Despre jurnalism și jurnaliști

Interviu cu Tudor Vlad, director asociat la Centrul pentru comunicare internațională, training și cercetare de la University of Georgia, SUA

Autor: George Petrule, Nicu Urs | Categoria: Media
23-03-2011

Tudor Vlad a lucrat ca jurnalist în România timp de peste 20 de ani. Între anii 1994-2000 a fost șeful Departamentului de Jurnalism în cadrul Universității Babeș-Bolyai. A beneficiat de o bursă Fullbright între 1999-2000, înainte de a deveni Associate Director al Center for International Mass Communication Training and Research James M. Cox Jr., University of Georgia, SUA.

Procentul americanilor care citesc ziare tipărite este în continuă scădere de mai multe decenii. În ultimii ani tendința se accentuează, iar unele ziare cu tradiție s-au închis. Cum vedeți acest lucru, ca o evoluție normală sau ca un semn îngrijorător al scăderii relevanței așa-numitei a patra puteri în stat?

Fără îndoială, fenomenul e îngrijorător. Numărul ziarelor s-a redus. Numărul paginilor ziarelor rămase încă în viață s-a redus. Numărul ziariștilor s-a redus (peste 10.000 de ziariști din presă scrisă americană și-au pierdut locul de muncă în 2009 și 2010). Toate acestea conduc la o mai slabă informare a publicului, care și el s-a redus.  Sigur, există surse alternative de informare, cum ar fi televiziunile, web site-urile, blogurile. Adesea, însă, informația de televiziune ține mai degrabă de divertisment, iar publicul petrece pe Internet perioade scurte de timp. Blogurile sunt inegale și adesea abundă în opinie, iar jurnalismul de comunitate și ziariștii-cetățeni își caută încă statutul. Apar tot mai rar materiale produse de jurnalismul de investigație, cel care i-a dat presei statutul pe care acum pare să și-l piardă.

Ca profesor puteți evalua gradul de pregătire al tinerilor jurnaliști care încep după facultate să muncească  în redacții. Cum vedeți această pregătire față de colegii lor din România?

Educația în jurnalism și comunicare de masă e în criză pretutindeni. Unele facultăți aici operează modificări majore în curriculum, încercând să anticipeze schimbările din mass media și să-i pregătească pe studenți pentru ce va urma. Dar nici industria, în ciuda sumelor imense investite în cercetare, nu știe exact încotro se îndreaptă. Alte facultăți de profil par să refuze noile realități. Absolvenții din Statele Unite sunt relativ bine pregătiți și probabil mai clar specializați pe o anume zonă, în comparative cu absolvenții români. Dar nu știu dacă această specializare mai e un atu, în condițiile unor piețe de muncă atât de fluide. Centrul Cox, la care lucrez, produce anual un studiu al absolvenților de jurnalism și comunicare de masă din Statele Unite. Absolvenții din 2009 (pentru care avem datele cele mai recente) au avut de înfruntat piața de muncă cea mai nefavorabilă din ultimii 30 de ani: doar jumătate dintre ei și-au găsit loc de muncă în anul de după absolvire.

Se vorbește de mai mulți ani în România despre tendința de tabloidizare (discutată, mărginit, și doar în sens peiorativ) a cotidianelor și a posturilor de televiziune. Cum este perceput în SUA acest subiect, mai ales în contextul creșterii în audiența a postului de televiziune FoxNews?

Tabloide există peste tot, dar există și instituții media care știu că o valoare majoră a presei de calitate e credibilitatea. În ce măsură această a două categorie este bine reprezentată în România, dumneavoastră trebuie să îmi spuneți. În ce privește Fox, acolo s-a identificat bine o nișă, un segment al populației. Să nu uităm totuși că audiența lui Fox, de vreo două milioane de spectatori (mai mare decât a altor televiziuni de știri, cum ar fi CNN sau MSNBC), reprezintă doar câteva mici procente din publicul total.

Statele Unite nu au o televiziune publică, spre deosebire de România. După experiență romanescă și cea de peste ocean, credeți că în România este necesară o televiziune publică și un radio public?

Am fost și rămân adeptul serviciilor publice în televiziune și radio în România. Experiență audio-vizuală europeană nu poate fi concepută, în opinia mea, în absența televiziunilor și a posturilor de radio publice. În Statele Unite, publicul educat ascultă Național Public Radio.

În Statele Unite unele publicații își asumă opțiunile politice înaintea unor alegeri. Este un model de urmat? Ar fi o soluție și pentru România?

Ar fi o soluție, în măsură în care nu s-ar ști clar, dinainte, care este opțiunea fiecăreia dintre instituțiile de presă respective. Mă tem că nu ar fi prea multe surprize în peisajul presei românești.

