Fabrica de trenduri

Autor: George Petrule | Categoria: Media
01-11-2010

În România talk-show-ul s-a consacrat ca o dezbatere de tip unu-la-unu. Mai ales în zona de dezbatere politică și socială. În acest tip de emisiune invitatul avea posibilitatea transmiterii mesajelor proprii către telespectator. Avea de parat doar întrebările incomode ale moderatorului. Aici ieșeau în evidență abilitățile moderatorului de a crea presiune asupra interlocutorului, de a stârni emoții telespectatorilor. În limbajul cotidian al publicului sau al jurnaliștilor, la finalul  talk-show-ului se dădeau verdictele ca în arenele romane.

Elementul esențial în astfel de talk-show-uri era personalitatea puternică a invitaților, aleși dintre cei capabili să poarte un dialog în contradictoriu – cei care nu stapăneau bine arta dialogului, a retoricii, a dicției sau aveau prea puține de spus nu riscau să intre în astfel de emisiuni, pentru că un eșec monumental într-o astfel de situație le-ar fi putut aduce sinuciderea politică. O variantă a acestui tip de talk-show era așa-numitul 2+1.  Alături de moderator mai apărea un invitat, de regulă un lider de opinie din zona societății civile, un jurnalist de marcă sau un specialist din zona de excelență a invitatului. Mai ales pentru aria televiziunilor de știri genul avea constrângeri calitative și cantitative. Nu puteau avea un astfel de tip de emisiune cu moderatori și invitați de calitate all day si day by day, programele vedetă fiind păstrate pentru orele de maximă audiență.

În ambele variante de talk-show-uri, ratingul era dat de capacitățile actorilor (moderatori și invitați), de “a trece sticla” (în limbajul  jurnaliștilor) și de alegerea temelor de dezbatere. Acest gen de talk-show era capabil să transmită mesaj dar nu avea forță să creeze trenduri. În ultimii 3 ani, televiziunile de știri au reinventat acest gen de talk-show, pornind de la constrângerile arătate mai sus. Așa au apărut talk-show-urile ca fabrici de trenduri.

În loja moderatorilor au intrat prezentatorii de știri capabili sa se debaraseze de prompter iar loja invitaților a devenit neîncăpătoare. Astfel s-au estompat constrângerile de programare dar și cele de calitate. Pentru a păstra ratingul, calitatea a fost înlocuită cu cantitatea actorilor. Capacitatea actorilor de a transmite mesaje a fost suplinită de capacitatea lor de ceartă. Scandalul a devenit ingredientul de baza pentru rating. Talk-show-ul a devenit  show-ul.

Un alt ingredient de baza a devenit puzderia de invitați; mulți dintre ei cu notorietate scăzută, relativ anonimi. Cum să ii faci credibili? Soluția a fost simplă:  prezența lor cu obstinație în multe din talk-show-urile de peste zi și plimbarea acestora de la o televiziune la alta. Televiziunile au ajuns nici măcar să nu îi mai titreze. Participarea lor regulată în dezbateri le-a conferit notorietate și credibilitate pentru un public care avea nevoie de judecăți, nu de informații. Așa au apărut majoritățile de creat trenduri.

Aceste majorități reușesc să saboteze orice formă de transmitere a mesajului de către partea cealaltă. Minoritarul/minoritarii din astfel de emisiuni nu mai pot să se preocupe de transmiterea mesajului către public, ci trebuie să pareze atacurile venite din toate părțile. Simțind mirosul de sânge, moderatorul ajută la sacrificarea publică a celui atacat.

Acest fapt este posibil și datorită incapacității de reformatare a acestor tipi de comunicatori, care s-au trezit peste noapte din vajnici purtători de mesaje în victime ale comunicării prin intermediul televiziunilor. Încercarea de a schimba ceva în discurs a fost neconvingătoare și a arătat reticența lor de a colabora cu profesioniști în comunicare sau de a le urma sfaturile atunci când i-au avut pe aceștia în preajma.

În acest fel, munca celorlalți a fost mult ușurată. Talk-show-ul de acest gen a devenit baza pe care se sprijină televiziunile. Suma acestor fabrici de trenduri a dat puterea televiziunilor de a stabili agenda publică.

 

Etichetele atasate acestui articol:, ,

Nu se pot adauga comentarii la acest articol.

