Ce alimentează criza alimentară?

Autor: Bogdan Moldovan | Categoria: Economie
25-02-2011

Un bombardament mediatic în ultima vreme reclamă iminenţa unei crize alimentare în condiţiile creşterii fără precedent a preţurilor alimentelor.

În tot acest peisaj mi-a atras atenţia un fapt incredibil (după standardele personale) şi care arată cât de departe a ajuns ingeniozitatea în a copia/falsifica diverse produse – În China se vinde orez din plastic! “Orezul” ar avea la bază un amestec de cartofi dulci şi răşini sintetice care se spune că dă “fermitate” produsului; pe lângă aceasta se pare că raşinile aduc şi serioase probleme de sănătate.

Evoluţia copiilor (mai mult sau mai puţin fidele) chinezeşti a pornit de la utilaje industriale, îmbrăcăminte – unii dintre noi îşi mai amintesc, desigur, de pantofii sport de prin pieţe, de după anii 90 – mărci ca Plima, Nikee, Adibas, făceau furori printre consumatorii români datorită preţului lor redus şi similarităţii lor cu produse originale – şi a ajuns în ultimii ani la autoturisme care ajung să primească zero stele la crash-test. Dar parcă falsificarea alimentelor le întrece pe toate. “Cutia Pandorei” în această privinţă a fost deschisă cu câţiva ani în urmă, când jurnalele de ştiri vesteau apariţia ouălor false, ulterior pe internet apărând şi reţeta de fabricare a acestora.

Trecând peste caracterul amuzant al relatărilor mai sus, ramâne o întrebare simplă: cât de mult au ajuns să coste alimentele încât producerea unor falsuri să fie profitabilă?

La nivel mondial, indicele preţurilor alimentelor[1] calculat de către FAO (Food and Agriculture Organization), Agenţia ONU pentru Alimentaţie si Agricultură, arată o creştere fără precedent a nivelului agregat al preţurilor alimentelor peste nivelul anului 2008 care, până acum, fusese cel mai ridicat. Indicele este calculat având ca bază perioada 2002-2004. Evoluţia preţurilor, în ultimul an şi jumătate, arată creşteri la toate grupele de produse utilizate ca bază pentru analiză – cereale, zahăr, uleiuri şi seminţe, carne şi produse lactate. În 2010 preţurile au crescut cu 25% faţă de 2009.

Preţul internaţional al grâului a înregistrat o creştere spectaculoasă începând cu vara lui 2010. Declic-ul s-a produs odată cu anunţul lui Vladimir Putin referitor la sistarea exporturilor Rusiei, ţară care în 2009 exportase un sfert din producţia internă de cereale.

În ceea ce priveşte preţurile la carne şi produse lactate, creşterea se află sub influenţa celei a cerealelor – sursă de hrană pentru animale. Creşterea preţul cărnii de vită şi a celei de oaie sunt principalele motoare, în timp ce preţul cărnii de pui şi porc creşte nesemnificativ.

Principala motivaţie a evoluţiei preţurilor mondiale ale alimentelor a fost un an agricol mai slab decît aşteptările. Oferta a avut de suferit datorită condiţiilor meteorologice  – Rusia, Ucraina, Kazahstan şi Argentina au avut de-a face cu secete severe, iar Pakistan şi mai nou Australia s-au confruntat cu inundaţii masive (se estimează că 10 milioane de tone din recolta de grâu australiană nu mai corespunde calitativ din pricina inundaţiilor, ceea ce reprezinta jumătate din recolta totală).

Previziunile unui raport al FAO, indică o scădere a producţiei mondiale de cereale -1,4% anul acesta, în timp ce cererea va creşte cu 1,8%. Pentru prima dată în ultimii ani, cantitatea produsă urmează a fi mai mică decât cea utilizată – cu aproximativ 30 de milioane de tone – în condiţiile în care se aşteaptă o scădere a exporturilor -1,5%, ceea ce va duce la o diminuare a stocurilor.

În ce privește cererea, presiunile vin din partea ţărilor aflate în dezvoltare, în special China şi India. Acestea deţin împreună aproape 37% din populaţia globului, iar modificările la nivelul veniturilor şi preferinţelor populaţiei au dus la creşterea cererii pentru produse alimentare (anul acesta China urmează să-şi mărească de 4 ori importurile de porumb, devenind primul importator la nivel mondial).

Cât de puternică este ameninţarea?

Într-un interviu pentru CNN acordat la Davos, cu ocazia întrunirii Forumului Economic Mondial (WEF), Nouriel Roubini, vede ca principală ameninţare pentru perioada următoare creşterea preţurilor alimentelor, coroborat cu cea a preţurilor petrolului şi energiei. Petrolul a ajuns la maximul ultimilor ani, după cel înregistrat în 2008 – anul ultimei crize a alimentelor, ceea ce duce la o creştere a costurilor de producţie şi transport. De asemenea, o parte din ce în ce mai importantă din producţia de porumb este direcţionată către producţia de bioetanol (asemănarea cu criza din 2008 pare să devină din ce în ce mai puternică – una dintre sursele creşterii preţurilor de atunci a fost tocmai deturnarea unei importante părţi a producţiei de cereale către combustibilii bio).

Spre deosebire de creşterea preţului alimentelor din 2008, cea din această perioadă s-ar putea să nu fie una temporară (pe finalul acelui an preţurile au căzut la fel de spectaculos precum crescuseră). Estimările ONU arată o creştere a populaţiei Chinei şi Indiei cu peste 130 milioane, până în 2015. Pe măsură ce puterea economică a acestora creşte, capacitatea celor două state de a cumpăra o parte din ce în ce mai mare a producţiei mondiale devine o ameninţare. În fond, cine poate opri o Chină care deţine 900 miliarde dolari din datoria SUA şi este dispusă să achiziţioneze datorii suverane ale Spaniei şi Portugaliei?