Pentru presă tradițională, Internetul este o amenințare sau o oportunitate?

Evident, o amenințare. Presa tradițională, având atât timp un monopol al informațiilor și al canalelor de comunicare, n-a știut cum să gestioneze prompt avalanșa de progrese tehnologice. A încercat să le ignore, apoi să le minimalizeze, apoi să le folosească rudimentar (gândiți-vă câte ziare au pus pe Internet conținutul lor exact așa cum apărea în ediția tipărită. Practic, s-au auto-concurat.) Și asta e numai o greșeală, dintr-un șir lung. Sigur, a fost și e greu de anticipat cum reacționează publicul la diverse noi tehnologii și canale de comunicare de masă.

Mai multe publicații din SUA au introdus plata pentru conținutul online. Este această soluția pentru salvarea financiară a ziarelor?

Greu de crezut. E dificil să începi să vinzi un produs după ce lumea s-a obișnuit să-l primească gratis. Mai degrabă cred că trebuie să vii cu un produs nou.

Din ce în ce mai mult, instituțiile de presă tradiționale sunt parte ale unor mari conglomerate media, insistându-se asupra faptului că presa este o afacere, iar ziarele sau televiziunile trebuie să aducă profit acționarilor sau patronului. Se diluează rolul social al presei? Există în Statele Unite o dezbatere privind rolul social/educativ al media? Este ajutorul din partea statului (pe model francez) o soluție?

Au fost câteva voci aici, în toiul crizei economice, care au spus că statul are datoria să ajute presa să supraviețuiască. Nu s-au făcut prea tare auzite. Nu cred că, în cadrul culturii americane, o asemenea soluție ar fi posibilă.

În ce privește rolul educativ al mass media, nu am prea văzut sau ascultat dezbateri pe această temă. Presa e o industrie, o afacere. Sigur că, dacă vrei să te informezi sau să-ți sporești educația prin intermediul unor reviste sau programe TV, le găsești, dacă știi unde să le cauți. Ofertă e mare, produsele sunt diverse. Însă îmi amintesc ce spunea un filosof în urmă cu aproape douăzeci de ani, referindu-se la vremea aceea numai la cărți: că în societatea post-modernă, industria de carte va muri ca fenomen de masă nu prin dispariție, ci prin excesiva diversitate și abundență.

Etichetele atasate acestui articol:, , ,

Nu se pot adauga comentarii la acest articol.

» » tipareste acest articol

Despre jurnalism și jurnaliști | Interviu cu Tudor Vlad, director asociat la Centrul pentru comunicare internațională, training și cercetare de la University of Georgia, SUA

Autor: George Petrule, Nicu Urs | Categoria: Media

Tudor Vlad a lucrat ca jurnalist în România timp de peste 20 de ani. Între anii 1994-2000 a fost șeful Departamentului de Jurnalism în cadrul Universității Babeș-Bolyai. A beneficiat de o bursă Fullbright între 1999-2000, înainte de a deveni Associate Director al Center for International Mass Communication Training and Research James M. Cox Jr., University of Georgia, SUA.

Procentul americanilor care citesc ziare tipărite este în continuă scădere de mai multe decenii. În ultimii ani tendința se accentuează, iar unele ziare cu tradiție s-au închis. Cum vedeți acest lucru, ca o evoluție normală sau ca un semn îngrijorător al scăderii relevanței așa-numitei a patra puteri în stat?

Fără îndoială, fenomenul e îngrijorător. Numărul ziarelor s-a redus. Numărul paginilor ziarelor rămase încă în viață s-a redus. Numărul ziariștilor s-a redus (peste 10.000 de ziariști din presă scrisă americană și-au pierdut locul de muncă în 2009 și 2010). Toate acestea conduc la o mai slabă informare a publicului, care și el s-a redus.  Sigur, există surse alternative de informare, cum ar fi televiziunile, web site-urile, blogurile. Adesea, însă, informația de televiziune ține mai degrabă de divertisment, iar publicul petrece pe Internet perioade scurte de timp. Blogurile sunt inegale și adesea abundă în opinie, iar jurnalismul de comunitate și ziariștii-cetățeni își caută încă statutul. Apar tot mai rar materiale produse de jurnalismul de investigație, cel care i-a dat presei statutul pe care acum pare să și-l piardă.

Ca profesor puteți evalua gradul de pregătire al tinerilor jurnaliști care încep după facultate să muncească  în redacții. Cum vedeți această pregătire față de colegii lor din România?

