Curtea constituțională?

Autor: C. C. | Categoria: Justiţie
Articol disponibil şi în: Engleză 11-11-2010

În şedinţa din data de 3 noiembrie 2010, Curtea Constituţională a României a fost învestită să se pronunţe asupra cererii formulate de Preşedintele Senatului, privind conflictul juridic de natură constituţională dintre Parlamentul României, pe de-o parte şi Guvern, pe de altă parte, conflict declanşat ca urmare a deciziei Guvernului de iniţiere a procedurii constituţionale de asumare a răspunderii asupra proiectului Legii educaţiei naţionale.

Ulterior angajării răspunderii Guvernului, după mai mult de o săptămână de la declanşarea acestei proceduri în Parlamentul României, Curtea Constituţională a declarat neconstituţionalitatea acestui act al Executivului. Soluţia Curţii a fost considerată previzibilă, prin raportare la Decizia nr. 1557 din anul 2009, prin care Curtea Constituţională a declarat neconstituţionalitatea procedurii de asumare a răspunderii  asupra Legii educaţiei naţionale adoptată în acel an. Situaţia de fapt şi de drept a angajării răspunderii Guvernului asupra noului proiect al Legii educaţiei naţionale nu poate fi totuşi asimilată momentului asumării răspunderii din anul 2009, după cum se va vedea din descrierea contextului şi raportarea mai atentă la textul legii fundamentale.

Proiectul Legii educaţiei naţionale era înregistrat în data de 21.05.2010 la Senat pentru dezbatere, Senatul fiind Cameră decizională. De la momentul înregistrării proiectului (21.05.2010) şi până la data de 22.06.2010 proiectul parcurge procedura în comisiile de specialitate ale Senatului. Pe parcursul acestor 30 de zile de la înregistrare proiectul parcurge procedura legală, primind avize de la comisii şi fiind formulate amendamente de către toate partidele politice reprezentate în Senat. Începând însă cu data de 22.06.2010, proiectul intră într-un veritabil blocaj, nefiind transmis plenului spre dezbatere. În acest context, Guvernul decide să îşi asume răspunderea asupra proiectului de lege.

Argumentele invocate de autorul cererii privind existenţa conflictului juridic de natură constituţională dintre Parlamentul României şi Guvern au fost, în principal următoarele: Guvernul “a oprit procedura parlamentară” “şi-a arogat acte, acţiuni, atribuţii şi competente care, potrivit Constituţiei, aparţin Parlamentului; Guvernul ar fi încălcat principiul separaţiei puterilor în stat, în condiţiile în care ar fi împiedicat Parlamentul să-şi finalizeze atribuţia constituţională de a adopta această lege”.

Potrivit art.114 din Constituţie, angajarea răspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege, program sau declaraţie de politică generală reprezintă o procedură constituţională, prin intermediul căreia Guvernul cere Parlamentului să accepte măsuri de reformă de o importanţă deosebită pentru ducerea la îndeplinire a programului politic guvernamental. De asemenea, potrivit jurisprudenţei Curţii Constitutţionale, angajarea răspunderii guvernului  reprezintă „o procedură parlamentară care respectă regulile specifice procedurii ordinare a adoptare a legii, cu unele excepţii: suprimarea dezbaterilor în comisii şi în plen, ceea ce nu poate duce la caracterizarea exclusiv guvernamentală a mecanismului de promovare a proiectului de lege”. (Decizia 298/2006). Mai mult, angajarea răspunderii Guvernului este, potrivit unei alte decizii a Curţii Constituţionale, o procedură simplificată de adoptare a unei legi, un act prin excelenţă politic a cărui oportunitate este la latitudinea exclusivă a Guvernului, Parlamentul având la dispoziţie exercitarea controlului parlamentar pe calea moţiunii de cenzură (Decizia 375/2005).

