisiv ca euroscepticismul celor care au trăit în URSS să nu fie alimentat de amintiri şi să nu fie ameninţat constant de „cămaşa de forţă a istoriei”.

Din motivele enumerate mai sus orientarea partidelor democratice spre consolidarea relaţiilor cu Uniunea Europeană şi cu Statele Unite ale Americii au adus atât beneficii imediate cum ar fi, spre exemplu, începerea în ianuarie 2010 a negocierilor privind semnarea unui Acord de Asociere cu Uniunea Europeană ce au ajuns la cea de a cincea rundă, obţinerea din partea SUA a unei asistenţe nerambursabile în valoare de 262 mil. de dolari, cât şi beneficii pe termen lung, precum satisfacerea aspiraţiilor europene şi euro-atlantice (în aceeaşi ordine de idei, în data de 11 martie 2011 Joe Biden, vicepreşedintele SUA, a efectuat o vizită oficială în Republica Moldova).

Indubitabil, orientarea clasei politice spre vest nu poate avea loc fără intervenţia „fratelui mai mare” din Est. Reprezentantul Federaţiei Ruse din Moldova nu a ratat ocazia de a reitera că Chişinăul este condamnat să menţină relaţii bune cu Moscova datorită dependenţei de resursele energetice ruseşti şi de piaţa rusă. Economia RSSM a depins de comerţ, importul şi exportul constituind în acea perioadă mai mult de 50% din PIB. Cea mai mare parte din comerţ era direcţionată spre statele membre ale Uniunii Sovietice. După destrămarea Uniunii Sovietice, dificultăţile cele mai mari, create de comerţul inter-republican, au constat în dependenţa Moldovei de resursele energetice externe, cum ar fi cărbunele, petrolul, gazele naturale, energia electrică etc. În aceste condiţii, Republica Moldova a continuat să funcţioneze după aceleaşi standarde sovietice, chiar dacă structurile economice largi ale fostei URSS s-au destrămat. Aşadar, din raţiunile elucidate mai sus, Rusia încearcă să îşi menţină influenţa în zonele strategice din punct de vedere geopolitic, iar Republica Moldova devine (involuntar!) un „limes” ce face parte din această ecuaţie.

În prezent, atmosfera din interiorul Alianţei pentru Integrare Europeană-2 denotă existenţa relaţiilor tensionate dintre partidele componente. Marian Lupu, Preşedintele Parlamentului, a subliniat că au loc „devieri foarte puternice de la normele fixate în Acordul de constituire al Alianţei”, menţionând că se vrea distrugerea AIE-2 şi formarea unei noi alianţe dintre PLDM şi PCRM. Toate acestea au loc după ce acelaşi Marian Lupu, dar de această dată în calitatea sa de Preşedinte al Partidului Democrat, a refuzat să formeze o coaliţie cu Partidul Comuniştilor. Se pare că interesele de partid sunt greu de depăşit, iar dorinţa unor oameni de afaceri controversaţi ce au acces în parlament de a se impune în viaţa politică şi economică a Republicii Moldova este insurmontabilă. În acest context, perspectiva unor alegeri anticipate le va dicta liderilor partidelor politice o conduită neloială şi îi va determina să se vâneze reciproc pentru a obţine un avantaj electoral.

În mod incontestabil, Republica Moldova beneficiază pe plan extern de atenţia şi susţinerea necesară din partea partenerilor vestici. Cu toate acestea, schimbarea mult aşteptată poate veni doar din interior, în urma unei manifestări a voinţei politice clare şi nedisimulate, iar întârzierea manifestării acestei voinţe politice poate pune capăt tacticii „împinsului de la spate” din partea UE şi de asemenea, poate contribui la încheierea „perioadei romantice” în relaţia Republicii Moldova cu Uniunea Europeană.

Etichetele atasate acestui articol:, , , , ,

Nu se pot adauga comentarii la acest articol.

