Jurnal de front. Noiembrie, Banca Mondială

Autor: Bogdan Moldovan | Categoria: Economie
03-12-2010

Luna noiembrie ar fi trebuit să fie cea în care, după unii prezicători, ar fi trebuit să asistăm neputincioşi la debutul celui de-Al Treilea Război Mondial. Interpretarea predicţiilor lui Nostradamus specificau data de 11 noiembrie 2010 ca ziua declanşării conflictului global. Validarea predicţiilor celebrului profet  au venit odată cu confirmarea acestora de către Baba Vanga, o faimoasă clarvăzătoare din Bulgaria. Detaliile le găsiţi aici.

În aşteptarea mult-promisului război, Banca Mondială (mai degrabă un analist rece şi pragmatic) ne-a prezentat în noiembrie situaţia de pe frontul economic unui război început de ceva vreme şi a cărui declanşare nu a fost prezisă de către vreun profet celebru. Războiul este unul mondial, purtat între guverne şi efectele crizei, încă persistente. Jurnalele de front sunt: “EU10 Regular Economic Report” şi “Doing business 2011”.

Primul dintre acestea, EU10 Regular Economic Report al Bancii Mondiale este rezultatul monitorizării evoluţiei economice a 10 state din fostul bloc comunist, membre ale Uniunii Europene.

Ce ne spune raportul?

La nivelul întregii zone, creşterea economică a accelerat de la 0,6% în primul trimestru la 2,2% în cel de-al doilea trimestru al lui 2010 (faţă de perioadele similare din anul anterior). Creşterea este asigurată de către sectorul industrial, în timp ce construcţiile şi sectorul financiar sunt în stagnare. Consumul şi formarea capitalului fix (investiţii) rămîn la un nivel scăzut, exporturile fiind la baza revenirii economiilor fostelor ţări comuniste din UE.

Analizate pe fiecare ţară în parte, datele arată că Slovacia şi Polonia au cea mai rapidă creştere din regiune, datorită faptului că aceste state au reuzit să evite supraîncălzirea în perioada de dinaintea crizei. România, în schimb, este singura ţară din regiune aflată în recesiune în trimestrul III al lui 2010. Pentru 2010 este prognozată o scădere economică de 1,9%, datorată declinului cererii domestice, o creştere timida (1,5%) fiind estimată pentru 2011. Într-o situaţie similară se află Letonia, economia statului baltic urmând scădea cu 0,4% în 2010, având însă prognoze mai bune pentru în 2011 – creştere de 3,3 %.

În ceea ce priveşte politicile fiscale, Banca Mondială observă o politică ghidată de măsuri de consolidare fiscală la nivelul întregii regiuni în condiţiile reducerii bazei de taxare şi a scăderii gradului de conformare. Măsurile acestea sunt menite a readuce în parametri normali nivelul de colectare  reducând astfel deficitele bugetare.

O importantă parte a raportului este dedicată analizei impactului crizei financiare asupra finanţelor locale. Un lucru interesant de remarcat în raport este succinta analiză asupra politicilor fiscale locale poloneze, ungare şi române, ca răspuns la criza financiară.  Din cele 3 ţări analizate, România este singura  care are reacţii prociclice – reducerea investiţiilor şi creşterea nivelului taxelor locale – caracteristice, de altfel, politicilor guvernamentale de la nivel central începând din 2005 până în prezent.

Al doilea raport, Doing Business 2011 : Making a Difference for Entrepreneurs este un raport anual (aflat la a opta ediţie) care analizează „uşurinţa” cu care se fac afaceri în 183 de ţări. Studiul face un ranking al ţărilor bazat pe investigarea reglementărilor din nouă arii de interes (înfiinţarea unei afaceri, obţinerea permiselor de construcţie, înregistrarea proprietăţii, accesul la credit, plata taxelor, protecţia investitorilor, comerţul transfrontalier, dreptul contractual, şi închiderea unei companii), aplicabile unei companii etalon (mici sau mijlocii, aflată în al doilea an de funcţionare).

Și România?

