Curtea constituțională? (II)

Autor: C. C. | Categoria: Justiţie
29-11-2010

Curtea Constituţională a României (CCR) a publicat vineri, 12 noiembrie a.c. motivarea deciziei prin care a constatat ca asumarea răspunderii Guvernului asupra proiectului Legii educaţiei naţionale este neconstituţională şi că există un conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi Parlament.

Contrar aşteptărilor motivarea CCR nu tranşează soluţia privind continuarea sau întreruperea procedurii asumării răspunderii Guvernului asupra Legii Educaţiei. Astfel, Curtea statuează cu privire la solicitarea preşedintelui Senatului, autorul sesizării, ca instanţa de contencios constituţional să oblige Guvernul să renunţe la procedura angajării răspunderii, că “această cerere excedează competenţei sale, soluţia aparţinând în exclusivitate autorităţilor publice aflate în conflict.”

Practic, singurul lucru cert care rezultă din decizie şi în privința căruia există majoritate de opinii ale judecătorilor Curții este existenţa conflictului juridic de natură constituţională. În decizia Curţii, patru judecatori împărtășesc o opinie, patru judecători împărtășesc opinia contrară, iar unul are o opinie concurentă. Astfel, doar patru judecători susţin atât existenţa conflictului juridic de natură constituţională cât şi faptul că angajarea răspunderii de către Guvern în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în temeiul art.114 alin.(1) din Constituţie, asupra proiectului Legii educaţiei naţionale este neconstituţională. În cuprinsul motivării opiniei concurente se arată că “prin angajarea răspunderii Guvernului asupra proiectului Legii educaţiei naţionale, în timp ce acesta se afla în dezbaterea Senatului în calitate de Cameră decizională după ce anterior fusese adoptat de Camera Deputaţilor prin votul final, s-a declanşat un conflict juridic de natură constituţională între cele două autorităţi” însă “pe de altă parte, angajarea răspunderii Guvernului nu poate fi catalogată ca fiind neconstituţională pentru că, pe de o parte, are temei constituţional [art.114 alin.(1) din Constituţie], iar, pe de altă parte, neconstituţionalitatea poate purta asupra unei legi, asupra unui tratat sau asupra unui regulament al celor două Camere etc. În niciun caz însă nu poate purta asupra unui proiect de lege”. Ceilalţi patru judecători care au făcut opinie separată au apreciat că nu exista un conflict intre Parlament si Guvern privind asumarea raspunderii. Aceştia susţin că un conflict juridic de natură constituţională se poate declanşa între două sau mai multe autorităţi şi poate privi conţinutul ori întinderea atributiilor lor decurgând din Constituţie, ceea ce înseamnă ca acestea sunt conflicte de competenţă care pot crea blocaje instituţionale. Ori în cazul de faţă “nu putem face abstracţie de împrejurarea că, în concret, nu este întrunită una dintre condiţiile existenţei conflictului juridic de natură constituţională şi anume nu există blocaj instituţional”.

În această ordine de idei, trebuie clarificat de la început faptul că, Decizia nr. 1431/2010 a CCR nu poate fi aplicată decât în întregul său. Nu se poate face abstracţie de opiniile concurentă şi cea separată. Aplicând acest principiu, se pot contura câteva concluzii:

1. Chiar dacă a existat un conflict juridic de natură constituţională între Guvern şî Parlamentul României, acesta a fost stins de conduita ulterioară a  Parlamentului. Astfel, Presedintele Senatului a sesizat CCR la data de 19 octombrie în vederea constatării unui conflic juridic de natură constituţională între Guvern şi Parlament. După această dată însă, au avut loc mai multe acţiuni concrete ale Parlamentului –fapte juridice generatoare de efecte juridice-  care au lipsit conflictul de orice obiect: în data de 28 octombrie 2010, conform programului stabilit de Parlament,  Guvernul şi-a angajat propriu-zis răspunderea asupra Legii educaţiei naţionale, în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului; în data de 29 Octombrie 2010 în conformitate cu prevederile art. 114 alin. (2) din Constituţie,  137 de parlamentari ai PNL şi PSD au depus moţiune de cenzură. În aceste conditii, conflictul juridic de natură constituţională constatat de Curte a încetat prin acceptarea procedurii asumării răspunderii Guvernului de către Parlament.

2. Executivul nu poate fi obligat de CCR sau de vreo altă entitate să renunţe la procedura asumării. Acest lucru este statuat expresis verbis în cuprinsul deciziei. Rezultă că decizia continuării procedurii asumării răspunderii este unilaterală şi aparţine Guvernului, iar Parlamentul, în virtutea obligaţiei sale constituţionale, este obligat să asigure finalizarea acesteia. În acest moment, Parlamentul nu poate opri continuarea procedurii asumării pentru ca se încalcă, pe de o parte, Regulamentul şedintelor comune ale Parlamentului, care prevede că, în cinci zile de la depunere, moţiunea de cenzură trebuie să fie prezentată în plenul celor două Camere, şi totodată se încalcă articolul 113(3) din Constituţie, care statuează că, în trei zile de la prezentare, se dezbate şi se votează motiunea de cenzură.
3. Parlamentul nu are niciun temei legal, în acest moment, să refuze continuarea procedurii. Această concluzie rezultă chiar din conduita Preşedintelui Senatului care a solicitat expres printr-o scrisoare adresată primului-ministru renunţarea la procedura asumării. Per a contrario, doar o denunţare expresă a Guvernului la procedura asumării ar putea constitui temeiul legal al necontinuării procedurilor parlamentare referitoare la asumare.

