Despre celălalt Holocaust și cealaltă Europă

Unde este fratele tău, îl întreabă Dumnezeu pe Cain și acesta răspunde: “sunt eu oare păzitorul fratelui meu?”

Autor: Cosmina Paul | Categoria: Justiţie
04-10-2011

În urmă cu trei luni, cercetători din Washington, Ierusalim, Paris și Cluj s-au întâlnit la București pentru a vorbi despre Gropile comune ale Holocaustului – anume evreii împușcați în Europa de Est în timpul celui de-al doilea război mondial. Simpozionul avusese loc imediat după comemorarea pogromului de la Iași din 29 iunie 1941, unde 14.850 de evrei au fost omorâți de români, cadre ale armatei, jandarmeriei, populației civile și cadre SS. Era un prilej pentru a vorbi și despre o groapă comună ce fusese descoperită în comună Popricani pe baza a zece mărturii orale.

Noi arhive, noi martori, noi gropi comune. Prima înțelegere, asumat superficială, a acestei întâlniri, este că, în ciuda admirabilelor tenacități, nimic nu s-ar schimba în înțelegerea Holocaustului ca și crimă germană. O sută de evrei morți mai la est decât mai la vest pare să țină de norma unor istoriografi. Este ca și cum mâine, istoricii ne spun că Homer nu era acel bătrân orb pe care îl știam noi, ci un altul pe care îl chema tot Homer și locuia mai la sud, tot bătrân și tot orb.

Dar nu cine este Homer se întreabă istoricul, ci ce ne spune Iliada.

Trei lucruri se discută azi în atelierul istoricului: singularitatea Holocaustului, centralitatea Auschwitz-ului și a crimei germane.

Vorbim astăzi despre Holocaust pentru că aici și-a găsit Europa sfârșitul: Iluminismul și Biserica au eșuat deopotrivă. Sunt eu oare păzitorul fratelui meu? e întrebarea care nu ne dă pace deoarece cea mai rafinată civilizație a născut cea mai absolută și gratuită barbarie: și-a cheltuit resursele morale și materiale ca să extermine un popor care nu îi era dușman de pe față pământului. Trenurile nu au dus mai mulți soldați la Stalingrad ci mai mulți evrei în lagărele de exterminare.

Crima ne privește în totalitate căci este mobilul contractului social. Douăzeci de ani de la încheierea războiului i-au trebuit Europei să înceapă procesul istoriografic. Abia în 1984 Hillberg avea să publice un studiu ce părea să cuprindă toată istoria Holocaustului. Etic și politic, Holocaustul a continuat să preocupe occidentalii pentru încă două decenii. Dacă azi s-a crezut încheiat chiar și procesul etic și politic și că Holocaustul a fost redat istoriei, procesul istoriografic se redeschide. Noi descoperiri vorbesc despre Holocaustul Europei de Est. Cu ce consecințe?

În urmă cu doi ani, Timothy Snyder publică un articol în care arată că Auschwitz este doar începutul discuției despre Holocaust, iar sfârșitul este undeva mult mai la est. Știm astăzi despre Auschwitz pentru că mulți dintre cei care au supraviețuit au trăit în Europa Occidentală, ceea ce le-a permis ulterior să își amintească. Toți cei care nu au mai putut apoi să depună mărturie au fost, în numărul cel mai mare, evrei polonezi și sovietici. Și ei nu au murit la Auschwitz. Astfel, arată Timothy Snyder, o întreagă realitate e ignorată, căci memoria a înșelat istoria: Auschwitz poartă simbolistica și centralitatea Holocaustului dar nu este decât un avatar al tragediei. Un milion 500 de mii au murit la Auschwitz, deopotrivă lagăr de muncă și lagăr de exterminare, ceea ce a făcut ca mai mulți să supraviețuiască decât la Treblinka, Belzec sau Sobibor, lagăre de exterminare. Până în 1942, două treimi dintre evrei aveau să fie deja omorâți și T. Snyder arată că o înșiruire corectă ar începe cu Operațiunea Reinhardt (uciderea în masă în camere de gazare în cele șase centre de exterminare), estul Poloniei și Uniunea Sovietică și apoi țările baltice.

