Interviu Paul Sum

„Partidele vor da socoteală pentru acțiunile lor la alegerile din toamnă”

Autor: interviu realizat de George Jiglău | Categoria: Politică
25-08-2012

„Partidele vor da socoteală pentru acțiunile lor la alegerile din toamnă”

Paul E. Sum, profesor de științe politice la University of North Dakota, este un observator atent al politicii românești, având mai multe publicații pe această temă, cea mai recentă fiind volumul „Romania under Băsescu”, editat alături de Ronald King în 2011. Este președintele Societății pentru Studii Românești din cadrul American Political Science Association. Interviul dezbate actuala criză politică din România, cauzele mai profunde ale acesteia și așteptările pe termen scurt, atât din perspectiva actorilor politici, cât și a cetățenilor.

Interviul este realizat de George Jiglău.

În ultimele două luni am asistat la numeroase schimbări la vârful politicii românești, realizate cu o repeziciune neobișnuită. Mai mult, campania recentă pentru referendum a ascuțit dialogul dintre cele două tabere. Ce ne spun aceste evenimente despre calitatea democrației românești?

Este dificil să măsori calitatea oricărei democrații. Nu cred că nivelul de volatilitate politică sau de agresivitate a retoricii politice pot oferi măsuri precise. Democrația este în primul rând un proces și nu un rezultat, și de aceea contează mai mult felul în care este ales lidershipul politic decât faptul că au loc schimbări politice. Din acestă perspectivă, evenimentele recente sunt un motiv de îngrijorare. Mijloacele alese pentru schimbări sunt îndoielnice și, mai important, există acuzații credibile privind presiuni, posibil chiar amenințări, asupra membrilor Curții Constituționale.

Interesul meu asupra procesului ține în primul rând de măsura în care România are un stat de drept. Acest principiu conform căruia nimeni nu este deasupra legii este unul central pentru democrația liberală vestică. În absența lui, temeliile guvernării democratice sunt șubrede. În locul procedurilor și proceselor, avem lideri care folosesc nestingheriți puterea și instituțiile pentru câștiguri politice. Temerea că aceasta este starea sistemului politic românesc explică de ce atât de mulți observatori au reacționat: atât cetățenii cât și reprezentanții Uniunii Europene au tot interesul ca România să aibă un stat de drept. Rezultatele acestor bătălii politice pot fi considerate drept pozitive sau negative în funcție de punctele de vedere, de valorile normative ale fiecăruia. În același timp însă, realizarea procesului de schimbare de către Victor Ponta și USL a fost problematică. Lipsa unor constrângeri eficiente, exceptând presiunea externă din partea UE și a comunității internaționale, indică slăbiciune din partea instituțiilor guvernării din România.

Ambele tabere și liderii lor afirmă că sursa legitimității lor sunt cetățenii. Băsescu invocă votul alegerilor din 2009, în timp ce Ponta-Antonescu fac referire la victoria din alegerile locale din iunie și, mai ales, la rezultatele referendumului–în plus față de majoritatea din parlament și rezultatele sondajelor de opinie. De aceea, ”cetățenii” sunt foarte prezenți în discursul politic al momentului. Este acesta un semn că politicienii români sunt tot mai interesați de semnalele care vin dinspre societate, ori este doar populism?

Statul de drept este o trăsătură fundamentală a democrației pentru că oferă un standard minimal legal pentru a evalua comportamentul liderilor politici: niciunul nu poate fi deasupra legii. Deși pare lipsit de orice ambiguitate, aplicarea acestui principiu la situații particulare poate fi dificilă. România este o democrație relativ nouă și, de aceea, sunt încă lucruri neclare privind anumite proceduri legale. De exemplu, care sunt exact condițiile în care avocatul poporului poate fi schimbat? Zonele gri, și sunt multe astfel de zone în orice democrație, trebuie să interacționeze cu percepțiile și atitudinile cetățenilor. Astfel, legitimitatea, care este definită ca o acceptare tacită a sistemului politic și a structurii autorității politice din acel sistem, este un rezultat al culturii politice a cetățenilor.

