Democraţie sau pragmatism? Doar obedienţă

Autor: Gabriel Bădescu | Categoria: Politică
19-11-2010

Poate fi extrem de scump să îl ai pe Dalai Lama în vizită. Un studiu publicat luna trecută arată că în ţările vizitate de către liderul spiritual tibetan (62, pe parcursul a 40 de ani) exporturile către China au scăzut pentru o vreme cu o valoare medie cuprinsă între 8 si 17% (valoarea depinde de tehnica de estimare folosită). Efectul scăderii este de aproximativ doi ani si are loc doar atunci când Dalai Lama este primit de catre un şef de stat sau de guvern. Chiar si înaintea acestui studiu era cunoscut faptul că poziţiile „neprietenoase” în raport cu China pot să coste. Acum însa e mai clar cât de mult, în ce conditii şi pentru cât timp.

Luări de poziţie în favoarea democraţiei sau avantaje economice? Prin primirea lui Dalai Lama din 2007 Angela Merkel şi-a asumat fără să ezite critica câtorva voci ale opoziţiei, printre care şi cea a predecesorului său, Gerhard Schroder. Silvio Berlusconi şi Nicolas Sarkozy au procedat la fel. Alte state au ales varianta unor întâlniri la cel mai înalt nivel dar nu în calitate oficială sau a unor întâlniri cu persoane din planul doi al scenei politice. Drepturile omului pentru alţii sau mai multi bani pentru noi? Cum se poziţionează ţările foste comuniste pe un continuum între cele două opţiuni? Dar România? În timpul razboiului din Irak din 2003, dreapta conservatoare americană a lansat termenul de Noua Europă pentru a desemna ţările foste comuniste, înzestrate, în opinia autorilor, cu o sensibilitate democratică mai dezvoltată decât a Europei Vechi. Astfel, spuneau ei, societăţile care au avut experienţa unor regimuri totalitare ar recunoaşte mai uşor comportamentele anti-liberale şi ar reacţiona mai vehement împotriva lor. Termenul nu a prins, întrucât atât studiile asupra opiniei publice cât şi poziţiile liderilor estici au arătat aproape la fel de multă diversitate de opţiuni ca şi UE luată în ansamblu.

Desigur, relaţiile cu China sunt doar unul dintre testele posibile. Sunt însă un test important. Cum stă România? În privinţa Chinei lucrurile sunt cât se poate de clare. Alături de Grecia, România este singura ţară din Uniunea Europeana care nu l-a primit pe Dalai Lama. Nu doar întâlnirile cu înalţi oficiali dar chiar şi vizitele private au fost blocate. România are de departe una dintre cele mai ostile politici de colaborare cu Taiwan, o altă temă sensibilă din perspectiva Chinei, care merge până la ne-acordarea de vize pentru oamenii de afaceri taiwanezi, pentru studenţii care primesc burse de studiu în România, şi sabotarea conferintelor din România la care participă taiwanezi. Aceasta în condiţiile în care relaţia însăşi între China si Taiwan a evoluat mult,  culminând anul acesta cu semnarea unui important acord comercial preferenţial, ECFA.

În plus, se pare că la solicitarea Chinei, România nu va trimite la ceremonia de acordare a Premiului Nobel pentru Pace, unui dizident chinez, şeful misiunii diplomatice ci „va desemna o altă persoană”. Astfel, perspectiva autorităților române este cât se poate de clară, cu atât mai mult acum când este criză: China este un stat influent şi mai mulţi bani nu strică. Francezii îsi permit sa piardă semnarea unor contracte privind vânzarea a 150 de avioane de pasageri primindu-l la cel mai înalt nivel pe Dalai Lama, dar noi nu.

Problema cu această perspectivă, dincolo de faptul că implică adesea alegerea unor opţiuni imorale, este că banii cei mulţi s-au dovedit a fi puţini. În primele şase luni din 2010 România a exportat în China bunuri în valoare de 154 milioane Euro, adică mai puţin decât în Moldova (205 milioane), Serbia (225 milioane), ori Republica Ceha (277 milioane). China a investit în toată UE, anul trecut, 300 de milioane de Euro, adică 0,13% din totalul investițiilor străine directe, iar de aici României îi revine o parte neînsemnată. Neincluderea ţării noastre pe agenda turneului UE a delegaţiei chineze la nivel înalt ce a avut loc de curând arată şi mai clar care sunt rezultatele tipului de diplomaţie practicat de România. În acelaşi timp, o singură investiție din Taiwan, practic blocată de neacordarea de vize oamenilor de afaceri din aceasta ţară, ar putea depăşi uşor investiţiile chineze de până acum.