În virtutea tuturor acestor premise, Guvernul a decis continuarea procedurilor de asumare a răspunderii asupra proiectului Legii educaţiei naţionale. Parlamentul României însă a adoptat o atitudine de pasivitate cu privire la această decizie, refuzând a permite prezentarea şi dezbaterea moţiunii de cenzură conform art. 78 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului şi de art. 113 alin. (3) din Constituţia României.

Aceasta fiind starea de fapt, Guvernul a sesizat la rândul său CCR pentru a constata existenţa unui nou conflict juridic de natură constituţională între Guvernul României, pe de-o parte, şi Parlamentul României, pe de altă parte, conflict generat de refuzul Parlamentului României de a permite prezentarea şi dezbaterea moţiunii de cenzură, depuse ca urmare a angajării răspunderii Guvernului, conduită ce a determinat un blocaj instituţional relativ la dezbaterea și votarea moţiunii de cenzură, respectiv continuarea procedurii parlamentare de angajare a răspunderii.

Anunţul privind decizia magistraţilor a fost publicat miercuri, 24 noiembrie: cu majoritate de voturi Curtea Constituţională a constatat că există un conflict de natură constituţională între Guvern şi Parlament, conflict generat de  refuzul Parlamentului de a dezbate moţiunea de cenzură depusă de opoziţia parlamentară. Mai mult şi cel mai important, Curtea statuează cât se poate de explicit că procedura asumării răspunderii “odată declanşată, ţinând seama de prevederile Constituţiei, nu poate fi oprită”.

În acest moment, Parlamentul este obligat să stabilească datele de prezentare şi votare a moţiunii de cenzură. Rămâne de urmărit dacă Parlamentul României va alege să respecte Decizia CCR şi legea fundamentală sau Curtea va avea de soluționat un nou conflict juridic de natură constituțională.

Etichetele atasate acestui articol:, , ,

Nu se pot adauga comentarii la acest articol.

» » tipareste acest articol

Curtea constituțională? (II)

Autor: C. C. | Categoria: Justiţie

Curtea Constituţională a României (CCR) a publicat vineri, 12 noiembrie a.c. motivarea deciziei prin care a constatat ca asumarea răspunderii Guvernului asupra proiectului Legii educaţiei naţionale este neconstituţională şi că există un conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi Parlament.

Contrar aşteptărilor motivarea CCR nu tranşează soluţia privind continuarea sau întreruperea procedurii asumării răspunderii Guvernului asupra Legii Educaţiei. Astfel, Curtea statuează cu privire la solicitarea preşedintelui Senatului, autorul sesizării, ca instanţa de contencios constituţional să oblige Guvernul să renunţe la procedura angajării răspunderii, că “această cerere excedează competenţei sale, soluţia aparţinând în exclusivitate autorităţilor publice aflate în conflict.”

Practic, singurul lucru cert care rezultă din decizie şi în privința căruia există majoritate de opinii ale judecătorilor Curții este existenţa conflictului juridic de natură constituţională. În decizia Curţii, patru judecatori împărtășesc o opinie, patru judecători împărtășesc opinia contrară, iar unul are o opinie concurentă. Astfel, doar patru judecători susţin atât existenţa conflictului juridic de natură constituţională cât şi faptul că angajarea răspunderii de către Guvern în faţa Camerei Deputaţilor şi a Senatului, în temeiul art.114 alin.(1) din Constituţie, asupra proiectului Legii educaţiei naţionale este neconstituţională. În cuprinsul motivării opiniei concurente se arată că “prin angajarea răspunderii Guvernului asupra proiectului Legii educaţiei naţionale, în timp ce acesta se afla în dezbaterea Senatului în calitate de Cameră decizională după ce anterior fusese adoptat de Camera Deputaţilor prin votul final, s-a declanşat un conflict juridic de natură constituţională între cele două autorităţi” însă “pe de altă parte, angajarea răspunderii Guvernului nu poate fi catalogată ca fiind neconstituţională pentru că, pe de o parte, are temei constituţional [art.114 alin.(1) din Constituţie], iar, pe de altă parte, neconstituţionalitatea poate purta asupra unei legi, asupra unui tratat sau asupra unui regulament al celor două Camere etc. În niciun caz însă nu poate purta asupra unui proiect de lege”. Ceilalţi patru judecători care au făcut opinie separată au apreciat că nu exista un conflict intre Parlament si Guvern privind asumarea raspunderii. Aceştia susţin că un conflict juridic de natură constituţională se poate declanşa între două sau mai multe autorităţi şi poate privi conţinutul ori întinderea atributiilor lor decurgând din Constituţie, ceea ce înseamnă ca acestea sunt conflicte de competenţă care pot crea blocaje instituţionale. Ori în cazul de faţă “nu putem face abstracţie de împrejurarea că, în concret, nu este întrunită una dintre condiţiile existenţei conflictului juridic de natură constituţională şi anume nu există blocaj instituţional”.