În acest moment în România ambele tabere fac apel la legitimitatea pentru acțiunile lor. Guvernul Ponta afirmă că Președintele Băsescu și-a depășit autoritatea; că a inițiat în mod abuziv măsuri de austeritate și, din acest motiv, acțiunile guvernului împotriva lui sunt justificate. Președintele Băsescu se apără spunând că acțiunile lui au fost constituționale și că el este cel care apără Constituția. Ambele tabere pretind că aderă la principiile statului de drept și îi acuză pe ceilalți de încălcarea lor. În mod firesc, ambele tabere fac apel la susținerea cetățenilor, iar apelul lor folosește termenul de legitimitate.

Ce mi se pare fascinant despre acest proces este că, tot mai mult, cetățenii consideră că ambele părți au probleme de legitimitate. În acest moment, nemulțumirea pare a fi direcționată înspre partidele politice și anumiți lideri. În același timp, încrederea în instituțiile guvernării rămâne foarte scăzută, iar dacă cetățenii încep să se mobilizeze împotriva sistemului politic însuși, cu alte cuvinte, să întrerupă susținerea tacită pentru ordinea constituțională, schimbarea de regim devine o posibilitate reală. Dintr-un punct de vedere mai pozitiv, nemulțumirea indică o cultură politică mai puțin amorțită, obedientă.

Sistemul de partide românesc a fost dominat în ultimii ani de un partid mare de tip catch-all, PDL, care este înlocuit acum de o alianță de tip catch-all, USL. Începând cu 1990, sistemul de partide a fost în mod constant polarizat de lideri de partid puternici (CDR, anti-Iliescu în anii 90, urmată de alianța DA împotriva lui Năstase în 2004, iar acum USL care este anti Băsescu). Într-un astfel de context, este dificil de distins orice linie ideologică constantă și clară, atât în sistemul de partide cât și în discursul politic. Ce credeți că ar putea să întrerupă această regulă?

Afirmația că sistemul de partide românesc nu are o bază ideologică serioasă este cu totul corectă. Un mod de a evalua partidele politice dintr-un sistem este de a vedea în ce măsură sunt instituționalizate, înțelegând prin asta gradul în care un partid apare în mintea votanților ca reprezentând ceva, de obicei bazat pe o orientare ideologică. Democrațiile noi tind să fie afectate de partide slab instituționalizate, care funcționează mai mult ca organizații care urmăresc interesul unor rețele și care susțin un lider carismatic. Teoriile tranziției democratice prezic creșterea progresivă în timp a instituționalizării  partidelor, pentru că această schimbare tinde să le confere avantaje electorale. Totuși, acest lucru nu s-a întâmplat în România. Vedem în schimb ancorarea lor în clientelism. Partidele românești ocupă un spațiu ideologic dar nu într-un mod consistent.

Clientelismul tinde să scadă în condiții de criză economică pentru că sistemul presupune ca partidele politice să furnizeze resurse publice către anumite rețele. Atunci când veniturile publice disponibile se contractă, unii membri ai rețelelor nu mai pot fi mulțumiți și renunță. Urmarea este o creștere a competiției politice. Am văzut deja acest fenomen în locuri precum Mexic și Japonia pe parcursul ultimelor decenii. Situația din România pare să fie similară.

Nu este realist să așteptăm ca un partid politic altruist să apară în mod salvator. Partidele au ca prioritate principală câștigarea puterii. Cu o economie în criză, partidele clientelare își susțin cu greu poziția. Sper, cu optimism, să apară o formațiune politică în care există convingerea că folosirea resurselor publice în mod transparent și pentru o creștere pe termen lung, îi poate permite să domine sistemul de partide pe parcursul mai multor alegeri.

Aș adăuga însă, că este ușor de spus dar mult mai greu de făcut. Cel mai ușor este să te lași purtat de curent și să te porți asemeni celorlalți. Actorii politici și partidele tind să evite asumarea de riscuri. O altă dificultate privind schimbarea vine dinspre cetățeni. Aceștia nu sunt ghidați de ideologie decât în mică măsură. Sondajele realizate în România, și la care am contribuit, începând cu 1996, arătau că doar două treimi din populație se plasa pe o axă stânga-dreapta, iar mulți dintre aceștia arătau inconsistențe serioase în felul în care au înțeles ”stânga” și ”dreapta”. În 1996 nu era un rezultat surprinzător, datorită moștenirii comuniste, lucrurile arată însă foarte asemănător și în prezent. De aceea, o parte a problemei pentru o formațiune politică nouă este că trebuie să se adreseze unor cetățeni ale căror preferințe politice nu sunt structurate pe câteva dimensiuni convenționale, clare.

