Ziarist, primesc oferte de muncă

De ce jurnaliștii de presă scrisă nu ar trebui să se teamă de dispariția ziarelor

Autor: Nicu Urs | Categoria: Media
13-06-2011

The slippery slope

În articolul trecut argumentam inevitabila dispariție a ziarelor tipărite. Prima armă apărută în arsenalul comunicării de masă este, normal, și prima care va deveni perimată. După ce a însoțit istoria omenirii timp de 400 de ani, ziarul tipărit își trăiește ultimele zile (citește decenii) de viață. Există chiar și o cronologie a extincției ziarelor pe glob. Autorii nu se așteaptă să nimerească datele corecte în care ziarele vor aluneca spre insignifianță în diferite țări, ci își propun să ilustreze o tendință, iar factorii luați în considerare sunt dintre cei mai diverși: demografie, evoluția tehnologică, gradul de urbanizare, schimbările de comportament introduse de dezvoltarea telefoniei mobile.

Această dispariție fizică a ziarului pe hârtie nu înseamnă însă că apetența pentru știri și informație a oamenilor a scăzut. Dimpotrivă, în țările dezvoltate (de unde datele sunt mult mai accesibile), oamenii consumă din ce în ce mai multe informații. Doar că acestea le vin din ce în ce mai puțin pe căile tradiționale (radio, televiziune, presă tipărită) și sunt livrate de o multitudine de instrumente care se folosesc de infrastructura internetului și a rețelelor de telefonie mobilă pentru a ajunge la destinatari în timp real.

Numărul de ziare vândute este în scădere în marea majoritate a statelor dezvoltate. Această tendință a fost accentuată de criza economică globală, dar germenii ei sunt mai vechi. Ziarele americane, de pildă, au avut perioada de glorie în anii 20, atunci când se tipăreau 130 de exemplare de ziar pentru fiecare 100 de locuințe[1]. În 2001, cifra ajunsese la 54. Mai multe motive stau la baza șubrezirii fundației presei tipărite, dar două se detașează: multiplicarea surselor de informație și dispariția cititorilor tradiționali. Iar dezvoltarea internetului și accesul la el prin rețelele de telefonie mobilă fură ziarului ultima exclusivitate informațională pe care o avea în fața televiziunii: monopolul cuvântului scris.

Mai avem nevoie de jurnaliști?

În general, oamenilor le place să citească. Afirmația că paginile de web sunt citite mai puțin sau mai superficial decât ziarele tipărite este un mit. Cuvântul „tipărit” (pe o foaie de hârtie, pe un ecran de calculator sau de telefon) atrage încă atenția oamenilor. Oamenii pot afla de pe twitter (el însuși un serviciu de mesaje scrise) sau de la televizor ce se întâmplă, dar vor să afle și ce cred alții despre ce se întâmplă. Explicarea lucrurilor care se petrec în jurul nostru, găsirea unor conexiuni mai puțin evidente, susținerea unor puncte de vedere diferite, confirmarea părerilor proprii sau demontarea părerilor preconcepute sunt încă apanajul textului scris. Ni se repetă de multă vreme că trăim într-o lume a vizualului. Este adevărat că atragerea atenției se face mai ușor cu o imagine, dar reținerea atenției este realizată cu texte bine scrise. Adică exact ceea ce jurnaliștii sunt antrenați să facă.

Declinul ziarelor tipărite i-a luat pe jurnaliști prin surprindere. Ziariștii s-au trezit aproape peste noapte într-o lume în care, pentru prima dată, aveau concurență. Înainte, singurii lor rivali erau tot ziariști. Acum, ei trebuie să se lupte pentru atenția publicului cu mulți alți diseminatori de informație care, pentru prima dată, pot să intre în competiție cu instituțiile de presă tradiționale. Până la apariția internetului, barierele pentru intrarea pe piața distribuției de informații erau prea mari: oamenii nu aveau forța financiară și expertiza tehnică pentru a putea ajunge la un număr mare de cititori sau telespectatori. Astfel încât, chiar dacă erau capabili să producă materiale de calitate, ei trebuiau să le facă publice tot prin intermediul unei instituții de presă tradiționale. Aceste limitări au fost anulate de internet. Ușurința cu care se poate publica pe  pagina de web este, în același timp, o oportunitate și un pericol pentru informarea mai corectă a oamenilor. Dar dacă ai ceva de spus și dacă o poți spune bine și atractiv, oamenii vor veni să te citească.

Resursa finită pentru care se luptă acum toți diseminatorii de informații este atenția publicului. Cu cât mai mulți actori încearcă să atragă și să rețină atenția oamenilor, cu atât „plăcinta” se va împărți în mai multe bucăți. Iar dacă analizăm compoziția cititorilor pe grupe de vârstă, vom constata că, pe măsură ce trecem la cititori mai tineri, ei sunt din ce în ce mai puțin atrași de ziarele tipărite[2].