» » tipareste acest articol

Metehnele politicii moldoveneşti | Scurte considerații cu privire la situația politică actuală din Republica Moldova

Autor: Cristina Haruța | Categoria: Politică

Pe măsură ce criza politică din Republica Moldova se perpetuează, repercusiunile acesteia adâncesc blocajele instituţionale şi îngreunează dialogul politic dintre liderii partidelor care alcătuiesc legislativul. Încercarea de a explica situaţia politică din Moldova nu este ferită de riscurile speculaţiilor şi ale declaraţiilor uzitate, cu toate acestea merită să ne asumăm această expunere intelectuală.

În urma anticipatelor din 28 noiembrie 2010, consecinţă a unei alte runde de alegeri parlamentare, Republica Moldova riscă să nu poată încheia şirul alegerilor parlamentare eşuate. Despre apariţia crizei politice, declanşată imediat după înlăturarea comuniştilor de la conducerea Republicii Moldova în rezultatul protestelor din aprilie 2009 cât şi despre situaţia politică de după sufragiul parlamentar din noiembrie 2010 am scris foarte pe scurt anterior.

Care sunt motivele ce alimentează persistenţa situaţiei actuale? În aparenţă, acţiunile necoordonate ale liderilor partidelor politice ce formează Alianţa pentru Integrare Europeană-2 (AIE-2) nu împiedică repetarea evenimentelor electorale din 2009 şi 2010. Actuala criză politică este rezultatul incapacităţii partidelor democratice care au format guvernul şi legislativul de a alege preşedintele ţării fără implicarea parlamentarilor comunişti. Cu alte cuvinte, AIE-2 formată din Partidul Democrat (PD), Partidul Liberal Democrat din Moldova (PLDM) şi Partidul Liberal (PL) are în continuare nevoie de două mandate că să desemneze preşedintele ţării. Garanţiile şi promisiunile de obţinere a celor două voturi necesare pentru alegerea unui preşedinte agreat de partidele pro-europene nu au putut fi „smulse”, în pofida tentativelor Partidului Democrat şi Partidului Liberal Democrat din Moldova de a negocia în repetate rânduri cu Partidul Comuniştilor.

Situaţia actuală, aparent inextricabilă, este similară celei din 2009, atunci Partidului Comuniştilor lipsindu-i aşa-numitul „vot de aur”. Retorica curentă a liderului comuniştilor, lipsit de puterea sa temporară, este similară celei a reprezentaţilor AIE de acum doi ani. Vladimir Voronin afirmă că deputaţii comunişti sunt intimidaţi şi şantajaţi de către membrii Alianţei, aceştia din urmă imputându-le reprezentanţilor comunişti acelaşi lucru în 2009.

Lipsa unei soluţii general acceptate va duce inevitabil fie la noi alegeri, fie la stabilirea unei noi coaliţii dintre democraţi şi comunişti. Iniţial a fost vehiculată soluţia propusă de Mihai Ghimpu, liderul Partidului Liberal, de iniţiere a unui referendum ce ar permite alegerea directă a preşedintelui. Ex-preşedintele interimar a renunţat la această idee, motivele fiind lesne de înţeles. Pe de o parte, eşecul referendumului din 5 septembrie 2010 este edificator în acest sens. Pe de altă parte, intuim raţiunea care l-a determinat pe Mihai Ghimpu să nu mai pledeze pentru ideea alegerii directe a preşedintelui, explicaţia constând în estimarea pesimistă a şanselor Partidului Liberal de a câştiga în viitorul apropiat alegerile pentru scaunul de preşedinte (PL deţine în actualul parlament 12 mandate dintr-un total de 101).

O altă soluţie propusă de PCRM, cea de a alege un preşedinte apolitic, nu este acceptată de către membrii AIE-2. Fiascoul negocierilor dintre partide, indiferent de formula în care acestea se reunesc, este cu atât mai sigur cu cât în anul 2011 vor avea loc alegeri locale. În contextul alegerilor locale, interesele partidelor se prefigurează separat de mult invocatele „principii, valori şi mecanisme” ale Alianţei pentru Integrare Europeană-2.