Este reforma constituțională o necesitate în acest moment sau doar o obsesie a lui Traian Băsescu? Există o serie de observatori care consideră că sistemul politic trebuie plasat pe o bază (n. tr. constituțională) nouă. Care ar fi, în acest sens, prioritățile unei reforme constituționale?

Nu cred că o reformă constituțională este necesară și nici nu cred că e o idee bună. Nu sistemul (constituțional) este problema; aplicarea legii (satul de drept) este problema. Dacă încerci să determini liderii politici să joace după reguli, schimbarea regulilor nu va aduce vreun beneficiu. De fapt, putem spune că o schimbare a constituției oferă posibilitatea dezechilibrării sistemului în favoarea unei anumite părți. În cel mai bun caz, un astfel de demers ar crea condițiile pentru o nouă bătălie politică crâncenă.

Totuși, cred că există căi de a întări sistemul actual. Transparența este o problemă majoră în România. Mai multe oportunități pentru cetățeni de a supraveghea activitatea statului ar fi un început bun. Societatea civilă din România este puternică dar are un acces limitat. ONG-urile ar reprezenta actori excelenți pentru a monitoriza procesul decizional la mai multe nivele ale administrației. Așa cum se prezintă acum, la fiecare proces electoral există o bătălie puternică pentru a putea monitoriza procesul, iar asta e doar o cale de acces de bază (limitată). De asemenea cred că se pot face multe pe calea reformei administrative. Aparatul administrativ românesc și relațiile interinstituționale continuă să fie ineficiente.

Oficialii europeni, împreună cu ambasada SUA, au manifestat numeroase temeri și îngrijorări legate de recentele evoluții politice din România. Cu toate acestea, Curtea Constituțională a declarat schimbările realizate la vârful Parlamentului (n.tr. – schimbarea celor doi președinți ai camerelor Parlamentului), schimbarea Avocatului Poporului și suspendarea Președintelui ca fiind constituționale. Acest antagonism a determinat un val de critică asupra inmplicării actorilor externi internaționali în lupta politică internă în favoarea președintelui Traian Băsescu. Ca și observator extern, considerați că România este privită ca un regim problemă pe bună dreptate sau avem de-a face cu reacții exagerate ale unor oficiali străini?

Cred că îngrijorările sunt îndreptățite. Este adevărat, Curtea Constituțională a decis că procesul e constituțional, dar există motive întemeiate să credem că această decizie a venit în condiții de presiune. Și mai alarmant este faptul că există acuzații credibile privind anumite presiuni în legătură cu listele electorale utilizate în cadrul referendumului de demitere. Acestea sunt liste care au fost aprobate de Guvern, și apoi, implicit de către Curte prin simplul fapt că s-a permis ca procesul de suspendare și demitere să continue. Întrebarea nu este neapărat una legală ci mai degrabă în legătură cu legitimitatea procesului. Dacă listele de votanți nu sunt valabile, cine va determina numărul real de votanți? Curtea? Guvernul, printr-un nou recensământ? Sau trebuie creată o Comisie Prezidențială? Cum poate cineva considera acest proces legitim?

Având aceste lucruri în minte, UE pare să ia o poziție intervenționistă în cazul României, mult mai mult în comparație cu celelalte state problemă precum Ungaria sau Grecia. Eu cred că asta se întâmplă tocmai pentru că Bruxelles-ul este sub presiuni puternice din partea statelor membre să intervină activ în problemele politice sau economice din Europa. Implicarea UE în criza politică din România poate avea efecte semnificative. În Ungaria în schimb, UE are pârghii puține, în afară de invocarea articolului 7 care oricum este foarte improbabilă.

Curtea Constituțională a amânat o decizie în legătură cu referendumul, lăsând România într-un blocaj politic. Niciuna din cele două părți nu pare dispusă să facă pasul înapoi. Între timp, efectele crizei politice asupra economiei sunt din ce în ce mai vizibile. Ce pot face cetățenii în această situație? Cum pot ei sancționa comportamentul politicienilor, ținând cont că alternativele existente la nivelul spectrului politic sunt limitate practic la cele două tabere? Ar putea un scor ridicat al partidului personajului pitoresc Dan Diaconescu considerat ca un vot de sancțiune?