Dacă în cazul reprezentării Auschwitz-ului memoria înșelase istoria, în cazul centralității crimei germane, istoria a înșelat memoria. Când Jan. T Gross descoperă crimă de la Jedwabne, un mic sat polonez, unde 340 de evrei au fost uciși, el spune să ne suspendăm incredulitatea: până în anii 90 s-a crezut că au fost omorâți de germani pentru a se dezvălui apoi crima ca fiind a vecinilor lor poloni. Masacrul de la Katyn, când 22 de mii de polonezi au fost uciși de NKVD, a fost atribuit tot germanilor pentru mult timp ca, în cele din urmă, anii 90 să dezvăluie crimă sovietică. Un milion 500 de mii de evrei au murit uciși pe teritoriul Ucrainei și avusese loc un parteneriat al crimei germanilor cu ucrainienii și nu o colaborare. Astăzi, procesul istoriografic redeschide dosarul germanilor pentru a adaugă crima celorlalți.

Preotul Duboais a plecat din Franța în Ucraina să identifice două gropi comune unde evreii au fost omorâți. După 7 ani încă continuă să identifice gropi comune în Ucraina. E ceea ce s-a numit Holocaustul prin gloanțe (Holocaust by bullets). Holocaustul celeilalte Europe a însemnat o crimă a vecinilor, a gropilor comune de lângă sate.

Într-adevăr, de douăzeci de ani, de când esticii caută locuri unde să îngroape comunismul, evrei împușcați apar la suprafață. Scoși ca din pământ. Trebuie azi să regândim Holocaustul? Adaugă ceva noile descoperiri arhivistice și noile gropi comune din fosta URSS la înțelegerea Holocaustului? Există un Holocaust al Celeilalte Europe, un Holocaust ce apare la suprafață odată cu destrămarea URSS, accesul la arhive și descoperirea noilor gropi? Începe aici o noua Iliada?

După unii, Holocaustul ar rămâne să însemne Auschwitz și crimă germană, iar Estul nu rămâne decât un teatru de operațiuni. Noi cunoaștem pogromurile din est din secolul al XIX-lea și, dacă locurile estice în care au fost omorâți evreii își au deja propria istorie, atunci Holocaustul rămâne al occidentului. Dacă descentralizam imaginea Auschwitz-ului atunci recunoaștem crima celeilalte Europe și vedem imaginea celuilalt Holocaust.

Mai mulți au fost omorâți de gloanțe decât de gaz, recunoaște azi istoricul în față evidenței materiale. Dar este oare vorba aici de număr? El dă amploarea crimei și nimic altceva. În 1994, în Rwanda au fost uciși 10 mii pe zi. E vorba atunci de cum au fost omorâți? Modernitatea și birocrația dau specificitatea crimei dar nu o explică și nici singularizează. Citim particularitatea Gulagului, a Cambodgiei și a Guantanamo astăzi nu mai puțin febril. Holocaustul a însemnat intenția de a extermina evreii de pe față pământului ca intenție literalmente tradusă în practică. Un evreu din doi au fost omorâți în Europa și unul din trei în lume, cultura idiș a dispărut. Nimic nu a fost local, asemenea genocidului cambodgian sau armean, nimic nu a fost auxiliar asemenea genocidului amerindienilor, care au murit exterminați mai degrabă de viruși decât de glonț, nimic nu a fost întâmplător și sporadic asemenea genocidului ucrainian, când 20% din populația ucrainiană a murit, nu cu intenția de a extermina ucrainienii de pe față pământului ci cu intenția de a extermina naționalismul ucrainian.

Dacă în Occident discuția etică a urmat celei istorice, în țările din Est deschiderea procesului istoriografic după anii 90 este o consecință a discuției etice. Pornind de la Auschwitz, astăzi, cealaltă Europa continuă investigația istoriografică. Istoria nu există în afară celuilalt și tot atunci începe și etica, responsabilitatea față de celălalt.  Când știm astăzi că evreii au fost omorâți în est, privim înapoi și întrebăm: Sunt eu oare păzitorul fratelui meu?