» » tipareste acest articol

Fabrica de trenduri

Autor: George Petrule | Categoria: Media

În România talk-show-ul s-a consacrat ca o dezbatere de tip unu-la-unu. Mai ales în zona de dezbatere politică și socială. În acest tip de emisiune invitatul avea posibilitatea transmiterii mesajelor proprii către telespectator. Avea de parat doar întrebările incomode ale moderatorului. Aici ieșeau în evidență abilitățile moderatorului de a crea presiune asupra interlocutorului, de a stârni emoții telespectatorilor. În limbajul cotidian al publicului sau al jurnaliștilor, la finalul  talk-show-ului se dădeau verdictele ca în arenele romane.

Elementul esențial în astfel de talk-show-uri era personalitatea puternică a invitaților, aleși dintre cei capabili să poarte un dialog în contradictoriu – cei care nu stapăneau bine arta dialogului, a retoricii, a dicției sau aveau prea puține de spus nu riscau să intre în astfel de emisiuni, pentru că un eșec monumental într-o astfel de situație le-ar fi putut aduce sinuciderea politică. O variantă a acestui tip de talk-show era așa-numitul 2+1.  Alături de moderator mai apărea un invitat, de regulă un lider de opinie din zona societății civile, un jurnalist de marcă sau un specialist din zona de excelență a invitatului. Mai ales pentru aria televiziunilor de știri genul avea constrângeri calitative și cantitative. Nu puteau avea un astfel de tip de emisiune cu moderatori și invitați de calitate all day si day by day, programele vedetă fiind păstrate pentru orele de maximă audiență.

În ambele variante de talk-show-uri, ratingul era dat de capacitățile actorilor (moderatori și invitați), de “a trece sticla” (în limbajul  jurnaliștilor) și de alegerea temelor de dezbatere. Acest gen de talk-show era capabil să transmită mesaj dar nu avea forță să creeze trenduri. În ultimii 3 ani, televiziunile de știri au reinventat acest gen de talk-show, pornind de la constrângerile arătate mai sus. Așa au apărut talk-show-urile ca fabrici de trenduri.

În loja moderatorilor au intrat prezentatorii de știri capabili sa se debaraseze de prompter iar loja invitaților a devenit neîncăpătoare. Astfel s-au estompat constrângerile de programare dar și cele de calitate. Pentru a păstra ratingul, calitatea a fost înlocuită cu cantitatea actorilor. Capacitatea actorilor de a transmite mesaje a fost suplinită de capacitatea lor de ceartă. Scandalul a devenit ingredientul de baza pentru rating. Talk-show-ul a devenit  show-ul.

Un alt ingredient de baza a devenit puzderia de invitați; mulți dintre ei cu notorietate scăzută, relativ anonimi. Cum să ii faci credibili? Soluția a fost simplă:  prezența lor cu obstinație în multe din talk-show-urile de peste zi și plimbarea acestora de la o televiziune la alta. Televiziunile au ajuns nici măcar să nu îi mai titreze. Participarea lor regulată în dezbateri le-a conferit notorietate și credibilitate pentru un public care avea nevoie de judecăți, nu de informații. Așa au apărut majoritățile de creat trenduri.

Aceste majorități reușesc să saboteze orice formă de transmitere a mesajului de către partea cealaltă. Minoritarul/minoritarii din astfel de emisiuni nu mai pot să se preocupe de transmiterea mesajului către public, ci trebuie să pareze atacurile venite din toate părțile. Simțind mirosul de sânge, moderatorul ajută la sacrificarea publică a celui atacat.

Acest fapt este posibil și datorită incapacității de reformatare a acestor tipi de comunicatori, care s-au trezit peste noapte din vajnici purtători de mesaje în victime ale comunicării prin intermediul televiziunilor. Încercarea de a schimba ceva în discurs a fost neconvingătoare și a arătat reticența lor de a colabora cu profesioniști în comunicare sau de a le urma sfaturile atunci când i-au avut pe aceștia în preajma.

În acest fel, munca celorlalți a fost mult ușurată. Talk-show-ul de acest gen a devenit baza pe care se sprijină televiziunile. Suma acestor fabrici de trenduri a dat puterea televiziunilor de a stabili agenda publică.

 




Etichetele atasate acestui articol: , ,