Alegerile parlamentare din toamnă se prezintă întradevăr ca un moment pentru reașezare politică. Cetățenii vor avea oportunitatea să își manifeste nemulțumirile prin intermediului votului. Realizez că mulți nu iau în serios alegerile din toamnă pentru că sunt implicați aceiași actori politici din prezent. Totuși, eu văd impactul alegerilor dintr-o perspectivă nuanțată. Partidele vor trebui să dea socoteală pentru acțiunile lor; vor trebui să oferă motive și argumente solide pentru deciziile luate; și mai important acestea vor fi menționate în spațiul public. Ambele tabere vor trebui să oprească ceea ce a fost o confruntare politică crâncenă și devastatoare din punct de vedere economic. Chiar dacă nu exită un nivel de instituționalizare ridicat, partidele politice au fost destul de sensibile la astfel de presiuni de-a lungul anilor. Se adaptează cerințelor politice prezente destul de rapid și asta a redus elementele de extremă dreaptă sau stângă. Am aceleași așteptări și în cazul acestor alegeri. Așadar, cetățenii trebuie să continue să ceară mai multă transparență. Un vot pentru Diaconescu este un vot pierdut.

Care sunt expectanțele tale cu privire la actuala criză politică? Ce ar trebui să așteptăm pe termen scurt? Vor reduce tensiunea alegerile din toamnă sau este aceasta împământenită în sistemul politic actual și implicit mentiă să continue în ciuda dezvoltărilor pe termen scurt?

Pe termen scurt, conflictul politic va continua, mulți combatanți vor fi loviți dar nu cred că vor avea loc schimbări majore. Cetățenii sunt în mare măsură în afara acestui proces dar trebuie să ceară mai mult. Pe termen lung, tind să fiu optimist în stabilizarea situației și aderarea la principiile statului de drept. Alegerile viitoare ( parlamentare 2012) vor oferi oportunitatea încheierii crizei politice actuale, cu câștigători și învinși, iar români vor putea să depășească acest subiect.

 

 

Etichetele atasate acestui articol:, , , , , , , ,

Nu se pot adauga comentarii la acest articol.

» » tipareste acest articol

Interviu Paul Sum| „Partidele vor da socoteală pentru acțiunile lor la alegerile din toamnă”

Autor: interviu realizat de George Jiglău | Categoria: Politică

„Partidele vor da socoteală pentru acțiunile lor la alegerile din toamnă”

Paul E. Sum, profesor de științe politice la University of North Dakota, este un observator atent al politicii românești, având mai multe publicații pe această temă, cea mai recentă fiind volumul „Romania under Băsescu”, editat alături de Ronald King în 2011. Este președintele Societății pentru Studii Românești din cadrul American Political Science Association. Interviul dezbate actuala criză politică din România, cauzele mai profunde ale acesteia și așteptările pe termen scurt, atât din perspectiva actorilor politici, cât și a cetățenilor.

Interviul este realizat de George Jiglău.

În ultimele două luni am asistat la numeroase schimbări la vârful politicii românești, realizate cu o repeziciune neobișnuită. Mai mult, campania recentă pentru referendum a ascuțit dialogul dintre cele două tabere. Ce ne spun aceste evenimente despre calitatea democrației românești?

Este dificil să măsori calitatea oricărei democrații. Nu cred că nivelul de volatilitate politică sau de agresivitate a retoricii politice pot oferi măsuri precise. Democrația este în primul rând un proces și nu un rezultat, și de aceea contează mai mult felul în care este ales lidershipul politic decât faptul că au loc schimbări politice. Din acestă perspectivă, evenimentele recente sunt un motiv de îngrijorare. Mijloacele alese pentru schimbări sunt îndoielnice și, mai important, există acuzații credibile privind presiuni, posibil chiar amenințări, asupra membrilor Curții Constituționale.