În această ordine de idei, trebuie clarificat de la început faptul că, Decizia nr. 1431/2010 a CCR nu poate fi aplicată decât în întregul său. Nu se poate face abstracţie de opiniile concurentă şi cea separată. Aplicând acest principiu, se pot contura câteva concluzii:

1. Chiar dacă a existat un conflict juridic de natură constituţională între Guvern şî Parlamentul României, acesta a fost stins de conduita ulterioară a  Parlamentului. Astfel, Presedintele Senatului a sesizat CCR la data de 19 octombrie în vederea constatării unui conflic juridic de natură constituţională între Guvern şi Parlament. După această dată însă, au avut loc mai multe acţiuni concrete ale Parlamentului –fapte juridice generatoare de efecte juridice-  care au lipsit conflictul de orice obiect: în data de 28 octombrie 2010, conform programului stabilit de Parlament,  Guvernul şi-a angajat propriu-zis răspunderea asupra Legii educaţiei naţionale, în faţa Camerelor reunite ale Parlamentului; în data de 29 Octombrie 2010 în conformitate cu prevederile art. 114 alin. (2) din Constituţie,  137 de parlamentari ai PNL şi PSD au depus moţiune de cenzură. În aceste conditii, conflictul juridic de natură constituţională constatat de Curte a încetat prin acceptarea procedurii asumării răspunderii Guvernului de către Parlament.

2. Executivul nu poate fi obligat de CCR sau de vreo altă entitate să renunţe la procedura asumării. Acest lucru este statuat expresis verbis în cuprinsul deciziei. Rezultă că decizia continuării procedurii asumării răspunderii este unilaterală şi aparţine Guvernului, iar Parlamentul, în virtutea obligaţiei sale constituţionale, este obligat să asigure finalizarea acesteia. În acest moment, Parlamentul nu poate opri continuarea procedurii asumării pentru ca se încalcă, pe de o parte, Regulamentul şedintelor comune ale Parlamentului, care prevede că, în cinci zile de la depunere, moţiunea de cenzură trebuie să fie prezentată în plenul celor două Camere, şi totodată se încalcă articolul 113(3) din Constituţie, care statuează că, în trei zile de la prezentare, se dezbate şi se votează motiunea de cenzură.
3. Parlamentul nu are niciun temei legal, în acest moment, să refuze continuarea procedurii. Această concluzie rezultă chiar din conduita Preşedintelui Senatului care a solicitat expres printr-o scrisoare adresată primului-ministru renunţarea la procedura asumării. Per a contrario, doar o denunţare expresă a Guvernului la procedura asumării ar putea constitui temeiul legal al necontinuării procedurilor parlamentare referitoare la asumare.

În virtutea tuturor acestor premise, Guvernul a decis continuarea procedurilor de asumare a răspunderii asupra proiectului Legii educaţiei naţionale. Parlamentul României însă a adoptat o atitudine de pasivitate cu privire la această decizie, refuzând a permite prezentarea şi dezbaterea moţiunii de cenzură conform art. 78 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului şi de art. 113 alin. (3) din Constituţia României.

Aceasta fiind starea de fapt, Guvernul a sesizat la rândul său CCR pentru a constata existenţa unui nou conflict juridic de natură constituţională între Guvernul României, pe de-o parte, şi Parlamentul României, pe de altă parte, conflict generat de refuzul Parlamentului României de a permite prezentarea şi dezbaterea moţiunii de cenzură, depuse ca urmare a angajării răspunderii Guvernului, conduită ce a determinat un blocaj instituţional relativ la dezbaterea și votarea moţiunii de cenzură, respectiv continuarea procedurii parlamentare de angajare a răspunderii.

Anunţul privind decizia magistraţilor a fost publicat miercuri, 24 noiembrie: cu majoritate de voturi Curtea Constituţională a constatat că există un conflict de natură constituţională între Guvern şi Parlament, conflict generat de  refuzul Parlamentului de a dezbate moţiunea de cenzură depusă de opoziţia parlamentară. Mai mult şi cel mai important, Curtea statuează cât se poate de explicit că procedura asumării răspunderii “odată declanşată, ţinând seama de prevederile Constituţiei, nu poate fi oprită”.

În acest moment, Parlamentul este obligat să stabilească datele de prezentare şi votare a moţiunii de cenzură. Rămâne de urmărit dacă Parlamentul României va alege să respecte Decizia CCR şi legea fundamentală sau Curtea va avea de soluționat un nou conflict juridic de natură constituțională.




Etichetele atasate acestui articol: , , ,