În cuprinsul sesizării se invocă o presupusă încălcare a principiul separatiei puterilor in stat. Indeniabil, potrivit art. 61 din Legea fundamentală, Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării. Însă, potrivit jurisprudenţei Curţii art. 61 trebuie coroborat cu art. 114 din Constituţie, care conferă Guvernului posibilitatea de a interveni şi participa la actul legiferării. (Decizia 298/2006) Mai mult, mecanismul constituţional reglementat la art.114 a fost instituit către legiuitorul constituant în vederea asigurării unui mijloc de acţiune şi control reciproc între puterea legislativă şi puterea executivă, în virtutea asigurării respectării principiului separaţiei puterilor în stat. Într-o altă decizie a sa (Decizia 375/2006), Curtea Constituţională apreciază că „însăşi Constituţia României consacră procedura angajării răspunderii Guvernului, fără a o condiţiona în vreun fel de momentul sau motivul pentru care Guvernul recurge la această procedură, angajarea răspunderii constituie un act prin excelenţă politic, a cărui oportunitate este la latitudinea exclusivă a Guvernului, Parlamentul având la dispoziţie exercitarea controlului parlamentar pe calea moţiunii de cenzură.”

Pentru ca apoi, Curtea să-şi modifice jurisprudenţa, probabil justificată de vreo schimbare a „stării de constituţionalitate” – invocând motive legate de oportunitate, în condiţiile în care, este de notorietate chemarea Curţii să realizeze un control exclusiv de conformitate cu prevederile Constituţiei. Astfel, prin Decizia 1557/2009 se arată că procedura asumării raspunderii „este justificată în condiţiile în care adoptarea proiectului de lege în procedură obişnuită sau în procedură de urgenţă nu mai este posibilă” statuează Curtea adaugând nepermis la textul Constituţiei. Totuşi, chiar în aceste condiţii, prin decizia nr. 1557/2009 Curtea Constituţională a declarat neconstituţionalitatea Legii educaţiei naţionale adoptată în 2009, în condiţii de fapt şi de drept oarecum diferite de contextul social-economic şi politic actual, criticând faptul că legea nu a beneficiat de dezbaterile din procedura obişnuită de legiferare nepermiţând implicarea societăţii civile şi depunerea unor amendamente.

Cu toate acestea, proiectul de lege al educaţiei naţionale obiect al asumării răspunderii este  un proiect de lege distinct – ca materie şi ca parcurs al procedurii legislative. Contextul in care urma să fie realizată asumarea răspunderii este cu totul diferit fata de momentul din anul 2009. Astfel, proiectul de lege a fost promovat cu  parcurgerea procedurii legislative in Camera Deputatilor, respectiv a procedurii de examinare si dezbatere a proiectului de lege atat in cadrul comisiilor de specialitate cat si in plenul Camerei Deputatilor. Mai mult, in cadrul procedurii legislative la Camera Deputatilor au fost dezbatute si admise amendamente propuse de toate partidele parlamentare reprezentate in Parlament. In acest sens, nu pot fi retinute critici cu privire la imposibilitatea reprezentantilor poporului de a aduce plus de valoare prin depunerea unor amendamente.

În urma deliberărilor, Curtea Constituţională a constatat că angajarea răspunderii Guvernului asupra proiectului Legii educaţiei naţionale este neconstituţională şi că există un conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi Parlament, întrucât proiectul de lege se afla în proces de legiferare la Senat. Curtea amână motivarea deciziei sale, anunţată în data de 3 noiembrie a.c.; cu siguranţă chiar în acest moment sunt în curs de analiză argumentele de natură „constituţională” care vor sta la baza motivării deciziei Curţii Constituţionale.

Curtea (ne)constituţională ?

În şedinţa din data de 3 noiembrie 2010, Curtea Constituţională a României a fost învestită să se pronunţe asupra cererii formulate de Preşedintele Senatului, privind conflictul juridic de natură constituţională dintre Parlamentul României, pe de-o parte şi Guvern, pe de altă parte, conflict declanşat ca urmare a deciziei Guvernului de iniţiere a procedurii constituţionale de asumare a răspunderii asupra proiectului Legii educaţiei naţionale.

Ulterior angajării răspunderii Guvernului, după mai mult de o săptămână de la declanşarea acestei proceduri în Parlamentul României, Curtea Constituţională a declarat neconstituţionalitatea acestui act al Executivului. Soluţia Curţii a fost considerată previzibilă, prin raportare la Decizia nr. 1557 din anul 2009, prin care Curtea Constituţională a declarat neconstituţionalitatea procedurii de asumare a răspunderii asupra Legii educaţiei naţionale adoptată în acel an. Situaţia de fapt şi de drept a angajării răspunderii Guvernului asupra noului proiect al Legii educaţiei naţionale nu poate fi totuşi asimilată momentului asumării răspunderii din anul 2009, după cum se va vedea din descrierea contextului şi raportarea mai atentă la textul legii fundamentale.