Faţă de raportul DB2010, România pierde un loc în ierarhia statelor unde este cel mai uşor să faci afaceri, clasându-se pe locul 56 (faţă de 55 în 2010). Bulgaria, Ungaria şi Slovacia se situeză pe locuri mai bune, Cehia, Polonia şi Moldova sunt în urma noastră în clasament.

România face parte dintre grupul celor 16 ţări care şi-au îmbunătăţit reglementările legale privind regimul falimentului şi al insolvenţei. De asemenea, ţara noastră este apreciată pentru legislaţia care permite obţinerea într-un mod mai rapid şi mai ieftin a autorizaţiilor de construcţie – România se află pe locul 8 în lume în ierarhia statelor care au reformat procedura de obţinere a unei autorizaţii de construcţie. Alte aspecte pozitive remarcate în raport sunt legate de sistemul de obţinere a creditelor şi sistemul unitar de înregistrare al acţionarilor.

Dimensiunea dedicată plaţii taxelor a fost prezentată separat în raportul Paying taxes 2011: The global picture, realizat în colaborare de către Banca Mondială şi PwC.

Conform acestui raport, România se clasează pe locul 151 din 183 de economii analizate, în uşor regres faţă de anul trecut când s-a clasat pe locul 147. Uşurinţa plăţii taxelor este analizată pe baza a 3 indicatori: rata totală de impozitare (costul tuturor taxelor suportate), timpul necesar pentru îndeplinirea obligaţiilor fiscale (impozitul pe profit, contribuţiile sociale şi cele obligatorii, precum şi taxele indirecte), precum şi numărul de plăţi fiscale efectuat de companie pe parcursul unui an.

În ceea ce priveşte primul îndicator menţionat, rata totală de impozitare a unei companii din România se plasează la 44,9%, uşor peste medie din UE, de 44,2%, dar sub media mondială (47,8%).  Timpul necesar pregătirii documentaţiei, depunerii declaraţiilor şi plăţilor (al doilea indicator) se ridică la 222 de ore, exact medie UE.

Situarea României la coada clasamentului este datorată în special indicatorului  referitor la numărul de plăţi. La nivel modial ne situăm pe penultimul loc, după Ucraina în care un agent economic efectuează 135 de plăţi. Cele 113 operaţiuni (din care 84 se referă la contribuţiile sociale), ne situează pe ultimul loc în  UE, comparativ cu media acestei zone de 17 plăţi pe an.

Care ar fi concluziile celor două rapoarte?

În ceea ce priveşte uşurinţa (sau dificultatea?) cu care firmele plătesc taxele în România, unde clasamentul BM ne situează pe o poziţie codaşă, lucrurile sunt discutabile. În primul rînd, trebuie menţionat că acest indicator a fost influenţat şi de introducerea impozitului minim la începutul anului trecut. Apoi, deşi numărul plăţilor este de 113, faptul că acestea se efectuează într-un cont unic, iar documentele pot fi transmise electronic, atenuează din neplăcerile cauzate de numărul ridicat. Mai relevant ar fi ca acest indicator să fie coroborat cu cel referitor la perioada necesară pentru conformare, unde situaţia este pozitivă. Spre exemplu Bulgaria are un număr anual de 17 plăţi, însă depunerea declaraţiilor şi plata necesită 616 ore, pe când o firmă românească are nevoie de 222 ore, media UE. Un alt posibil avantaj al unui număr mai mare de plăţi este legat de asigurarea cash-flow-ului necesar efectuării acestora, suportabilitatea sarcinii fiscale fiind mai ridicată în cazul plăţilor de o valoare mai mică.

În ceea ce priveşte raportul EU10, dintre ţările UE, parte a fostului bloc comunist, economia României pare a fi cea care îşi revine cel mai greu după şocul crizei. Războiul mondial continuă, România resimte puternic „loviturile de tun” primite şi nu arată o capacitate de ripostă pe măsură.