Cu toate că ziarele tipărite sunt pe o clară pantă descendentă în țările dezvoltate, acest lucru nu ar trebui să îi sperie atât de tare pe jurnaliști. Ei reprezintă unul din grupurile de oameni cele mai bine pregătite pentru a-și găsi drumul și a le arăta și altora calea prin potopul de informații pe care mijloacele de comunicare în masă și în special internetul le trimit zilnic către oameni. Rolul tradițional al jurnalistului, de „gatekeeper”, pare că s-a încheiat, dar cel de ghid în jungla informațională este încă scos la concurs. Pe acest post pot concura acum nu doar cei care au lucrat în presă, ci și ceilalți diseminatori de informație, dar jurnaliștii sunt foarte bine plasați pentru a-și pune în valoare avantajele competitive pe care le au în comparație cu ceilalți actori pe piața media. În primul rând, jurnaliștii sunt antrenați să lucreze cu informația, să găsească datele relevante din marea de informații care ne înconjoară, să facă legături mai puțin evidente, să descopere urme ale unor acțiuni ascunse, să lucreze sub presiunea timpului. În al doilea rând, ei sunt avantajați de rețelele de surse pe care le-au cultivat pe parcursul atâtor ani de dominație pe piața informației. Aceste rețele nu apar peste noapte, sunt construite în ani lungi și se bazează în special pe încredere. Iar aici un nume precum New York Times sau chiar România Liberă poartă mai multă greutate decât un .com sau .ro.

Încă un lucru important pot aduce ziariștii în peisajul media actual, haotic, exuberant și ireverențios: o mai mare grijă pentru calitatea și acuratețea materialelor. Codurile deontologice rafinate în zeci de ani, practicile profesionale după care ziarele importante se ghidează pot influența în bine modul în care informațiile sunt scrise și oferite publicului.

La urma urmei, atunci când mașinile au luat locul căruțelor, au împrumutat de la acestea roțile.

 


[1] Philip Meyer, The Vanishing Newspaper. Saving Journalism in The Information Age, University of Missouri Press, Columbia, 2004

[2] Idem.

Etichetele atasate acestui articol:, , , , ,

Nu se pot adauga comentarii la acest articol.

» » tipareste acest articol

Ziarist, primesc oferte de muncă | De ce jurnaliștii de presă scrisă nu ar trebui să se teamă de dispariția ziarelor

Autor: Nicu Urs | Categoria: Media

The slippery slope

În articolul trecut argumentam inevitabila dispariție a ziarelor tipărite. Prima armă apărută în arsenalul comunicării de masă este, normal, și prima care va deveni perimată. După ce a însoțit istoria omenirii timp de 400 de ani, ziarul tipărit își trăiește ultimele zile (citește decenii) de viață. Există chiar și o cronologie a extincției ziarelor pe glob. Autorii nu se așteaptă să nimerească datele corecte în care ziarele vor aluneca spre insignifianță în diferite țări, ci își propun să ilustreze o tendință, iar factorii luați în considerare sunt dintre cei mai diverși: demografie, evoluția tehnologică, gradul de urbanizare, schimbările de comportament introduse de dezvoltarea telefoniei mobile.

Această dispariție fizică a ziarului pe hârtie nu înseamnă însă că apetența pentru știri și informație a oamenilor a scăzut. Dimpotrivă, în țările dezvoltate (de unde datele sunt mult mai accesibile), oamenii consumă din ce în ce mai multe informații. Doar că acestea le vin din ce în ce mai puțin pe căile tradiționale (radio, televiziune, presă tipărită) și sunt livrate de o multitudine de instrumente care se folosesc de infrastructura internetului și a rețelelor de telefonie mobilă pentru a ajunge la destinatari în timp real.

Numărul de ziare vândute este în scădere în marea majoritate a statelor dezvoltate. Această tendință a fost accentuată de criza economică globală, dar germenii ei sunt mai vechi. Ziarele americane, de pildă, au avut perioada de glorie în anii 20, atunci când se tipăreau 130 de exemplare de ziar pentru fiecare 100 de locuințe[1]. În 2001, cifra ajunsese la 54. Mai multe motive stau la baza șubrezirii fundației presei tipărite, dar două se detașează: multiplicarea surselor de informație și dispariția cititorilor tradiționali. Iar dezvoltarea internetului și accesul la el prin rețelele de telefonie mobilă fură ziarului ultima exclusivitate informațională pe care o avea în fața televiziunii: monopolul cuvântului scris.

Mai avem nevoie de jurnaliști?