Proiectul Legii educaţiei naţionale era înregistrat în data de 21.05.2010 la Senat pentru dezbatere, Senatul fiind Cameră decizională. De la momentul înregistrării proiectului (21.05.2010) şi până la data de 22.06.2010 proiectul parcurge procedura în comisiile de specialitate ale Senatului. Pe parcursul acestor 30 de zile de la înregistrare proiectul parcurge procedura legală, primind avize de la comisii şi fiind formulate amendamente de către toate partidele politice reprezentate în Senat. Începând însă cu data de 22.06.2010, proiectul intră într-un veritabil blocaj, nefiind transmis plenului spre dezbatere. În acest context, Guvernul decide să îşi asume răspunderea asupra proiectului de lege .

Argumentele invocate de autorul cererii privind existenţa conflictului juridic de natură constituţională dintre Parlamentul României şi Guvern au fost, în principal următoarele: Guvernul “a oprit procedura parlamentară” “şi-a arogat acte, acţiuni, atribuţii şi competente care, potrivit Constituţiei, aparţin Parlamentului; Guvernul ar fi încălcat principiul separaţiei puterilor în stat, în condiţiile în care ar fi împiedicat Parlamentul să-şi finalizeze atribuţia constituţională de a adopta această lege”.

Potrivit art.114 din Constituţie, angajarea răspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege, program sau declaraţie de politică generală reprezintă o procedură constituţională, prin intermediul căreia Guvernul cere Parlamentului să accepte măsuri de reformă de o importanţă deosebită pentru ducerea la îndeplinire a programului politic guvernamental. De asemenea, potrivit jurisprudenţei Curţii Constitutţionale, angajarea răspunderii guvernului reprezintă „o procedură parlamentară care respectă regulile specifice procedurii ordinare a adoptare a legii, cu unele excepţii: suprimarea dezbaterilor în comisii şi în plen, ceea ce nu poate duce la caracterizarea exclusiv guvernamentală a mecanismului de promovare a proiectului de lege”. (Decizia 298/2006). Mai mult, angajarea răspunderii Guvernului este, potrivit unei alte decizii a Curţii Constituţionale, o procedură simplificată de adoptare a unei legi, un act prin excelenţă politic a cărui oportunitate este la latitudinea exclusivă a Guvernului, Parlamentul având la dispoziţie exercitarea controlului parlamentar pe calea moţiunii de cenzură (Decizia 375/2005).

În cuprinsul sesizării se invocă o presupusă încălcare a principiul separatiei puterilor in stat. Indeniabil, potrivit art. 61 din Legea fundamentală, Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării. Însă, potrivit jurisprudenţei Curţii art. 61 trebuie coroborat cu art. 114 din Constituţie, care conferă Guvernului posibilitatea de a interveni şi participa la actul legiferării. (Decizia 298/2006) Mai mult, mecanismul constituţional reglementat la art.114 a fost instituit către legiuitorul constituant în vederea asigurării unui mijloc de acţiune şi control reciproc între puterea legislativă şi puterea executivă, în virtutea asigurării respectării principiului separaţiei puterilor în stat. Într-o altă decizie a sa (Decizia 375/2006), Curtea Constituţională apreciază că „însăşi Constituţia României consacră procedura angajării răspunderii Guvernului, fără a o condiţiona în vreun fel de momentul sau motivul pentru care Guvernul recurge la această procedură, angajarea răspunderii constituie un act prin excelenţă politic, a cărui oportunitate este la latitudinea exclusivă a Guvernului, Parlamentul având la dispoziţie exercitarea controlului parlamentar pe calea moţiunii de cenzură.”