La tensionarea relaţiilor interpartinice au contribuit şi o serie de diplomaţi ruşi, cum ar fi Serghei Narâşkin, şeful administraţiei prezidenţiale ruse sau Valerii Kuzmin, Ambasadorul Federaţiei Ruse în Moldova. Eşecul de stabilire a unei coaliţii între PCRM şi PD, mediată de Narâşkin, a rezultat în apariţia pe scena politică din Republica Moldova a lui Valerii Kuzmin. Ambasadorul Rusiei s-a întâlnit în repetate rânduri cu reprezentanţii tuturor partidelor de guvernământ. Acesta a menţionat că Rusia este interesată ca Moldova să depăşească actuala criză politică şi că Moscova nu a intervenit în afacerile interne ale Moldovei, spre deosebire de instanţele europene, senatul SUA sau politicienii de la Bucureşti care ar fi făcut, în accepţiunea oficialului rus, declaraţii părtinitoare „la adresa anumitor concurenţi electorali” până la alegerile parlamentare din noiembrie 2010. În acest sens Kuzmin a amintit vizitele de după alegerile parlamentare anticipate ale miniştrilor afacerilor externe ai Poloniei şi Suediei, a preşedintelui Parlamentului European, precum şi a Comisarului pentru Extindere şi Politica de Vecinătate, Catherine Ashton.

Declaraţiile antagonice ale diplomatului rus şi ale primului ministru moldovean sunt concludente. În timp ce Filat vorbeşte despre faptul că „în 2011 Republica Moldova are şansa să depună cererea de aderare la UE”, Valerii Kuzmin afirmă că Moldova nu are perspective de integrare în Uniunea Europeană. Dedublarea voită a mesajului transmis de liderii AIE-2 urmăreşte în definitiv legitimarea afirmaţiilor demagogilor comunişti şi discreditarea acţiunilor partidelor democratice. Cu toate acestea, AIE-2 continuă să fie intens susţinută de către diverşi reprezentanţi ai UE, în special de către cancelarul german. Alianţa pentru Integrare Europeană a făcut progrese evidente în restabilirea relaţiei cu Uniunea Europeană, fiind ţara cu cele mai multe realizări în cadrul Parteneriatul Estic. Conform ultimului barometru de opinie realizat de Institutul de Politici Publice din Republica Moldova, în topul principalelor realizări ale Guvernului Filat se află îmbunătăţirea relaţiilor cu Uniunea Europeană şi cu ţările vecine. Însă, acest lucru nu este suficient ca să convingă populaţia Moldovei să voteze partidele de dreapta, chiar dacă 70% din populaţia ţării sprijină aderarea Republicii Moldova la UE.

În astfel de condiţii, înnoirea clasei politice şi/sau consolidarea poziţiilor partidelor pro-europene sunt absolut necesare. Procesul de tranziţie, trecerea de la un regim autoritar la democraţie nu s-a realizat prin schimbarea reală a clasei politice (mulţi dintre cei care s-au aflat la conducere în timpul RSSM au în continuare un rol important pe arena politică din Republica Moldova). Viziunile pro-europene din timpul guvernării comuniste au fost menţinute doar la nivel teoretic şi integrate superficial în programele electorale. Cu riscul căderii în desuetudine, putem afirma că procesul de modernizare a Republicii Moldova a fost întârziat în timpul conducerii PCRM. Însă şi guvernul recent format poate fi trecut pe sub furcile caudine, deoarece acelaşi Barometru de Opinie menţionează salariile mici, preţurile majorate, creşterea şomajului şi sporirea corupţiei printre principalele eşecuri ale Guvernului Filat, al cărui partid promitea în timpul campaniei electorale din 2010 o ţără fără sărăcie. Pentru majoritatea oficialilor şi a cetăţenilor Moldovei, Planul de Acţiuni UE-RM privind liberalizarea regimului de vize iniţiat de către AIE reprezintă biletul de acces pentru „trenul accelerat RM-UE”. Acesta va permite populaţiei Republicii Moldova să se raporteze cu mai multă încredere la un viitor european. Pentru a realiza acest lucru însă este decisiv ca euroscepticismul celor care au trăit în URSS să nu fie alimentat de amintiri şi să nu fie ameninţat constant de „cămaşa de forţă a istoriei”.