Etichetele atasate acestui articol:, ,

Comentarii (2)

  1. petronius spune:

    două mențiuni simple am de făcut:
    1. cea mai mare amenințare la adresa holocaustului e etnicizarea lui
    2. Guantanamo e departe de a fi un fenomen, iar dacă acceptăm totuși că e, criteriul de selecție e altul. plus că alăturarea cu Cambodgia e destul de interesantă :)

  2. cancerigen spune:

    Holocaustul a fost ceva groaznic. Dar tot asa de groaznic, din punt de vedere etic, este genocidiul practicat de Israel cu poporul palestinian. Tot asa noua alianta: banchieri de origina evreica din Wall Street cu banchierii germani. Tocmai banchierii care platisera bani grei pentru a- l sustine pe Hitler la putere

» » tipareste acest articol

Despre celălalt Holocaust și cealaltă Europă | Unde este fratele tău, îl întreabă Dumnezeu pe Cain și acesta răspunde: “sunt eu oare păzitorul fratelui meu?”

Autor: Cosmina Paul | Categoria: Justiţie

În urmă cu trei luni, cercetători din Washington, Ierusalim, Paris și Cluj s-au întâlnit la București pentru a vorbi despre Gropile comune ale Holocaustului – anume evreii împușcați în Europa de Est în timpul celui de-al doilea război mondial. Simpozionul avusese loc imediat după comemorarea pogromului de la Iași din 29 iunie 1941, unde 14.850 de evrei au fost omorâți de români, cadre ale armatei, jandarmeriei, populației civile și cadre SS. Era un prilej pentru a vorbi și despre o groapă comună ce fusese descoperită în comună Popricani pe baza a zece mărturii orale.

Noi arhive, noi martori, noi gropi comune. Prima înțelegere, asumat superficială, a acestei întâlniri, este că, în ciuda admirabilelor tenacități, nimic nu s-ar schimba în înțelegerea Holocaustului ca și crimă germană. O sută de evrei morți mai la est decât mai la vest pare să țină de norma unor istoriografi. Este ca și cum mâine, istoricii ne spun că Homer nu era acel bătrân orb pe care îl știam noi, ci un altul pe care îl chema tot Homer și locuia mai la sud, tot bătrân și tot orb.

Dar nu cine este Homer se întreabă istoricul, ci ce ne spune Iliada.

Trei lucruri se discută azi în atelierul istoricului: singularitatea Holocaustului, centralitatea Auschwitz-ului și a crimei germane.

Vorbim astăzi despre Holocaust pentru că aici și-a găsit Europa sfârșitul: Iluminismul și Biserica au eșuat deopotrivă. Sunt eu oare păzitorul fratelui meu? e întrebarea care nu ne dă pace deoarece cea mai rafinată civilizație a născut cea mai absolută și gratuită barbarie: și-a cheltuit resursele morale și materiale ca să extermine un popor care nu îi era dușman de pe față pământului. Trenurile nu au dus mai mulți soldați la Stalingrad ci mai mulți evrei în lagărele de exterminare.

Crima ne privește în totalitate căci este mobilul contractului social. Douăzeci de ani de la încheierea războiului i-au trebuit Europei să înceapă procesul istoriografic. Abia în 1984 Hillberg avea să publice un studiu ce părea să cuprindă toată istoria Holocaustului. Etic și politic, Holocaustul a continuat să preocupe occidentalii pentru încă două decenii. Dacă azi s-a crezut încheiat chiar și procesul etic și politic și că Holocaustul a fost redat istoriei, procesul istoriografic se redeschide. Noi descoperiri vorbesc despre Holocaustul Europei de Est. Cu ce consecințe?

În urmă cu doi ani, Timothy Snyder publică un articol în care arată că Auschwitz este doar începutul discuției despre Holocaust, iar sfârșitul este undeva mult mai la est. Știm astăzi despre Auschwitz pentru că mulți dintre cei care au supraviețuit au trăit în Europa Occidentală, ceea ce le-a permis ulterior să își amintească. Toți cei care nu au mai putut apoi să depună mărturie au fost, în numărul cel mai mare, evrei polonezi și sovietici. Și ei nu au murit la Auschwitz. Astfel, arată Timothy Snyder, o întreagă realitate e ignorată, căci memoria a înșelat istoria: Auschwitz poartă simbolistica și centralitatea Holocaustului dar nu este decât un avatar al tragediei. Un milion 500 de mii au murit la Auschwitz, deopotrivă lagăr de muncă și lagăr de exterminare, ceea ce a făcut ca mai mulți să supraviețuiască decât la Treblinka, Belzec sau Sobibor, lagăre de exterminare. Până în 1942, două treimi dintre evrei aveau să fie deja omorâți și T. Snyder arată că o înșiruire corectă ar începe cu Operațiunea Reinhardt (uciderea în masă în camere de gazare în cele șase centre de exterminare), estul Poloniei și Uniunea Sovietică și apoi țările baltice.