Pentru ca apoi, Curtea să-şi modifice jurisprudenţa, probabil justificată de vreo schimbare a „stării de constituţionalitate” – invocând motive legate de oportunitate, în condiţiile în care, este de notorietate chemarea Curţii să realizeze un control exclusiv de conformitate cu prevederile Constituţiei. Astfel, prin Decizia 1557/2009 se arată că procedura asumării raspunderii „este justificată în condiţiile în care adoptarea proiectului de lege în procedură obişnuită sau în procedură de urgenţă nu mai este posibilă” statuează Curtea adaugând nepermis la textul Constituţiei. Totuşi, chiar în aceste condiţii, prin decizia nr. 1557/2009 Curtea Constituţională a declarat neconstituţionalitatea Legii educaţiei naţionale adoptată în 2009, în condiţii de fapt şi de drept oarecum diferite de contextul social-economic şi politic actual, criticând faptul că legea nu a beneficiat de dezbaterile din procedura obişnuită de legiferare nepermiţând implicarea societăţii civile şi depunerea unor amendamente.

Cu toate acestea, proiectul de lege al educaţiei naţionale obiect al asumării răspunderii este un proiect de lege distinct – ca materie şi ca parcurs al procedurii legislative. Contextul in care urma să fie realizată asumarea răspunderii este cu totul diferit fata de momentul din anul 2009. Astfel, proiectul de lege a fost promovat cu parcurgerea procedurii legislative in Camera Deputatilor, respectiv a procedurii de examinare si dezbatere a proiectului de lege atat in cadrul comisiilor de specialitate cat si in plenul Camerei Deputatilor. Mai mult, in cadrul procedurii legislative la Camera Deputatilor au fost dezbatute si admise amendamente propuse de toate partidele parlamentare reprezentate in Parlament. In acest sens, nu pot fi retinute critici cu privire la imposibilitatea reprezentantilor poporului de a aduce plus de valoare prin depunerea unor amendamente.

În urma deliberărilor, Curtea Constituţională a constatat că angajarea răspunderii Guvernului asupra proiectului Legii educaţiei naţionale este neconstituţională şi că există un conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi Parlament, întrucât proiectul de lege se afla în proces de legiferare la Senat. Curtea amână motivarea deciziei sale, anunţată în data de 3 noiembrie a.c.; cu siguranţă chiar în acest moment sunt în curs de analiză argumentele de natură „constituţională” care vor sta la baza motivării deciziei Curţii Constituţionale.

C.C.

Etichetele atasate acestui articol:, ,

Nu se pot adauga comentarii la acest articol.

» » tipareste acest articol

Curtea constituțională?

Autor: C. C. | Categoria: Justiţie

În şedinţa din data de 3 noiembrie 2010, Curtea Constituţională a României a fost învestită să se pronunţe asupra cererii formulate de Preşedintele Senatului, privind conflictul juridic de natură constituţională dintre Parlamentul României, pe de-o parte şi Guvern, pe de altă parte, conflict declanşat ca urmare a deciziei Guvernului de iniţiere a procedurii constituţionale de asumare a răspunderii asupra proiectului Legii educaţiei naţionale.

Ulterior angajării răspunderii Guvernului, după mai mult de o săptămână de la declanşarea acestei proceduri în Parlamentul României, Curtea Constituţională a declarat neconstituţionalitatea acestui act al Executivului. Soluţia Curţii a fost considerată previzibilă, prin raportare la Decizia nr. 1557 din anul 2009, prin care Curtea Constituţională a declarat neconstituţionalitatea procedurii de asumare a răspunderii  asupra Legii educaţiei naţionale adoptată în acel an. Situaţia de fapt şi de drept a angajării răspunderii Guvernului asupra noului proiect al Legii educaţiei naţionale nu poate fi totuşi asimilată momentului asumării răspunderii din anul 2009, după cum se va vedea din descrierea contextului şi raportarea mai atentă la textul legii fundamentale.

Proiectul Legii educaţiei naţionale era înregistrat în data de 21.05.2010 la Senat pentru dezbatere, Senatul fiind Cameră decizională. De la momentul înregistrării proiectului (21.05.2010) şi până la data de 22.06.2010 proiectul parcurge procedura în comisiile de specialitate ale Senatului. Pe parcursul acestor 30 de zile de la înregistrare proiectul parcurge procedura legală, primind avize de la comisii şi fiind formulate amendamente de către toate partidele politice reprezentate în Senat. Începând însă cu data de 22.06.2010, proiectul intră într-un veritabil blocaj, nefiind transmis plenului spre dezbatere. În acest context, Guvernul decide să îşi asume răspunderea asupra proiectului de lege.