Educația în jurnalism și comunicare de masă e în criză pretutindeni. Unele facultăți aici operează modificări majore în curriculum, încercând să anticipeze schimbările din mass media și să-i pregătească pe studenți pentru ce va urma. Dar nici industria, în ciuda sumelor imense investite în cercetare, nu știe exact încotro se îndreaptă. Alte facultăți de profil par să refuze noile realități. Absolvenții din Statele Unite sunt relativ bine pregătiți și probabil mai clar specializați pe o anume zonă, în comparative cu absolvenții români. Dar nu știu dacă această specializare mai e un atu, în condițiile unor piețe de muncă atât de fluide. Centrul Cox, la care lucrez, produce anual un studiu al absolvenților de jurnalism și comunicare de masă din Statele Unite. Absolvenții din 2009 (pentru care avem datele cele mai recente) au avut de înfruntat piața de muncă cea mai nefavorabilă din ultimii 30 de ani: doar jumătate dintre ei și-au găsit loc de muncă în anul de după absolvire.

Se vorbește de mai mulți ani în România despre tendința de tabloidizare (discutată, mărginit, și doar în sens peiorativ) a cotidianelor și a posturilor de televiziune. Cum este perceput în SUA acest subiect, mai ales în contextul creșterii în audiența a postului de televiziune FoxNews?

Tabloide există peste tot, dar există și instituții media care știu că o valoare majoră a presei de calitate e credibilitatea. În ce măsură această a două categorie este bine reprezentată în România, dumneavoastră trebuie să îmi spuneți. În ce privește Fox, acolo s-a identificat bine o nișă, un segment al populației. Să nu uităm totuși că audiența lui Fox, de vreo două milioane de spectatori (mai mare decât a altor televiziuni de știri, cum ar fi CNN sau MSNBC), reprezintă doar câteva mici procente din publicul total.

Statele Unite nu au o televiziune publică, spre deosebire de România. După experiență romanescă și cea de peste ocean, credeți că în România este necesară o televiziune publică și un radio public?

Am fost și rămân adeptul serviciilor publice în televiziune și radio în România. Experiență audio-vizuală europeană nu poate fi concepută, în opinia mea, în absența televiziunilor și a posturilor de radio publice. În Statele Unite, publicul educat ascultă Național Public Radio.

În Statele Unite unele publicații își asumă opțiunile politice înaintea unor alegeri. Este un model de urmat? Ar fi o soluție și pentru România?

Ar fi o soluție, în măsură în care nu s-ar ști clar, dinainte, care este opțiunea fiecăreia dintre instituțiile de presă respective. Mă tem că nu ar fi prea multe surprize în peisajul presei românești.

Pentru presă tradițională, Internetul este o amenințare sau o oportunitate?

Evident, o amenințare. Presa tradițională, având atât timp un monopol al informațiilor și al canalelor de comunicare, n-a știut cum să gestioneze prompt avalanșa de progrese tehnologice. A încercat să le ignore, apoi să le minimalizeze, apoi să le folosească rudimentar (gândiți-vă câte ziare au pus pe Internet conținutul lor exact așa cum apărea în ediția tipărită. Practic, s-au auto-concurat.) Și asta e numai o greșeală, dintr-un șir lung. Sigur, a fost și e greu de anticipat cum reacționează publicul la diverse noi tehnologii și canale de comunicare de masă.

Mai multe publicații din SUA au introdus plata pentru conținutul online. Este această soluția pentru salvarea financiară a ziarelor?

Greu de crezut. E dificil să începi să vinzi un produs după ce lumea s-a obișnuit să-l primească gratis. Mai degrabă cred că trebuie să vii cu un produs nou.

Din ce în ce mai mult, instituțiile de presă tradiționale sunt parte ale unor mari conglomerate media, insistându-se asupra faptului că presa este o afacere, iar ziarele sau televiziunile trebuie să aducă profit acționarilor sau patronului. Se diluează rolul social al presei? Există în Statele Unite o dezbatere privind rolul social/educativ al media? Este ajutorul din partea statului (pe model francez) o soluție?

Au fost câteva voci aici, în toiul crizei economice, care au spus că statul are datoria să ajute presa să supraviețuiască. Nu s-au făcut prea tare auzite. Nu cred că, în cadrul culturii americane, o asemenea soluție ar fi posibilă.

În ce privește rolul educativ al mass media, nu am prea văzut sau ascultat dezbateri pe această temă. Presa e o industrie, o afacere. Sigur că, dacă vrei să te informezi sau să-ți sporești educația prin intermediul unor reviste sau programe TV, le găsești, dacă știi unde să le cauți. Ofertă e mare, produsele sunt diverse. Însă îmi amintesc ce spunea un filosof în urmă cu aproape douăzeci de ani, referindu-se la vremea aceea numai la cărți: că în societatea post-modernă, industria de carte va muri ca fenomen de masă nu prin dispariție, ci prin excesiva diversitate și abundență.




Etichetele atasate acestui articol: , , ,