Iniţiativa cetăţenilor europeni în România

Se fac primii pași spre democrația 2.0?

Autor: Molnár Zsolt | Categoria: ONG
03-03-2011

Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Uniunea Europeană (UE) s-a îmbogăţit cu un mecanism de implicare a cetăţenilor ei în procesul decizional la nivel european. Iniţiativa cetăţenilor europeni (ICE) vine în întâmpinarea acuzaţiilor despre deficitul de democraţie al Uniunii, oferind o posibilitate în plus cetăţenilor de a influenţa deciziile instituţiilor UE, pe lângă posibilitatea de a alege în mod direct membrii Parlamentului European (PE) şi deja tradiţionalele petiţii adresate aceleiaşi instituţii. Practic, de la 1 decembrie 2009 orice cetăţean al Uniunii Europene poate iniţia o propunere de acţiune în domenii de competenţă ale UE, şi cu suportul al cel puţin un milion de semeni ai săi, poate obliga Comisia Europeană (CE) să înceapă procedurile legislative necesare adoptării propunerii.

Conform procedurilor europene, elaborarea propunerii de act legislativ asupra subiectului a aparţinut Comisiei Europene, iar puterea decizională Parlamentului European în codecizie cu Consiliul Uniunii Europene. PE a dezbătut, modificat şi votat propunerea Comisiei în sesiunea plenară de la Strasbourg din luna decembrie a anului trecut, cea mai răsunătoare schimbare producându-se în scăderea numărului de state membre participante necesare validării unei iniţiative. Astfel, un milion de semnături colectate pe parcursul  unui an de la cetăţenii provenind dintr-un sfert din statele membre UE pot iniţia o propunere legislativă europeană. Actul final referitor la Iniţiativa cetăţenilor europeni a fost semnat în cadrul şedinţei plenare a PE pe data de 16 februarie 2011, astfel încât textul adoptat la sfârşitul anului trecut poate fi considerat forma finală a Iniţiativei. CE trebuie acum să implementeze reglementările şi să asigure cadrele instituţionale necesare derulării Iniţiativei cetăţenilor europeni.

Socoteala de la Bruxelles pare, totuşi, puţin diferită de cea de la Bucureşti, Cluj sau Dorohoi. Astfel, există câteva obstacole în calea utilizării acestui nou instrument. În primul rând, reglementările adoptate nu prevăd nici un fel de susţinere financiară pentru Iniţiativă, orice cetăţean sau ONG ce doreşte să iniţieze un act legislativ european este nevoit să deţină – sau să obţină din surse externe – fondurile necesare pregătirii iniţiativei, promovării sale, colectării semnăturilor, şamd. Desigur, aceste proiecte europene vor beneficia de susţinere financiară din partea actorilor sociali potenţi din Vest, însă obţinerea fondurilor din afară poate avea efecte negative asupra puterii de negociere a ONG-urilor susţinute financiar cu privire la valorificarea intereselor specifice naţionale în conţinutul final al unei iniţiative. De aici doar un pas desparte un ONG de susţinerea – din diverse motive, nu neapărat profesionale – a unei Iniţiative, care pe termen mediu sau lung poate avea un impact negativ asupra sectorului non-guvernamental din ţara sa.

În plus, numărul minim de semnături necesare pentru participarea  unei ţări a fost stabilit în funcţie de numărul de europarlamentari trimişi de acea ţară în PE, multiplicat cu 750. În cazul României, acest număr este 24750, care nu ar fi o problemă, cunoscând fenomenul tot mai răspândit în România al colectării semnăturilor pentru susţinerea diferitelor cauze, în special prin metode online (deşi implicarea politicului, de obicei al opoziţiei, în astfel de acţiuni poate diminua credibilitatea acestei forme de participare publică). O socoteală rapidă arată, că, adunate, semnăturile minime per stat însumate pentru toate statele membre (552.000) nu acoperă necesarul de semnături, deci va fi nevoie de un efort mai mare din partea iniţiatorilor.

O dificultate cel puţin la fel de importantă legată de Iniţiativa cetăţenilor se regăseşte în regulile referitoare la formularea unei iniţiative. Astfel, documentul adoptat de Parlament impune următoarea condiţie pentru acceptarea unei iniţiative: „propunerea de iniţiativa a cetăţenilor nu se află vădit în afara sferei de competenţe a Comisiei în ceea ce priveşte prezentarea unei propuneri de act juridic al Uniunii în scopul punerii în aplicare a tratatelor”. Tradus în limba muritorilor ne-eurocraţi: se vor accepta doar iniţiative compatibile cu Uniunea, formulate în jargonul specific al Uniunii. Iarăşi, un prag destul de greu de trecut, dat fiind faptul că transpunerea nevoilor locale din, să zicem, Regiunea de dezvoltare Nord-Est a României într-un limbaj compatibil, asigurarea trecerii sale prin filtrele instituţiilor europene şi reconvertirea lor în acţiuni locale după o eventuală adoptare, pare un proces anevoios, care prezintă posibilităţi de eşec aproape la fiecare pas. Este necesar un know-how foarte specific pentru a trece aceşti paşi.