Dacă în cazul reprezentării Auschwitz-ului memoria înșelase istoria, în cazul centralității crimei germane, istoria a înșelat memoria. Când Jan. T Gross descoperă crimă de la Jedwabne, un mic sat polonez, unde 340 de evrei au fost uciși, el spune să ne suspendăm incredulitatea: până în anii 90 s-a crezut că au fost omorâți de germani pentru a se dezvălui apoi crima ca fiind a vecinilor lor poloni. Masacrul de la Katyn, când 22 de mii de polonezi au fost uciși de NKVD, a fost atribuit tot germanilor pentru mult timp ca, în cele din urmă, anii 90 să dezvăluie crimă sovietică. Un milion 500 de mii de evrei au murit uciși pe teritoriul Ucrainei și avusese loc un parteneriat al crimei germanilor cu ucrainienii și nu o colaborare. Astăzi, procesul istoriografic redeschide dosarul germanilor pentru a adaugă crima celorlalți.

Preotul Duboais a plecat din Franța în Ucraina să identifice două gropi comune unde evreii au fost omorâți. După 7 ani încă continuă să identifice gropi comune în Ucraina. E ceea ce s-a numit Holocaustul prin gloanțe (Holocaust by bullets). Holocaustul celeilalte Europe a însemnat o crimă a vecinilor, a gropilor comune de lângă sate.

Într-adevăr, de douăzeci de ani, de când esticii caută locuri unde să îngroape comunismul, evrei împușcați apar la suprafață. Scoși ca din pământ. Trebuie azi să regândim Holocaustul? Adaugă ceva noile descoperiri arhivistice și noile gropi comune din fosta URSS la înțelegerea Holocaustului? Există un Holocaust al Celeilalte Europe, un Holocaust ce apare la suprafață odată cu destrămarea URSS, accesul la arhive și descoperirea noilor gropi? Începe aici o noua Iliada?

După unii, Holocaustul ar rămâne să însemne Auschwitz și crimă germană, iar Estul nu rămâne decât un teatru de operațiuni. Noi cunoaștem pogromurile din est din secolul al XIX-lea și, dacă locurile estice în care au fost omorâți evreii își au deja propria istorie, atunci Holocaustul rămâne al occidentului. Dacă descentralizam imaginea Auschwitz-ului atunci recunoaștem crima celeilalte Europe și vedem imaginea celuilalt Holocaust.

Mai mulți au fost omorâți de gloanțe decât de gaz, recunoaște azi istoricul în față evidenței materiale. Dar este oare vorba aici de număr? El dă amploarea crimei și nimic altceva. În 1994, în Rwanda au fost uciși 10 mii pe zi. E vorba atunci de cum au fost omorâți? Modernitatea și birocrația dau specificitatea crimei dar nu o explică și nici singularizează. Citim particularitatea Gulagului, a Cambodgiei și a Guantanamo astăzi nu mai puțin febril. Holocaustul a însemnat intenția de a extermina evreii de pe față pământului ca intenție literalmente tradusă în practică. Un evreu din doi au fost omorâți în Europa și unul din trei în lume, cultura idiș a dispărut. Nimic nu a fost local, asemenea genocidului cambodgian sau armean, nimic nu a fost auxiliar asemenea genocidului amerindienilor, care au murit exterminați mai degrabă de viruși decât de glonț, nimic nu a fost întâmplător și sporadic asemenea genocidului ucrainian, când 20% din populația ucrainiană a murit, nu cu intenția de a extermina ucrainienii de pe față pământului ci cu intenția de a extermina naționalismul ucrainian.

Dacă în Occident discuția etică a urmat celei istorice, în țările din Est deschiderea procesului istoriografic după anii 90 este o consecință a discuției etice. Pornind de la Auschwitz, astăzi, cealaltă Europa continuă investigația istoriografică. Istoria nu există în afară celuilalt și tot atunci începe și etica, responsabilitatea față de celălalt.  Când știm astăzi că evreii au fost omorâți în est, privim înapoi și întrebăm: Sunt eu oare păzitorul fratelui meu?




Etichetele atasate acestui articol: , ,