Etichetele atasate acestui articol:, , , ,

Comentarii (1)

  1. Pingback: MFP îşi propune să reducă taxele parafiscale de la 263 la maximum 100 | Cogitus

» » tipareste acest articol

Jurnal de front. Noiembrie, Banca Mondială

Autor: Bogdan Moldovan | Categoria: Economie

Luna noiembrie ar fi trebuit să fie cea în care, după unii prezicători, ar fi trebuit să asistăm neputincioşi la debutul celui de-Al Treilea Război Mondial. Interpretarea predicţiilor lui Nostradamus specificau data de 11 noiembrie 2010 ca ziua declanşării conflictului global. Validarea predicţiilor celebrului profet  au venit odată cu confirmarea acestora de către Baba Vanga, o faimoasă clarvăzătoare din Bulgaria. Detaliile le găsiţi aici.

În aşteptarea mult-promisului război, Banca Mondială (mai degrabă un analist rece şi pragmatic) ne-a prezentat în noiembrie situaţia de pe frontul economic unui război început de ceva vreme şi a cărui declanşare nu a fost prezisă de către vreun profet celebru. Războiul este unul mondial, purtat între guverne şi efectele crizei, încă persistente. Jurnalele de front sunt: “EU10 Regular Economic Report” şi “Doing business 2011”.

Primul dintre acestea, EU10 Regular Economic Report al Bancii Mondiale este rezultatul monitorizării evoluţiei economice a 10 state din fostul bloc comunist, membre ale Uniunii Europene.

Ce ne spune raportul?

La nivelul întregii zone, creşterea economică a accelerat de la 0,6% în primul trimestru la 2,2% în cel de-al doilea trimestru al lui 2010 (faţă de perioadele similare din anul anterior). Creşterea este asigurată de către sectorul industrial, în timp ce construcţiile şi sectorul financiar sunt în stagnare. Consumul şi formarea capitalului fix (investiţii) rămîn la un nivel scăzut, exporturile fiind la baza revenirii economiilor fostelor ţări comuniste din UE.

Analizate pe fiecare ţară în parte, datele arată că Slovacia şi Polonia au cea mai rapidă creştere din regiune, datorită faptului că aceste state au reuzit să evite supraîncălzirea în perioada de dinaintea crizei. România, în schimb, este singura ţară din regiune aflată în recesiune în trimestrul III al lui 2010. Pentru 2010 este prognozată o scădere economică de 1,9%, datorată declinului cererii domestice, o creştere timida (1,5%) fiind estimată pentru 2011. Într-o situaţie similară se află Letonia, economia statului baltic urmând scădea cu 0,4% în 2010, având însă prognoze mai bune pentru în 2011 – creştere de 3,3 %.

În ceea ce priveşte politicile fiscale, Banca Mondială observă o politică ghidată de măsuri de consolidare fiscală la nivelul întregii regiuni în condiţiile reducerii bazei de taxare şi a scăderii gradului de conformare. Măsurile acestea sunt menite a readuce în parametri normali nivelul de colectare  reducând astfel deficitele bugetare.

O importantă parte a raportului este dedicată analizei impactului crizei financiare asupra finanţelor locale. Un lucru interesant de remarcat în raport este succinta analiză asupra politicilor fiscale locale poloneze, ungare şi române, ca răspuns la criza financiară.  Din cele 3 ţări analizate, România este singura  care are reacţii prociclice – reducerea investiţiilor şi creşterea nivelului taxelor locale – caracteristice, de altfel, politicilor guvernamentale de la nivel central începând din 2005 până în prezent.

Al doilea raport, Doing Business 2011 : Making a Difference for Entrepreneurs este un raport anual (aflat la a opta ediţie) care analizează „uşurinţa” cu care se fac afaceri în 183 de ţări. Studiul face un ranking al ţărilor bazat pe investigarea reglementărilor din nouă arii de interes (înfiinţarea unei afaceri, obţinerea permiselor de construcţie, înregistrarea proprietăţii, accesul la credit, plata taxelor, protecţia investitorilor, comerţul transfrontalier, dreptul contractual, şi închiderea unei companii), aplicabile unei companii etalon (mici sau mijlocii, aflată în al doilea an de funcţionare).