Interesul meu asupra procesului ține în primul rând de măsura în care România are un stat de drept. Acest principiu conform căruia nimeni nu este deasupra legii este unul central pentru democrația liberală vestică. În absența lui, temeliile guvernării democratice sunt șubrede. În locul procedurilor și proceselor, avem lideri care folosesc nestingheriți puterea și instituțiile pentru câștiguri politice. Temerea că aceasta este starea sistemului politic românesc explică de ce atât de mulți observatori au reacționat: atât cetățenii cât și reprezentanții Uniunii Europene au tot interesul ca România să aibă un stat de drept. Rezultatele acestor bătălii politice pot fi considerate drept pozitive sau negative în funcție de punctele de vedere, de valorile normative ale fiecăruia. În același timp însă, realizarea procesului de schimbare de către Victor Ponta și USL a fost problematică. Lipsa unor constrângeri eficiente, exceptând presiunea externă din partea UE și a comunității internaționale, indică slăbiciune din partea instituțiilor guvernării din România.

Ambele tabere și liderii lor afirmă că sursa legitimității lor sunt cetățenii. Băsescu invocă votul alegerilor din 2009, în timp ce Ponta-Antonescu fac referire la victoria din alegerile locale din iunie și, mai ales, la rezultatele referendumului–în plus față de majoritatea din parlament și rezultatele sondajelor de opinie. De aceea, ”cetățenii” sunt foarte prezenți în discursul politic al momentului. Este acesta un semn că politicienii români sunt tot mai interesați de semnalele care vin dinspre societate, ori este doar populism?

Statul de drept este o trăsătură fundamentală a democrației pentru că oferă un standard minimal legal pentru a evalua comportamentul liderilor politici: niciunul nu poate fi deasupra legii. Deși pare lipsit de orice ambiguitate, aplicarea acestui principiu la situații particulare poate fi dificilă. România este o democrație relativ nouă și, de aceea, sunt încă lucruri neclare privind anumite proceduri legale. De exemplu, care sunt exact condițiile în care avocatul poporului poate fi schimbat? Zonele gri, și sunt multe astfel de zone în orice democrație, trebuie să interacționeze cu percepțiile și atitudinile cetățenilor. Astfel, legitimitatea, care este definită ca o acceptare tacită a sistemului politic și a structurii autorității politice din acel sistem, este un rezultat al culturii politice a cetățenilor.

În acest moment în România ambele tabere fac apel la legitimitatea pentru acțiunile lor. Guvernul Ponta afirmă că Președintele Băsescu și-a depășit autoritatea; că a inițiat în mod abuziv măsuri de austeritate și, din acest motiv, acțiunile guvernului împotriva lui sunt justificate. Președintele Băsescu se apără spunând că acțiunile lui au fost constituționale și că el este cel care apără Constituția. Ambele tabere pretind că aderă la principiile statului de drept și îi acuză pe ceilalți de încălcarea lor. În mod firesc, ambele tabere fac apel la susținerea cetățenilor, iar apelul lor folosește termenul de legitimitate.

Ce mi se pare fascinant despre acest proces este că, tot mai mult, cetățenii consideră că ambele părți au probleme de legitimitate. În acest moment, nemulțumirea pare a fi direcționată înspre partidele politice și anumiți lideri. În același timp, încrederea în instituțiile guvernării rămâne foarte scăzută, iar dacă cetățenii încep să se mobilizeze împotriva sistemului politic însuși, cu alte cuvinte, să întrerupă susținerea tacită pentru ordinea constituțională, schimbarea de regim devine o posibilitate reală. Dintr-un punct de vedere mai pozitiv, nemulțumirea indică o cultură politică mai puțin amorțită, obedientă.

Sistemul de partide românesc a fost dominat în ultimii ani de un partid mare de tip catch-all, PDL, care este înlocuit acum de o alianță de tip catch-all, USL. Începând cu 1990, sistemul de partide a fost în mod constant polarizat de lideri de partid puternici (CDR, anti-Iliescu în anii 90, urmată de alianța DA împotriva lui Năstase în 2004, iar acum USL care este anti Băsescu). Într-un astfel de context, este dificil de distins orice linie ideologică constantă și clară, atât în sistemul de partide cât și în discursul politic. Ce credeți că ar putea să întrerupă această regulă?