ICE va fi dificil de aplicat însă oferă oportunităţi noi. Va stimula mai mult activismul societăţii civile din România, care şi-a arătat capacitatea de mobilizare pe o scală largă în relativ puţine situaţii până acum (acţiunile legate de Roşia Montană sunt un exemplu). Va grăbi crearea unei dimensiuni noi în activitatea ONG-urilor în direcţia Iniţiativelor europene stimulând astfel o apropiere mai accentuată către folosirea fondurilor europene datorită familiarizării cu tematică Uniunii. Ne putem aştepta la o creştere în gradul de interconectivitate al ONG-urilor din România şi o dezvoltare a apartenenţei la structuri europene, precum şi dobândirea şi acelui know-how, care, în timp, poate fi convertit şi în acţiuni locale şi naţionale.

Nu în ultimul rând, un efect benefic al ICE poate fi cel al creşterii încrederii ONG-urilor în procesele democratice. Succesul unor prime iniţiative va întări faptul că democraţia participativă are un raison d’etre în Uniunea Europeană a secolului XIX. Se va dovedi că iniţiative tip grass-root pot avea consecinţe la cele mai înalte niveluri. Participarea ONG-urilor din România la astfel de iniţiative poate da speranţa posibilităţii schimbării atitudinii administraţiei publice din România, în prezent extrem de nefavorabilă acestui tip de acţiune. Iar această speranţă poate da un impuls sectorului non-guvernamental de a-şi lua rolul democratic în serios şi, bazându-se pe experienţele europene, să găsească metode – fie ele şi indirecte – de a obliga establishmentul din România să recunoască sectorul ONG, ca un actor important în procesul decizional.

Etichetele atasate acestui articol:, ,

Nu se pot adauga comentarii la acest articol.

» » tipareste acest articol

Iniţiativa cetăţenilor europeni în România | Se fac primii pași spre democrația 2.0?

Autor: Molnár Zsolt | Categoria: ONG

Odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, Uniunea Europeană (UE) s-a îmbogăţit cu un mecanism de implicare a cetăţenilor ei în procesul decizional la nivel european. Iniţiativa cetăţenilor europeni (ICE) vine în întâmpinarea acuzaţiilor despre deficitul de democraţie al Uniunii, oferind o posibilitate în plus cetăţenilor de a influenţa deciziile instituţiilor UE, pe lângă posibilitatea de a alege în mod direct membrii Parlamentului European (PE) şi deja tradiţionalele petiţii adresate aceleiaşi instituţii. Practic, de la 1 decembrie 2009 orice cetăţean al Uniunii Europene poate iniţia o propunere de acţiune în domenii de competenţă ale UE, şi cu suportul al cel puţin un milion de semeni ai săi, poate obliga Comisia Europeană (CE) să înceapă procedurile legislative necesare adoptării propunerii.

Conform procedurilor europene, elaborarea propunerii de act legislativ asupra subiectului a aparţinut Comisiei Europene, iar puterea decizională Parlamentului European în codecizie cu Consiliul Uniunii Europene. PE a dezbătut, modificat şi votat propunerea Comisiei în sesiunea plenară de la Strasbourg din luna decembrie a anului trecut, cea mai răsunătoare schimbare producându-se în scăderea numărului de state membre participante necesare validării unei iniţiative. Astfel, un milion de semnături colectate pe parcursul  unui an de la cetăţenii provenind dintr-un sfert din statele membre UE pot iniţia o propunere legislativă europeană. Actul final referitor la Iniţiativa cetăţenilor europeni a fost semnat în cadrul şedinţei plenare a PE pe data de 16 februarie 2011, astfel încât textul adoptat la sfârşitul anului trecut poate fi considerat forma finală a Iniţiativei. CE trebuie acum să implementeze reglementările şi să asigure cadrele instituţionale necesare derulării Iniţiativei cetăţenilor europeni.