Și România?

Faţă de raportul DB2010, România pierde un loc în ierarhia statelor unde este cel mai uşor să faci afaceri, clasându-se pe locul 56 (faţă de 55 în 2010). Bulgaria, Ungaria şi Slovacia se situeză pe locuri mai bune, Cehia, Polonia şi Moldova sunt în urma noastră în clasament.

România face parte dintre grupul celor 16 ţări care şi-au îmbunătăţit reglementările legale privind regimul falimentului şi al insolvenţei. De asemenea, ţara noastră este apreciată pentru legislaţia care permite obţinerea într-un mod mai rapid şi mai ieftin a autorizaţiilor de construcţie – România se află pe locul 8 în lume în ierarhia statelor care au reformat procedura de obţinere a unei autorizaţii de construcţie. Alte aspecte pozitive remarcate în raport sunt legate de sistemul de obţinere a creditelor şi sistemul unitar de înregistrare al acţionarilor.

Dimensiunea dedicată plaţii taxelor a fost prezentată separat în raportul Paying taxes 2011: The global picture, realizat în colaborare de către Banca Mondială şi PwC.

Conform acestui raport, România se clasează pe locul 151 din 183 de economii analizate, în uşor regres faţă de anul trecut când s-a clasat pe locul 147. Uşurinţa plăţii taxelor este analizată pe baza a 3 indicatori: rata totală de impozitare (costul tuturor taxelor suportate), timpul necesar pentru îndeplinirea obligaţiilor fiscale (impozitul pe profit, contribuţiile sociale şi cele obligatorii, precum şi taxele indirecte), precum şi numărul de plăţi fiscale efectuat de companie pe parcursul unui an.

În ceea ce priveşte primul îndicator menţionat, rata totală de impozitare a unei companii din România se plasează la 44,9%, uşor peste medie din UE, de 44,2%, dar sub media mondială (47,8%).  Timpul necesar pregătirii documentaţiei, depunerii declaraţiilor şi plăţilor (al doilea indicator) se ridică la 222 de ore, exact medie UE.

Situarea României la coada clasamentului este datorată în special indicatorului  referitor la numărul de plăţi. La nivel modial ne situăm pe penultimul loc, după Ucraina în care un agent economic efectuează 135 de plăţi. Cele 113 operaţiuni (din care 84 se referă la contribuţiile sociale), ne situează pe ultimul loc în  UE, comparativ cu media acestei zone de 17 plăţi pe an.

Care ar fi concluziile celor două rapoarte?

În ceea ce priveşte uşurinţa (sau dificultatea?) cu care firmele plătesc taxele în România, unde clasamentul BM ne situează pe o poziţie codaşă, lucrurile sunt discutabile. În primul rînd, trebuie menţionat că acest indicator a fost influenţat şi de introducerea impozitului minim la începutul anului trecut. Apoi, deşi numărul plăţilor este de 113, faptul că acestea se efectuează într-un cont unic, iar documentele pot fi transmise electronic, atenuează din neplăcerile cauzate de numărul ridicat. Mai relevant ar fi ca acest indicator să fie coroborat cu cel referitor la perioada necesară pentru conformare, unde situaţia este pozitivă. Spre exemplu Bulgaria are un număr anual de 17 plăţi, însă depunerea declaraţiilor şi plata necesită 616 ore, pe când o firmă românească are nevoie de 222 ore, media UE. Un alt posibil avantaj al unui număr mai mare de plăţi este legat de asigurarea cash-flow-ului necesar efectuării acestora, suportabilitatea sarcinii fiscale fiind mai ridicată în cazul plăţilor de o valoare mai mică.

În ceea ce priveşte raportul EU10, dintre ţările UE, parte a fostului bloc comunist, economia României pare a fi cea care îşi revine cel mai greu după şocul crizei. Războiul mondial continuă, România resimte puternic „loviturile de tun” primite şi nu arată o capacitate de ripostă pe măsură.




Etichetele atasate acestui articol: , , , ,