În general, oamenilor le place să citească. Afirmația că paginile de web sunt citite mai puțin sau mai superficial decât ziarele tipărite este un mit. Cuvântul „tipărit” (pe o foaie de hârtie, pe un ecran de calculator sau de telefon) atrage încă atenția oamenilor. Oamenii pot afla de pe twitter (el însuși un serviciu de mesaje scrise) sau de la televizor ce se întâmplă, dar vor să afle și ce cred alții despre ce se întâmplă. Explicarea lucrurilor care se petrec în jurul nostru, găsirea unor conexiuni mai puțin evidente, susținerea unor puncte de vedere diferite, confirmarea părerilor proprii sau demontarea părerilor preconcepute sunt încă apanajul textului scris. Ni se repetă de multă vreme că trăim într-o lume a vizualului. Este adevărat că atragerea atenției se face mai ușor cu o imagine, dar reținerea atenției este realizată cu texte bine scrise. Adică exact ceea ce jurnaliștii sunt antrenați să facă.

Declinul ziarelor tipărite i-a luat pe jurnaliști prin surprindere. Ziariștii s-au trezit aproape peste noapte într-o lume în care, pentru prima dată, aveau concurență. Înainte, singurii lor rivali erau tot ziariști. Acum, ei trebuie să se lupte pentru atenția publicului cu mulți alți diseminatori de informație care, pentru prima dată, pot să intre în competiție cu instituțiile de presă tradiționale. Până la apariția internetului, barierele pentru intrarea pe piața distribuției de informații erau prea mari: oamenii nu aveau forța financiară și expertiza tehnică pentru a putea ajunge la un număr mare de cititori sau telespectatori. Astfel încât, chiar dacă erau capabili să producă materiale de calitate, ei trebuiau să le facă publice tot prin intermediul unei instituții de presă tradiționale. Aceste limitări au fost anulate de internet. Ușurința cu care se poate publica pe  pagina de web este, în același timp, o oportunitate și un pericol pentru informarea mai corectă a oamenilor. Dar dacă ai ceva de spus și dacă o poți spune bine și atractiv, oamenii vor veni să te citească.

Resursa finită pentru care se luptă acum toți diseminatorii de informații este atenția publicului. Cu cât mai mulți actori încearcă să atragă și să rețină atenția oamenilor, cu atât „plăcinta” se va împărți în mai multe bucăți. Iar dacă analizăm compoziția cititorilor pe grupe de vârstă, vom constata că, pe măsură ce trecem la cititori mai tineri, ei sunt din ce în ce mai puțin atrași de ziarele tipărite[2].

Cu toate că ziarele tipărite sunt pe o clară pantă descendentă în țările dezvoltate, acest lucru nu ar trebui să îi sperie atât de tare pe jurnaliști. Ei reprezintă unul din grupurile de oameni cele mai bine pregătite pentru a-și găsi drumul și a le arăta și altora calea prin potopul de informații pe care mijloacele de comunicare în masă și în special internetul le trimit zilnic către oameni. Rolul tradițional al jurnalistului, de „gatekeeper”, pare că s-a încheiat, dar cel de ghid în jungla informațională este încă scos la concurs. Pe acest post pot concura acum nu doar cei care au lucrat în presă, ci și ceilalți diseminatori de informație, dar jurnaliștii sunt foarte bine plasați pentru a-și pune în valoare avantajele competitive pe care le au în comparație cu ceilalți actori pe piața media. În primul rând, jurnaliștii sunt antrenați să lucreze cu informația, să găsească datele relevante din marea de informații care ne înconjoară, să facă legături mai puțin evidente, să descopere urme ale unor acțiuni ascunse, să lucreze sub presiunea timpului. În al doilea rând, ei sunt avantajați de rețelele de surse pe care le-au cultivat pe parcursul atâtor ani de dominație pe piața informației. Aceste rețele nu apar peste noapte, sunt construite în ani lungi și se bazează în special pe încredere. Iar aici un nume precum New York Times sau chiar România Liberă poartă mai multă greutate decât un .com sau .ro.

Încă un lucru important pot aduce ziariștii în peisajul media actual, haotic, exuberant și ireverențios: o mai mare grijă pentru calitatea și acuratețea materialelor. Codurile deontologice rafinate în zeci de ani, practicile profesionale după care ziarele importante se ghidează pot influența în bine modul în care informațiile sunt scrise și oferite publicului.

La urma urmei, atunci când mașinile au luat locul căruțelor, au împrumutat de la acestea roțile.

 


[1] Philip Meyer, The Vanishing Newspaper. Saving Journalism in The Information Age, University of Missouri Press, Columbia, 2004

[2] Idem.




Etichetele atasate acestui articol: , , , , ,