Socoteala de la Bruxelles pare, totuşi, puţin diferită de cea de la Bucureşti, Cluj sau Dorohoi. Astfel, există câteva obstacole în calea utilizării acestui nou instrument. În primul rând, reglementările adoptate nu prevăd nici un fel de susţinere financiară pentru Iniţiativă, orice cetăţean sau ONG ce doreşte să iniţieze un act legislativ european este nevoit să deţină – sau să obţină din surse externe – fondurile necesare pregătirii iniţiativei, promovării sale, colectării semnăturilor, şamd. Desigur, aceste proiecte europene vor beneficia de susţinere financiară din partea actorilor sociali potenţi din Vest, însă obţinerea fondurilor din afară poate avea efecte negative asupra puterii de negociere a ONG-urilor susţinute financiar cu privire la valorificarea intereselor specifice naţionale în conţinutul final al unei iniţiative. De aici doar un pas desparte un ONG de susţinerea – din diverse motive, nu neapărat profesionale – a unei Iniţiative, care pe termen mediu sau lung poate avea un impact negativ asupra sectorului non-guvernamental din ţara sa.

În plus, numărul minim de semnături necesare pentru participarea  unei ţări a fost stabilit în funcţie de numărul de europarlamentari trimişi de acea ţară în PE, multiplicat cu 750. În cazul României, acest număr este 24750, care nu ar fi o problemă, cunoscând fenomenul tot mai răspândit în România al colectării semnăturilor pentru susţinerea diferitelor cauze, în special prin metode online (deşi implicarea politicului, de obicei al opoziţiei, în astfel de acţiuni poate diminua credibilitatea acestei forme de participare publică). O socoteală rapidă arată, că, adunate, semnăturile minime per stat însumate pentru toate statele membre (552.000) nu acoperă necesarul de semnături, deci va fi nevoie de un efort mai mare din partea iniţiatorilor.

O dificultate cel puţin la fel de importantă legată de Iniţiativa cetăţenilor se regăseşte în regulile referitoare la formularea unei iniţiative. Astfel, documentul adoptat de Parlament impune următoarea condiţie pentru acceptarea unei iniţiative: „propunerea de iniţiativa a cetăţenilor nu se află vădit în afara sferei de competenţe a Comisiei în ceea ce priveşte prezentarea unei propuneri de act juridic al Uniunii în scopul punerii în aplicare a tratatelor”. Tradus în limba muritorilor ne-eurocraţi: se vor accepta doar iniţiative compatibile cu Uniunea, formulate în jargonul specific al Uniunii. Iarăşi, un prag destul de greu de trecut, dat fiind faptul că transpunerea nevoilor locale din, să zicem, Regiunea de dezvoltare Nord-Est a României într-un limbaj compatibil, asigurarea trecerii sale prin filtrele instituţiilor europene şi reconvertirea lor în acţiuni locale după o eventuală adoptare, pare un proces anevoios, care prezintă posibilităţi de eşec aproape la fiecare pas. Este necesar un know-how foarte specific pentru a trece aceşti paşi.

ICE va fi dificil de aplicat însă oferă oportunităţi noi. Va stimula mai mult activismul societăţii civile din România, care şi-a arătat capacitatea de mobilizare pe o scală largă în relativ puţine situaţii până acum (acţiunile legate de Roşia Montană sunt un exemplu). Va grăbi crearea unei dimensiuni noi în activitatea ONG-urilor în direcţia Iniţiativelor europene stimulând astfel o apropiere mai accentuată către folosirea fondurilor europene datorită familiarizării cu tematică Uniunii. Ne putem aştepta la o creştere în gradul de interconectivitate al ONG-urilor din România şi o dezvoltare a apartenenţei la structuri europene, precum şi dobândirea şi acelui know-how, care, în timp, poate fi convertit şi în acţiuni locale şi naţionale.

Nu în ultimul rând, un efect benefic al ICE poate fi cel al creşterii încrederii ONG-urilor în procesele democratice. Succesul unor prime iniţiative va întări faptul că democraţia participativă are un raison d’etre în Uniunea Europeană a secolului XIX. Se va dovedi că iniţiative tip grass-root pot avea consecinţe la cele mai înalte niveluri. Participarea ONG-urilor din România la astfel de iniţiative poate da speranţa posibilităţii schimbării atitudinii administraţiei publice din România, în prezent extrem de nefavorabilă acestui tip de acţiune. Iar această speranţă poate da un impuls sectorului non-guvernamental de a-şi lua rolul democratic în serios şi, bazându-se pe experienţele europene, să găsească metode – fie ele şi indirecte – de a obliga establishmentul din România să recunoască sectorul ONG, ca un actor important în procesul decizional.




Etichetele atasate acestui articol: , ,