Din motivele enumerate mai sus orientarea partidelor democratice spre consolidarea relaţiilor cu Uniunea Europeană şi cu Statele Unite ale Americii au adus atât beneficii imediate cum ar fi, spre exemplu, începerea în ianuarie 2010 a negocierilor privind semnarea unui Acord de Asociere cu Uniunea Europeană ce au ajuns la cea de a cincea rundă, obţinerea din partea SUA a unei asistenţe nerambursabile în valoare de 262 mil. de dolari, cât şi beneficii pe termen lung, precum satisfacerea aspiraţiilor europene şi euro-atlantice (în aceeaşi ordine de idei, în data de 11 martie 2011 Joe Biden, vicepreşedintele SUA, a efectuat o vizită oficială în Republica Moldova).

Indubitabil, orientarea clasei politice spre vest nu poate avea loc fără intervenţia „fratelui mai mare” din Est. Reprezentantul Federaţiei Ruse din Moldova nu a ratat ocazia de a reitera că Chişinăul este condamnat să menţină relaţii bune cu Moscova datorită dependenţei de resursele energetice ruseşti şi de piaţa rusă. Economia RSSM a depins de comerţ, importul şi exportul constituind în acea perioadă mai mult de 50% din PIB. Cea mai mare parte din comerţ era direcţionată spre statele membre ale Uniunii Sovietice. După destrămarea Uniunii Sovietice, dificultăţile cele mai mari, create de comerţul inter-republican, au constat în dependenţa Moldovei de resursele energetice externe, cum ar fi cărbunele, petrolul, gazele naturale, energia electrică etc. În aceste condiţii, Republica Moldova a continuat să funcţioneze după aceleaşi standarde sovietice, chiar dacă structurile economice largi ale fostei URSS s-au destrămat. Aşadar, din raţiunile elucidate mai sus, Rusia încearcă să îşi menţină influenţa în zonele strategice din punct de vedere geopolitic, iar Republica Moldova devine (involuntar!) un „limes” ce face parte din această ecuaţie.

În prezent, atmosfera din interiorul Alianţei pentru Integrare Europeană-2 denotă existenţa relaţiilor tensionate dintre partidele componente. Marian Lupu, Preşedintele Parlamentului, a subliniat că au loc „devieri foarte puternice de la normele fixate în Acordul de constituire al Alianţei”, menţionând că se vrea distrugerea AIE-2 şi formarea unei noi alianţe dintre PLDM şi PCRM. Toate acestea au loc după ce acelaşi Marian Lupu, dar de această dată în calitatea sa de Preşedinte al Partidului Democrat, a refuzat să formeze o coaliţie cu Partidul Comuniştilor. Se pare că interesele de partid sunt greu de depăşit, iar dorinţa unor oameni de afaceri controversaţi ce au acces în parlament de a se impune în viaţa politică şi economică a Republicii Moldova este insurmontabilă. În acest context, perspectiva unor alegeri anticipate le va dicta liderilor partidelor politice o conduită neloială şi îi va determina să se vâneze reciproc pentru a obţine un avantaj electoral.

În mod incontestabil, Republica Moldova beneficiază pe plan extern de atenţia şi susţinerea necesară din partea partenerilor vestici. Cu toate acestea, schimbarea mult aşteptată poate veni doar din interior, în urma unei manifestări a voinţei politice clare şi nedisimulate, iar întârzierea manifestării acestei voinţe politice poate pune capăt tacticii „împinsului de la spate” din partea UE şi de asemenea, poate contribui la încheierea „perioadei romantice” în relaţia Republicii Moldova cu Uniunea Europeană.




Etichetele atasate acestui articol: , , , , ,