Afirmația că sistemul de partide românesc nu are o bază ideologică serioasă este cu totul corectă. Un mod de a evalua partidele politice dintr-un sistem este de a vedea în ce măsură sunt instituționalizate, înțelegând prin asta gradul în care un partid apare în mintea votanților ca reprezentând ceva, de obicei bazat pe o orientare ideologică. Democrațiile noi tind să fie afectate de partide slab instituționalizate, care funcționează mai mult ca organizații care urmăresc interesul unor rețele și care susțin un lider carismatic. Teoriile tranziției democratice prezic creșterea progresivă în timp a instituționalizării  partidelor, pentru că această schimbare tinde să le confere avantaje electorale. Totuși, acest lucru nu s-a întâmplat în România. Vedem în schimb ancorarea lor în clientelism. Partidele românești ocupă un spațiu ideologic dar nu într-un mod consistent.

Clientelismul tinde să scadă în condiții de criză economică pentru că sistemul presupune ca partidele politice să furnizeze resurse publice către anumite rețele. Atunci când veniturile publice disponibile se contractă, unii membri ai rețelelor nu mai pot fi mulțumiți și renunță. Urmarea este o creștere a competiției politice. Am văzut deja acest fenomen în locuri precum Mexic și Japonia pe parcursul ultimelor decenii. Situația din România pare să fie similară.

Nu este realist să așteptăm ca un partid politic altruist să apară în mod salvator. Partidele au ca prioritate principală câștigarea puterii. Cu o economie în criză, partidele clientelare își susțin cu greu poziția. Sper, cu optimism, să apară o formațiune politică în care există convingerea că folosirea resurselor publice în mod transparent și pentru o creștere pe termen lung, îi poate permite să domine sistemul de partide pe parcursul mai multor alegeri.

Aș adăuga însă, că este ușor de spus dar mult mai greu de făcut. Cel mai ușor este să te lași purtat de curent și să te porți asemeni celorlalți. Actorii politici și partidele tind să evite asumarea de riscuri. O altă dificultate privind schimbarea vine dinspre cetățeni. Aceștia nu sunt ghidați de ideologie decât în mică măsură. Sondajele realizate în România, și la care am contribuit, începând cu 1996, arătau că doar două treimi din populație se plasa pe o axă stânga-dreapta, iar mulți dintre aceștia arătau inconsistențe serioase în felul în care au înțeles ”stânga” și ”dreapta”. În 1996 nu era un rezultat surprinzător, datorită moștenirii comuniste, lucrurile arată însă foarte asemănător și în prezent. De aceea, o parte a problemei pentru o formațiune politică nouă este că trebuie să se adreseze unor cetățeni ale căror preferințe politice nu sunt structurate pe câteva dimensiuni convenționale, clare.

Este reforma constituțională o necesitate în acest moment sau doar o obsesie a lui Traian Băsescu? Există o serie de observatori care consideră că sistemul politic trebuie plasat pe o bază (n. tr. constituțională) nouă. Care ar fi, în acest sens, prioritățile unei reforme constituționale?

Nu cred că o reformă constituțională este necesară și nici nu cred că e o idee bună. Nu sistemul (constituțional) este problema; aplicarea legii (satul de drept) este problema. Dacă încerci să determini liderii politici să joace după reguli, schimbarea regulilor nu va aduce vreun beneficiu. De fapt, putem spune că o schimbare a constituției oferă posibilitatea dezechilibrării sistemului în favoarea unei anumite părți. În cel mai bun caz, un astfel de demers ar crea condițiile pentru o nouă bătălie politică crâncenă.

Totuși, cred că există căi de a întări sistemul actual. Transparența este o problemă majoră în România. Mai multe oportunități pentru cetățeni de a supraveghea activitatea statului ar fi un început bun. Societatea civilă din România este puternică dar are un acces limitat. ONG-urile ar reprezenta actori excelenți pentru a monitoriza procesul decizional la mai multe nivele ale administrației. Așa cum se prezintă acum, la fiecare proces electoral există o bătălie puternică pentru a putea monitoriza procesul, iar asta e doar o cale de acces de bază (limitată). De asemenea cred că se pot face multe pe calea reformei administrative. Aparatul administrativ românesc și relațiile interinstituționale continuă să fie ineficiente.

Oficialii europeni, împreună cu ambasada SUA, au manifestat numeroase temeri și îngrijorări legate de recentele evoluții politice din România. Cu toate acestea, Curtea Constituțională a declarat schimbările realizate la vârful Parlamentului (n.tr. – schimbarea celor doi președinți ai camerelor Parlamentului), schimbarea Avocatului Poporului și suspendarea Președintelui ca fiind constituționale. Acest antagonism a determinat un val de critică asupra inmplicării actorilor externi internaționali în lupta politică internă în favoarea președintelui Traian Băsescu. Ca și observator extern, considerați că România este privită ca un regim problemă pe bună dreptate sau avem de-a face cu reacții exagerate ale unor oficiali străini?