Este poziţia autorităţilor o reflectare a preferinţelor publicului şi, prin urmare, reprezintă mai degrabă un semn al calităţii proceselor democratice? Datele unui studiu asupra opiniei publice din ţările lumii faţă de China par să susţină această idee în cazul Greciei, ţară ce are de departe proporţia cea mai mare de susţinători ai leadership-ul Chinei între ţările UE, dar nu şi în cazul României, unde 25%  au o părere bună despre conducerea Chinei, faţă de 25% cu o părere proastă şi 50% fără nicio părere.

România are o tradiţie lungă şi neîntreruptă de excerciţii de deferenţă extremă faţă de China, nenecesare, cu beneficii modeste şi, adesea, profund imorale. Democraţie sau pragmatism în relaţiile externe ale României? În acest caz doar oportunism fără orizont şi o politică lipsită de principii.

Etichetele atasate acestui articol:, , ,

Comentarii (7)

  1. ana spune:

    Sint cateva informatii interesante; de ex. nu stiam ca Ro. exporta atat de putin in China. Dar raman multe intrebari fara raspuns, in primul rand de ce unele tari sunt mai pro-chineze decat altele. Sau, este MAE pro-chineza pentru ca are o problema cu teritoriile separatiste (vezi si cazul Kosovo)?

  2. Marta spune:

    Nu sunt un fan al lui Dalai Lama (lider religios, semi-zeu, bla bla) dar politica Romaniei fata de China e enervanta. O tara libera din UE, libera sa se dea celui care da mai mult. Povestea cu Nobelul se ingroasa, se pare ca nu va merge nimeni! Daca e asa, rusine Baconschi!

  3. Ioana M. spune:

    Cred ca ceea ce descrii, Gabi, se inscrie in linia in care a fost condusa Romania pana acum. Si cu impact asupra a ceea ce este Romania in momentul de fata: un stat ros nu atat de criza economica cat de o criza morala extrem de acuta. Si nu vorbesc de o criza morala pe care poate s-o rezolve biserica (departe de mine gandul); dimpotriva, cred ca e una pe care ar trebui s-o corecteze statul. Acum vorbim de participarea la boicotarea Nobelului – pozitie jenanta pentru Romania ca membru al Consilului Europei… dar cu situatii similare, in care lipsa de viziune, de responsabilitate si, in fine, chiar de decenta, ne-am confruntat (si, spre dezamagirea mea, ne confruntam inca) de o maniera cotidiana.

    Problema este, dupa parerea mea, lipsa de viziune – ne conducem mereu in functie de ce arde azi, mai degraba deca sa intelegem cat este de esential sa construim un maine corect. Ne dam viitorul pe un astazi, eventual un maine dimineata mediocru. Poate intelepciunea populara ne-a jucat o festa si am luat proverbul cu vrabia din mana/ cioara de pe gard prea in serios; cred ca suntem prea departe de gard sa vedem suficient de clar ce se afla acolo, iar lipsa de viziune ne impiedica macar sa ne imaginam ce am putea gasi pe gardul proverbial.

    Statul roman pare sa refuze sa inteleaga ca trebuie sa investeasca in regasirea valorilor (singura cale de a ne reinventa intr-o natiune faina, puternica si… viabila), alegand in loc sa investeasca in maruntisuri. Iar sustinerea acestui premiu Nobel ar fi putut sa fie un prim pas…

    Asa ca democratie – nici vorba; pragmatismul ar trebui sa dicteze, in acest moment, alte actiuni (contrare). Ramane concluzia ta…

    • Ioana M. spune:

