Investiții guvernamentale pe timp de criză. De ce să investim în ONG-uri?

Autor: Daniela Angi și Toma Burean | Categoria: ONG
Articol disponibil şi în: Engleză 23-11-2010

În România, sumele cheltuite pentru asistență socială (ajutoare pentru persoanele cu dizabilități, subvenții de căldură, alocaţie de stat pentru copii, alocaţii familiale, venitul minim garantat, pensii sociale, indemnizaţia de creştere pentru copii, furnizarea de locuințe sociale pentru cei fără adăpost) au crescut de la mai puţin de un miliard de Euro în 2004 la 13,9 miliarde de Euro în 2008. În 2009, acestea au reprezentat 33% din veniturile bugetului de stat, proporţie care se pare că se va păstra şi în 2010. În prezent, 4,3 milioane de angajați susțin prin contribuțiile salariale peste 8 milioane de plăţi pentru asistenţă socială (din păcate, statul nu are nici acum capacitatea de contabiliza numărul beneficiarilor unici, ci doar numărul de plăţi).

Strategiile de reducere a dezechilibrului creat au în vedere mai ales restricționări privind acordarea acestor ajutoare. Restricționările includ anularea acordării ajutoarelor pentru încălzire, a sprijinului pentru prima căsătorie sau a trusoului pentru nou-născuți. De asemenea, au loc reforme ale legii salarizării și pensiilor și sunt înăsprite verificările asupra celor care apelează la concediu medical sau beneficiază de ajutor de stat din cauza unor dizabilități. Aceste măsuri sunt binevenite, însă întrebarea mai importantă este dacă sunt suficient pentru o strategie pe termen lung a reducerii cheltuielilor sociale.

Cheltuielile sociale nu reprezintă o problemă doar a României sau a țărilor care sunt afectate de criza economică, ci este una cu care se confruntă majoritatea statelor din Uniunea Europeană. Populația Europei este într-o continuă îmbătrânire. Comisia Europeană estima în 2006 că populația angajată se va reduce cu 16% între 2010 și 2050, iar populația îmbătrânită va crește cu 77%. Situația nu arată mai bine nici pentru fostele țări comuniste. Un studiu al Băncii Mondiale arată că Estul Europei și țările din fosta Uniune Sovietică se confruntă cu un proces accelerat de îmbătrânire. Proiecțiile pentru anul 2025 arată că vârsta mediană va crește cu 10 ani față de 2007. În Romania vârsta medie a crescut de la 36 de ani în 1996 la 38 de ani în 2003.

Experții din cadrul Uniunii Europene sunt preocupați de restructurarea politicilor de asistență socială prin identificarea unor alternative viabile de reducere a vulnerabilităților din sistem cauzate de fenomenele mai sus menționate. O soluție avută în vedere este includerea de noi actori care pot suplini deficitul proiectat de servicii sociale. Acești actori ar putea fi organizațiile non guvernamentale. De aceea, Comisia Europeană ia în calcul sprijinirea implicării sectorului asociativ în furnizarea de servicii sociale. (Rune Halvorsen, 2004) Organizațiile pot pune la dispoziție o infrastructură de voluntariat, pot identifica resurse pe care un stat nu le poate uzita. Acestea pot interveni mai ușor în comunitate, evitând birocrația excesivă și implementând măsuri pro active de sprijinire a persoanelor care necesită asistență socială.

Raportul din 2007 al Fundației pentru Dezvoltarea Societății Civile cu privire la finanțările guvernamentale pentru ONG-urile din România arată ca nivelul de finanțare a acestora este de mai puțin de 10% din veniturile de care dispuneau aceste organizații. Procentajul este foarte mic în comparație cu media europeană (50%), cu atât mai mult faţă de ţări precum Belgia și Irlanda unde proporția este  de 70%. Proporţia este mult mai mică chiar şi faţă de alte țări din Europa de Est, cum ar fi Slovacia (20%), Republica Cehă (40%).

Un raport recent al Fundației pentru Dezvoltarea Societății Civile arată că în România cel mai mare număr de organizații non guvernamentale au sfera socială ca domeniu principal de activitate. 44% dintre organizațiile non guvernamentale din România au ca una dintre activitățile principale furnizarea de servicii de interes public acreditate ce includ serviciile sociale, serviciile medicale, consiliere, educație și formare profesională.

Aceste date indică un paradox. Pe de o parte, statul român se confruntă cu creșterea cheltuielilor în domeniul asistenței sociale și pe de altă parte subfinanțează sectorul non guvernamental care ar putea furniza o parte din aceste servicii cu costuri mai mici şi, în medie, cu o calitate mai ridicată.

O strategie pe termen lung de reducere a cheltuielor sociale trebuie să includă alternative constructive viabile. Una dintre aceste alternative este oferită de către ONG-urile din România, care în prezent acoperă o parte însemnată din activităţile de asistență socială. Soluţiile constau în îmbunătățirea finanțării sectorului asociativ care participă la implementarea unor programe în favoarea persoanelor asistate social în România, precum şi în schimbarea cadrului legislativ pentru a permite ONG-urilor să facă lobby pentru prioritizarea serviciilor sociale în funcție de nevoile  regionale.

Etichetele atasate acestui articol:, ,

Nu se pot adauga comentarii la acest articol.