Argumentele invocate de autorul cererii privind existenţa conflictului juridic de natură constituţională dintre Parlamentul României şi Guvern au fost, în principal următoarele: Guvernul “a oprit procedura parlamentară” “şi-a arogat acte, acţiuni, atribuţii şi competente care, potrivit Constituţiei, aparţin Parlamentului; Guvernul ar fi încălcat principiul separaţiei puterilor în stat, în condiţiile în care ar fi împiedicat Parlamentul să-şi finalizeze atribuţia constituţională de a adopta această lege”.

Potrivit art.114 din Constituţie, angajarea răspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege, program sau declaraţie de politică generală reprezintă o procedură constituţională, prin intermediul căreia Guvernul cere Parlamentului să accepte măsuri de reformă de o importanţă deosebită pentru ducerea la îndeplinire a programului politic guvernamental. De asemenea, potrivit jurisprudenţei Curţii Constitutţionale, angajarea răspunderii guvernului  reprezintă „o procedură parlamentară care respectă regulile specifice procedurii ordinare a adoptare a legii, cu unele excepţii: suprimarea dezbaterilor în comisii şi în plen, ceea ce nu poate duce la caracterizarea exclusiv guvernamentală a mecanismului de promovare a proiectului de lege”. (Decizia 298/2006). Mai mult, angajarea răspunderii Guvernului este, potrivit unei alte decizii a Curţii Constituţionale, o procedură simplificată de adoptare a unei legi, un act prin excelenţă politic a cărui oportunitate este la latitudinea exclusivă a Guvernului, Parlamentul având la dispoziţie exercitarea controlului parlamentar pe calea moţiunii de cenzură (Decizia 375/2005).

În cuprinsul sesizării se invocă o presupusă încălcare a principiul separatiei puterilor in stat. Indeniabil, potrivit art. 61 din Legea fundamentală, Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării. Însă, potrivit jurisprudenţei Curţii art. 61 trebuie coroborat cu art. 114 din Constituţie, care conferă Guvernului posibilitatea de a interveni şi participa la actul legiferării. (Decizia 298/2006) Mai mult, mecanismul constituţional reglementat la art.114 a fost instituit către legiuitorul constituant în vederea asigurării unui mijloc de acţiune şi control reciproc între puterea legislativă şi puterea executivă, în virtutea asigurării respectării principiului separaţiei puterilor în stat. Într-o altă decizie a sa (Decizia 375/2006), Curtea Constituţională apreciază că „însăşi Constituţia României consacră procedura angajării răspunderii Guvernului, fără a o condiţiona în vreun fel de momentul sau motivul pentru care Guvernul recurge la această procedură, angajarea răspunderii constituie un act prin excelenţă politic, a cărui oportunitate este la latitudinea exclusivă a Guvernului, Parlamentul având la dispoziţie exercitarea controlului parlamentar pe calea moţiunii de cenzură.”

Pentru ca apoi, Curtea să-şi modifice jurisprudenţa, probabil justificată de vreo schimbare a „stării de constituţionalitate” – invocând motive legate de oportunitate, în condiţiile în care, este de notorietate chemarea Curţii să realizeze un control exclusiv de conformitate cu prevederile Constituţiei. Astfel, prin Decizia 1557/2009 se arată că procedura asumării raspunderii „este justificată în condiţiile în care adoptarea proiectului de lege în procedură obişnuită sau în procedură de urgenţă nu mai este posibilă” statuează Curtea adaugând nepermis la textul Constituţiei. Totuşi, chiar în aceste condiţii, prin decizia nr. 1557/2009 Curtea Constituţională a declarat neconstituţionalitatea Legii educaţiei naţionale adoptată în 2009, în condiţii de fapt şi de drept oarecum diferite de contextul social-economic şi politic actual, criticând faptul că legea nu a beneficiat de dezbaterile din procedura obişnuită de legiferare nepermiţând implicarea societăţii civile şi depunerea unor amendamente.