      Se pare ca pana la urma Romania participa la nivel de ambasador. Asta e bine – a evitat sa fie pe lista tarilor neparticipante alaturi de Afganistan, Algeria, Arabia Saudită, Argentina, China, Columbia, Cuba, Egipt, Irak, Iran, Kazakstan, Maroc, Pakistan, Rusia, Serbia, Sri Lanka, Sudan, Tunisia, Venezuela şi Vietnam… Totusi, dupa declaratiile initiale, inclin sa cred ca participarea e mai degraba ‘de ochii lumii’, in fapt ai UE, pentru ca ar fi fost singurul stat din UE care n-ar fi participat…

  4. Pyrrhus spune:

    despre ce investitite taiwaneza e vorba?

    legat de turneul european, nu am parcurs in depth articolul de pe bbc insa inteleg ca a vizitat franta si apoi portugalia. imi e dificil sa calific asta drept un turneu european, iar evitarea romaniei mi se pare putin exagerat a fi atribuita stilului diplomatic practicat. nici macar pe greci nu i-a vizitat in conditiile unor colaborari care promit multe miliarde. ca sa nu mai pomenesc de germania cu care are relatii economice oleaca mai stranse decat cu romania.

    http://www.ft.com/cms/s/852f5c12-8251-11df-9467-00144feabdc0,Authorised=false.html?_i_location=http%3A%2F%2Fwww.ft.com%2Fcms%2Fs%2F0%2F852f5c12-8251-11df-9467-00144feabdc0.html&_i_referer=http%3A%2F%2Fwww.realitatea.net%2Ffinancial-times–china-promite-investitii–de-miliarde-de-euro-in-romania_720719.html#axzz16tKc0VVj

    sa fiu total franc nu vad ce e toata tevatura asta cu nobel si dr omului cand avem un exponent remarcabil la noi in ograda, in belarus. desigur, tibetul e covarsitor mai important.

  5. d.c. spune:

    Stimate domnule Badescu,
    ar fi util sa va intrebati cat costa o vizita a liderului tibetan nu in exporturile către China ci in banii ce trebuie cheltuiti pentru organizarea evenimentului (vezi cheltuielile pentru vizita infaibilului papa). Mai apoi ar trebui sa va intrebati de ce doua tari majoritar ortodoxe din UE (Grecia & Romania) nu invita un lider spiritual din Asia. Iar in final sa calculati eventualele avantaje economice (facand exceptie de eventualele sanctiuni economice din partea Chinei ce ar trage balanta in ” – „) ulterioare vizitei.

    • G.B. spune:

      Costurile pot fi mici sau egale cu zero pentru statul roman in cazul unor vizite private–iar articolul citat arata ca vizitele de acest tip par sa nu fie insotite de sanctiuni ulterioare din partea Chinei. Nu stiu cat a costat vizita Papei, insa a fost prima vizita a unui Papa intr-o tara preponderent ortodoxa in ultimii o mie de ani, un mesaj formidabil de deschidere din partea statului roman si a BOR. Au fost castiguri de tip simbolic care, inclin sa cred, au dus apoi si la castiguri de ordin economic, peste costurile vizitei.

» » tipareste acest articol

Democraţie sau pragmatism? Doar obedienţă

Autor: Gabriel Bădescu | Categoria: Politică

Poate fi extrem de scump să îl ai pe Dalai Lama în vizită. Un studiu publicat luna trecută arată că în ţările vizitate de către liderul spiritual tibetan (62, pe parcursul a 40 de ani) exporturile către China au scăzut pentru o vreme cu o valoare medie cuprinsă între 8 si 17% (valoarea depinde de tehnica de estimare folosită). Efectul scăderii este de aproximativ doi ani si are loc doar atunci când Dalai Lama este primit de catre un şef de stat sau de guvern. Chiar si înaintea acestui studiu era cunoscut faptul că poziţiile „neprietenoase” în raport cu China pot să coste. Acum însa e mai clar cât de mult, în ce conditii şi pentru cât timp.