» » tipareste acest articol

Investiții guvernamentale pe timp de criză. De ce să investim în ONG-uri?

Autor: Daniela Angi și Toma Burean | Categoria: ONG

În România, sumele cheltuite pentru asistență socială (ajutoare pentru persoanele cu dizabilități, subvenții de căldură, alocaţie de stat pentru copii, alocaţii familiale, venitul minim garantat, pensii sociale, indemnizaţia de creştere pentru copii, furnizarea de locuințe sociale pentru cei fără adăpost) au crescut de la mai puţin de un miliard de Euro în 2004 la 13,9 miliarde de Euro în 2008. În 2009, acestea au reprezentat 33% din veniturile bugetului de stat, proporţie care se pare că se va păstra şi în 2010. În prezent, 4,3 milioane de angajați susțin prin contribuțiile salariale peste 8 milioane de plăţi pentru asistenţă socială (din păcate, statul nu are nici acum capacitatea de contabiliza numărul beneficiarilor unici, ci doar numărul de plăţi).

Strategiile de reducere a dezechilibrului creat au în vedere mai ales restricționări privind acordarea acestor ajutoare. Restricționările includ anularea acordării ajutoarelor pentru încălzire, a sprijinului pentru prima căsătorie sau a trusoului pentru nou-născuți. De asemenea, au loc reforme ale legii salarizării și pensiilor și sunt înăsprite verificările asupra celor care apelează la concediu medical sau beneficiază de ajutor de stat din cauza unor dizabilități. Aceste măsuri sunt binevenite, însă întrebarea mai importantă este dacă sunt suficient pentru o strategie pe termen lung a reducerii cheltuielilor sociale.

Cheltuielile sociale nu reprezintă o problemă doar a României sau a țărilor care sunt afectate de criza economică, ci este una cu care se confruntă majoritatea statelor din Uniunea Europeană. Populația Europei este într-o continuă îmbătrânire. Comisia Europeană estima în 2006 că populația angajată se va reduce cu 16% între 2010 și 2050, iar populația îmbătrânită va crește cu 77%. Situația nu arată mai bine nici pentru fostele țări comuniste. Un studiu al Băncii Mondiale arată că Estul Europei și țările din fosta Uniune Sovietică se confruntă cu un proces accelerat de îmbătrânire. Proiecțiile pentru anul 2025 arată că vârsta mediană va crește cu 10 ani față de 2007. În Romania vârsta medie a crescut de la 36 de ani în 1996 la 38 de ani în 2003.

Experții din cadrul Uniunii Europene sunt preocupați de restructurarea politicilor de asistență socială prin identificarea unor alternative viabile de reducere a vulnerabilităților din sistem cauzate de fenomenele mai sus menționate. O soluție avută în vedere este includerea de noi actori care pot suplini deficitul proiectat de servicii sociale. Acești actori ar putea fi organizațiile non guvernamentale. De aceea, Comisia Europeană ia în calcul sprijinirea implicării sectorului asociativ în furnizarea de servicii sociale. (Rune Halvorsen, 2004) Organizațiile pot pune la dispoziție o infrastructură de voluntariat, pot identifica resurse pe care un stat nu le poate uzita. Acestea pot interveni mai ușor în comunitate, evitând birocrația excesivă și implementând măsuri pro active de sprijinire a persoanelor care necesită asistență socială.

Raportul din 2007 al Fundației pentru Dezvoltarea Societății Civile cu privire la finanțările guvernamentale pentru ONG-urile din România arată ca nivelul de finanțare a acestora este de mai puțin de 10% din veniturile de care dispuneau aceste organizații. Procentajul este foarte mic în comparație cu media europeană (50%), cu atât mai mult faţă de ţări precum Belgia și Irlanda unde proporția este  de 70%. Proporţia este mult mai mică chiar şi faţă de alte țări din Europa de Est, cum ar fi Slovacia (20%), Republica Cehă (40%).

Un raport recent al Fundației pentru Dezvoltarea Societății Civile arată că în România cel mai mare număr de organizații non guvernamentale au sfera socială ca domeniu principal de activitate. 44% dintre organizațiile non guvernamentale din România au ca una dintre activitățile principale furnizarea de servicii de interes public acreditate ce includ serviciile sociale, serviciile medicale, consiliere, educație și formare profesională.

Aceste date indică un paradox. Pe de o parte, statul român se confruntă cu creșterea cheltuielilor în domeniul asistenței sociale și pe de altă parte subfinanțează sectorul non guvernamental care ar putea furniza o parte din aceste servicii cu costuri mai mici şi, în medie, cu o calitate mai ridicată.

O strategie pe termen lung de reducere a cheltuielor sociale trebuie să includă alternative constructive viabile. Una dintre aceste alternative este oferită de către ONG-urile din România, care în prezent acoperă o parte însemnată din activităţile de asistență socială. Soluţiile constau în îmbunătățirea finanțării sectorului asociativ care participă la implementarea unor programe în favoarea persoanelor asistate social în România, precum şi în schimbarea cadrului legislativ pentru a permite ONG-urilor să facă lobby pentru prioritizarea serviciilor sociale în funcție de nevoile  regionale.




Etichetele atasate acestui articol: , ,