Cred că îngrijorările sunt îndreptățite. Este adevărat, Curtea Constituțională a decis că procesul e constituțional, dar există motive întemeiate să credem că această decizie a venit în condiții de presiune. Și mai alarmant este faptul că există acuzații credibile privind anumite presiuni în legătură cu listele electorale utilizate în cadrul referendumului de demitere. Acestea sunt liste care au fost aprobate de Guvern, și apoi, implicit de către Curte prin simplul fapt că s-a permis ca procesul de suspendare și demitere să continue. Întrebarea nu este neapărat una legală ci mai degrabă în legătură cu legitimitatea procesului. Dacă listele de votanți nu sunt valabile, cine va determina numărul real de votanți? Curtea? Guvernul, printr-un nou recensământ? Sau trebuie creată o Comisie Prezidențială? Cum poate cineva considera acest proces legitim?

Având aceste lucruri în minte, UE pare să ia o poziție intervenționistă în cazul României, mult mai mult în comparație cu celelalte state problemă precum Ungaria sau Grecia. Eu cred că asta se întâmplă tocmai pentru că Bruxelles-ul este sub presiuni puternice din partea statelor membre să intervină activ în problemele politice sau economice din Europa. Implicarea UE în criza politică din România poate avea efecte semnificative. În Ungaria în schimb, UE are pârghii puține, în afară de invocarea articolului 7 care oricum este foarte improbabilă.

Curtea Constituțională a amânat o decizie în legătură cu referendumul, lăsând România într-un blocaj politic. Niciuna din cele două părți nu pare dispusă să facă pasul înapoi. Între timp, efectele crizei politice asupra economiei sunt din ce în ce mai vizibile. Ce pot face cetățenii în această situație? Cum pot ei sancționa comportamentul politicienilor, ținând cont că alternativele existente la nivelul spectrului politic sunt limitate practic la cele două tabere? Ar putea un scor ridicat al partidului personajului pitoresc Dan Diaconescu considerat ca un vot de sancțiune?

Alegerile parlamentare din toamnă se prezintă întradevăr ca un moment pentru reașezare politică. Cetățenii vor avea oportunitatea să își manifeste nemulțumirile prin intermediului votului. Realizez că mulți nu iau în serios alegerile din toamnă pentru că sunt implicați aceiași actori politici din prezent. Totuși, eu văd impactul alegerilor dintr-o perspectivă nuanțată. Partidele vor trebui să dea socoteală pentru acțiunile lor; vor trebui să oferă motive și argumente solide pentru deciziile luate; și mai important acestea vor fi menționate în spațiul public. Ambele tabere vor trebui să oprească ceea ce a fost o confruntare politică crâncenă și devastatoare din punct de vedere economic. Chiar dacă nu exită un nivel de instituționalizare ridicat, partidele politice au fost destul de sensibile la astfel de presiuni de-a lungul anilor. Se adaptează cerințelor politice prezente destul de rapid și asta a redus elementele de extremă dreaptă sau stângă. Am aceleași așteptări și în cazul acestor alegeri. Așadar, cetățenii trebuie să continue să ceară mai multă transparență. Un vot pentru Diaconescu este un vot pierdut.

Care sunt expectanțele tale cu privire la actuala criză politică? Ce ar trebui să așteptăm pe termen scurt? Vor reduce tensiunea alegerile din toamnă sau este aceasta împământenită în sistemul politic actual și implicit mentiă să continue în ciuda dezvoltărilor pe termen scurt?

Pe termen scurt, conflictul politic va continua, mulți combatanți vor fi loviți dar nu cred că vor avea loc schimbări majore. Cetățenii sunt în mare măsură în afara acestui proces dar trebuie să ceară mai mult. Pe termen lung, tind să fiu optimist în stabilizarea situației și aderarea la principiile statului de drept. Alegerile viitoare ( parlamentare 2012) vor oferi oportunitatea încheierii crizei politice actuale, cu câștigători și învinși, iar români vor putea să depășească acest subiect.

 

 




Etichetele atasate acestui articol: , , , , , , , ,