Cu toate acestea, proiectul de lege al educaţiei naţionale obiect al asumării răspunderii este  un proiect de lege distinct – ca materie şi ca parcurs al procedurii legislative. Contextul in care urma să fie realizată asumarea răspunderii este cu totul diferit fata de momentul din anul 2009. Astfel, proiectul de lege a fost promovat cu  parcurgerea procedurii legislative in Camera Deputatilor, respectiv a procedurii de examinare si dezbatere a proiectului de lege atat in cadrul comisiilor de specialitate cat si in plenul Camerei Deputatilor. Mai mult, in cadrul procedurii legislative la Camera Deputatilor au fost dezbatute si admise amendamente propuse de toate partidele parlamentare reprezentate in Parlament. In acest sens, nu pot fi retinute critici cu privire la imposibilitatea reprezentantilor poporului de a aduce plus de valoare prin depunerea unor amendamente.

În urma deliberărilor, Curtea Constituţională a constatat că angajarea răspunderii Guvernului asupra proiectului Legii educaţiei naţionale este neconstituţională şi că există un conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi Parlament, întrucât proiectul de lege se afla în proces de legiferare la Senat. Curtea amână motivarea deciziei sale, anunţată în data de 3 noiembrie a.c.; cu siguranţă chiar în acest moment sunt în curs de analiză argumentele de natură „constituţională” care vor sta la baza motivării deciziei Curţii Constituţionale.

Curtea (ne)constituţională ?

În şedinţa din data de 3 noiembrie 2010, Curtea Constituţională a României a fost învestită să se pronunţe asupra cererii formulate de Preşedintele Senatului, privind conflictul juridic de natură constituţională dintre Parlamentul României, pe de-o parte şi Guvern, pe de altă parte, conflict declanşat ca urmare a deciziei Guvernului de iniţiere a procedurii constituţionale de asumare a răspunderii asupra proiectului Legii educaţiei naţionale.

Ulterior angajării răspunderii Guvernului, după mai mult de o săptămână de la declanşarea acestei proceduri în Parlamentul României, Curtea Constituţională a declarat neconstituţionalitatea acestui act al Executivului. Soluţia Curţii a fost considerată previzibilă, prin raportare la Decizia nr. 1557 din anul 2009, prin care Curtea Constituţională a declarat neconstituţionalitatea procedurii de asumare a răspunderii asupra Legii educaţiei naţionale adoptată în acel an. Situaţia de fapt şi de drept a angajării răspunderii Guvernului asupra noului proiect al Legii educaţiei naţionale nu poate fi totuşi asimilată momentului asumării răspunderii din anul 2009, după cum se va vedea din descrierea contextului şi raportarea mai atentă la textul legii fundamentale.

Proiectul Legii educaţiei naţionale era înregistrat în data de 21.05.2010 la Senat pentru dezbatere, Senatul fiind Cameră decizională. De la momentul înregistrării proiectului (21.05.2010) şi până la data de 22.06.2010 proiectul parcurge procedura în comisiile de specialitate ale Senatului. Pe parcursul acestor 30 de zile de la înregistrare proiectul parcurge procedura legală, primind avize de la comisii şi fiind formulate amendamente de către toate partidele politice reprezentate în Senat. Începând însă cu data de 22.06.2010, proiectul intră într-un veritabil blocaj, nefiind transmis plenului spre dezbatere. În acest context, Guvernul decide să îşi asume răspunderea asupra proiectului de lege .

Argumentele invocate de autorul cererii privind existenţa conflictului juridic de natură constituţională dintre Parlamentul României şi Guvern au fost, în principal următoarele: Guvernul “a oprit procedura parlamentară” “şi-a arogat acte, acţiuni, atribuţii şi competente care, potrivit Constituţiei, aparţin Parlamentului; Guvernul ar fi încălcat principiul separaţiei puterilor în stat, în condiţiile în care ar fi împiedicat Parlamentul să-şi finalizeze atribuţia constituţională de a adopta această lege”.

Potrivit art.114 din Constituţie, angajarea răspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege, program sau declaraţie de politică generală reprezintă o procedură constituţională, prin intermediul căreia Guvernul cere Parlamentului să accepte măsuri de reformă de o importanţă deosebită pentru ducerea la îndeplinire a programului politic guvernamental. De asemenea, potrivit jurisprudenţei Curţii Constitutţionale, angajarea răspunderii guvernului reprezintă „o procedură parlamentară care respectă regulile specifice procedurii ordinare a adoptare a legii, cu unele excepţii: suprimarea dezbaterilor în comisii şi în plen, ceea ce nu poate duce la caracterizarea exclusiv guvernamentală a mecanismului de promovare a proiectului de lege”. (Decizia 298/2006). Mai mult, angajarea răspunderii Guvernului este, potrivit unei alte decizii a Curţii Constituţionale, o procedură simplificată de adoptare a unei legi, un act prin excelenţă politic a cărui oportunitate este la latitudinea exclusivă a Guvernului, Parlamentul având la dispoziţie exercitarea controlului parlamentar pe calea moţiunii de cenzură (Decizia 375/2005).