Luări de poziţie în favoarea democraţiei sau avantaje economice? Prin primirea lui Dalai Lama din 2007 Angela Merkel şi-a asumat fără să ezite critica câtorva voci ale opoziţiei, printre care şi cea a predecesorului său, Gerhard Schroder. Silvio Berlusconi şi Nicolas Sarkozy au procedat la fel. Alte state au ales varianta unor întâlniri la cel mai înalt nivel dar nu în calitate oficială sau a unor întâlniri cu persoane din planul doi al scenei politice. Drepturile omului pentru alţii sau mai multi bani pentru noi? Cum se poziţionează ţările foste comuniste pe un continuum între cele două opţiuni? Dar România? În timpul razboiului din Irak din 2003, dreapta conservatoare americană a lansat termenul de Noua Europă pentru a desemna ţările foste comuniste, înzestrate, în opinia autorilor, cu o sensibilitate democratică mai dezvoltată decât a Europei Vechi. Astfel, spuneau ei, societăţile care au avut experienţa unor regimuri totalitare ar recunoaşte mai uşor comportamentele anti-liberale şi ar reacţiona mai vehement împotriva lor. Termenul nu a prins, întrucât atât studiile asupra opiniei publice cât şi poziţiile liderilor estici au arătat aproape la fel de multă diversitate de opţiuni ca şi UE luată în ansamblu.

Desigur, relaţiile cu China sunt doar unul dintre testele posibile. Sunt însă un test important. Cum stă România? În privinţa Chinei lucrurile sunt cât se poate de clare. Alături de Grecia, România este singura ţară din Uniunea Europeana care nu l-a primit pe Dalai Lama. Nu doar întâlnirile cu înalţi oficiali dar chiar şi vizitele private au fost blocate. România are de departe una dintre cele mai ostile politici de colaborare cu Taiwan, o altă temă sensibilă din perspectiva Chinei, care merge până la ne-acordarea de vize pentru oamenii de afaceri taiwanezi, pentru studenţii care primesc burse de studiu în România, şi sabotarea conferintelor din România la care participă taiwanezi. Aceasta în condiţiile în care relaţia însăşi între China si Taiwan a evoluat mult,  culminând anul acesta cu semnarea unui important acord comercial preferenţial, ECFA.

În plus, se pare că la solicitarea Chinei, România nu va trimite la ceremonia de acordare a Premiului Nobel pentru Pace, unui dizident chinez, şeful misiunii diplomatice ci „va desemna o altă persoană”. Astfel, perspectiva autorităților române este cât se poate de clară, cu atât mai mult acum când este criză: China este un stat influent şi mai mulţi bani nu strică. Francezii îsi permit sa piardă semnarea unor contracte privind vânzarea a 150 de avioane de pasageri primindu-l la cel mai înalt nivel pe Dalai Lama, dar noi nu.

Problema cu această perspectivă, dincolo de faptul că implică adesea alegerea unor opţiuni imorale, este că banii cei mulţi s-au dovedit a fi puţini. În primele şase luni din 2010 România a exportat în China bunuri în valoare de 154 milioane Euro, adică mai puţin decât în Moldova (205 milioane), Serbia (225 milioane), ori Republica Ceha (277 milioane). China a investit în toată UE, anul trecut, 300 de milioane de Euro, adică 0,13% din totalul investițiilor străine directe, iar de aici României îi revine o parte neînsemnată. Neincluderea ţării noastre pe agenda turneului UE a delegaţiei chineze la nivel înalt ce a avut loc de curând arată şi mai clar care sunt rezultatele tipului de diplomaţie practicat de România. În acelaşi timp, o singură investiție din Taiwan, practic blocată de neacordarea de vize oamenilor de afaceri din aceasta ţară, ar putea depăşi uşor investiţiile chineze de până acum.

Este poziţia autorităţilor o reflectare a preferinţelor publicului şi, prin urmare, reprezintă mai degrabă un semn al calităţii proceselor democratice? Datele unui studiu asupra opiniei publice din ţările lumii faţă de China par să susţină această idee în cazul Greciei, ţară ce are de departe proporţia cea mai mare de susţinători ai leadership-ul Chinei între ţările UE, dar nu şi în cazul României, unde 25%  au o părere bună despre conducerea Chinei, faţă de 25% cu o părere proastă şi 50% fără nicio părere.

România are o tradiţie lungă şi neîntreruptă de excerciţii de deferenţă extremă faţă de China, nenecesare, cu beneficii modeste şi, adesea, profund imorale. Democraţie sau pragmatism în relaţiile externe ale României? În acest caz doar oportunism fără orizont şi o politică lipsită de principii.




Etichetele atasate acestui articol: , , ,