În cuprinsul sesizării se invocă o presupusă încălcare a principiul separatiei puterilor in stat. Indeniabil, potrivit art. 61 din Legea fundamentală, Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării. Însă, potrivit jurisprudenţei Curţii art. 61 trebuie coroborat cu art. 114 din Constituţie, care conferă Guvernului posibilitatea de a interveni şi participa la actul legiferării. (Decizia 298/2006) Mai mult, mecanismul constituţional reglementat la art.114 a fost instituit către legiuitorul constituant în vederea asigurării unui mijloc de acţiune şi control reciproc între puterea legislativă şi puterea executivă, în virtutea asigurării respectării principiului separaţiei puterilor în stat. Într-o altă decizie a sa (Decizia 375/2006), Curtea Constituţională apreciază că „însăşi Constituţia României consacră procedura angajării răspunderii Guvernului, fără a o condiţiona în vreun fel de momentul sau motivul pentru care Guvernul recurge la această procedură, angajarea răspunderii constituie un act prin excelenţă politic, a cărui oportunitate este la latitudinea exclusivă a Guvernului, Parlamentul având la dispoziţie exercitarea controlului parlamentar pe calea moţiunii de cenzură.”

Pentru ca apoi, Curtea să-şi modifice jurisprudenţa, probabil justificată de vreo schimbare a „stării de constituţionalitate” – invocând motive legate de oportunitate, în condiţiile în care, este de notorietate chemarea Curţii să realizeze un control exclusiv de conformitate cu prevederile Constituţiei. Astfel, prin Decizia 1557/2009 se arată că procedura asumării raspunderii „este justificată în condiţiile în care adoptarea proiectului de lege în procedură obişnuită sau în procedură de urgenţă nu mai este posibilă” statuează Curtea adaugând nepermis la textul Constituţiei. Totuşi, chiar în aceste condiţii, prin decizia nr. 1557/2009 Curtea Constituţională a declarat neconstituţionalitatea Legii educaţiei naţionale adoptată în 2009, în condiţii de fapt şi de drept oarecum diferite de contextul social-economic şi politic actual, criticând faptul că legea nu a beneficiat de dezbaterile din procedura obişnuită de legiferare nepermiţând implicarea societăţii civile şi depunerea unor amendamente.

Cu toate acestea, proiectul de lege al educaţiei naţionale obiect al asumării răspunderii este un proiect de lege distinct – ca materie şi ca parcurs al procedurii legislative. Contextul in care urma să fie realizată asumarea răspunderii este cu totul diferit fata de momentul din anul 2009. Astfel, proiectul de lege a fost promovat cu parcurgerea procedurii legislative in Camera Deputatilor, respectiv a procedurii de examinare si dezbatere a proiectului de lege atat in cadrul comisiilor de specialitate cat si in plenul Camerei Deputatilor. Mai mult, in cadrul procedurii legislative la Camera Deputatilor au fost dezbatute si admise amendamente propuse de toate partidele parlamentare reprezentate in Parlament. In acest sens, nu pot fi retinute critici cu privire la imposibilitatea reprezentantilor poporului de a aduce plus de valoare prin depunerea unor amendamente.

În urma deliberărilor, Curtea Constituţională a constatat că angajarea răspunderii Guvernului asupra proiectului Legii educaţiei naţionale este neconstituţională şi că există un conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi Parlament, întrucât proiectul de lege se afla în proces de legiferare la Senat. Curtea amână motivarea deciziei sale, anunţată în data de 3 noiembrie a.c.; cu siguranţă chiar în acest moment sunt în curs de analiză argumentele de natură „constituţională” care vor sta la baza motivării deciziei Curţii Constituţionale.

C.C.




Etichetele atasate acestui articol: , ,