Cum afectează creşterea preţurilor alimentelor România?

Datele INS arată o creştere de 6,45% a preţurilor mărfurilor alimentare în decembrie 2010 faţă de aceeaşi lună a lui 2009. Să nu uităm touşi că TVA a crescut cu 5% de la jumătatea anului trecut.

Per total, de departe cea mai importantă creştere este cea a preţului cartofilor (+45%,) urmată de creşterea preţului uleiului (+21%). Un caz singular este cel al preţului ouălor – o scădere de 5 procente. Comparat pe grupe de alimente creşterea preţului legumelor este cea mai substanţială (+22,5%).

În ceea ce priveşte produsele de morărit şi panificaţie, în condiţiile creşterii preţului la făină cu aproape 10%, pâinea s-a scumpit cu mai puţin de 6% în 2010. Efectul creşterii preţurilor la grâu de pe pieţele externe a început să se vadă în special după începutul lui 2011 (pâinea de 800 de grame de la brutăria pe care o frecventez costă acum 3,5 lei, de la 2,5 lei în decembrie anul trecut, iar trendul continuă). Preţul grâului din recolta 2010 s-a dublat în ianuarie faţă de iunie.

Cum au reuşit producătorii români să profite de pe urma creşterii preţurilor la cereale? Datele dezvăluite de ministrul agriculturii arată că exporturile de grâu  – 2,3 milioane de tone – au depaşit net importurile – 685.000 tone. Problema principală este că exportăm grâu furajer ieftin şi importăm grâu scump, de calitate superioară.

Presupunând o evoluţie ulterioară de creştere continuă a preţurilor, răspunsul la întrebarea  „la ce să ne aşteptăm?” trebuie să vină uitându-ne la ponderea consumului în cheltuielile gospodăriilor, la ponderea cheltuielilor cu alimente în cheltuielile de consum şi la senzitivitatea modificării cererii în funcţie de preţ.

Se poate uşor observa o pondere ridicată a cheltuielilor de consum în totalul cheltuielilor unei gospodării (71%), cea mai mare parte a cheltuielilor de consum fiind dedicate cheltuielilor pentru produse alimentare (44,3%). O menţiune importantă trebuie făcută aici – cheltuielile totale ale gospodăriilor cuprind şi contravaloarea consumului de produse agricole din resurse proprii, 15,4% din cheltuielile totale (acesta ajunge până la 47,3% în cazul agricultorilor). Comparativ, germanii alocă cheltuielilor cu alimente 13% din totalul cheltuielilor, englezii 16%, iar americanii mai puţin de 10%.

În ceea ce priveşte sensibilitatea cererii la modificărea nivelului preţurilor, aceasta poate fi observată cu ajutorul coeficientului de elasticitate.

Coeficienţi de elasticitate a cererii în funcţie de preţ – produse alimentare + băuturi şi ţigări [2]
Sursa: Economic Research Service (www.ers.usda.gov), Departamentul de Agricultură al SUA
băuturi şi ţigări pâine şi cerealelactate ulei şi grăsimipeştelegume şi fructecarne
SUA -0,108-0,040-0,095-0,047-0,098-0,070-0,089
Romania -0,657-0,287-0,557-0,314-0,577-0,413-0,518

Observăm că dintre toate grupele de produse alimentare, cea mai puţin sensibilă la modificările preţului este grupa produselor de panificaţie, iar cele mai sensibile sunt lactatele, peştele şi carnea (sensibilitatea cererii pentru produse alimentare la modificările preţului nu este una pronunţată). Din tabel putem observa o diferenţă notabilă între coeficienţii aferenţi SUA şi cei ai României – acest lucru se datorează nivelului mai ridicat al veniturilor populaţiei şi implicit unui procent mai mic alocat consumului.

Care ar fi soluţia pentru a ne proteja de creşterea preţurilor?

Este clar, privind datele de mai sus, că o creştere importantă de preţuri va afecta serios bugetele gospodăriilor. Soluţia ar fi orientarea către piaţa internă. Atenţie însă, consumul de produse din resurse proprii – realizat în modul actual, cu produse aduse de la bunici, matuşi sau alte rude – este o amăgitoare soluţie la nivel microeconomic şi pe termen foarte scurt (oricum acesta este în scădere). Problema trebuie atacată la un alt nivel. În speţă problemele de politici publice rămân aceleaşi – una dintre cele mai puţin dezvoltate infrastructuri pentru irigaţii, fărâmiţarea proprietăţilor agricole, lipsa apetitului pentru asociere. Ultimele două sunt mai degrabă efectele unei probleme mult mai grave perfect identificabilă în următorul citat dintr-o carte a lui Alan Greenspan [3]: „premisa deţinerii individuale a proprietăţii şi a legalităţii transferării ei trebuie să fie adânc înrădăcinată în cultura unei societăţi, pentru ca mecanismele economiei de piaţă liberă să poată funcţiona eficient, atitudinile faţă de calitatea de proprietar transmiţăndu-se de la o generaţie la alta, prin valorile familiei şi prin educaţie.

Dacă ar fi să încheiem într-o notă asemănătoare debutului, putem spune că modelul de urmat este cel chinez – aceştia rezolvându-şi prin metode proprii (extrem de originale) problema cererii de orez.

____________________________________________________________________

[1] Indicele preţurilor constă în media indicilor preţurilor unui grup de alimente ponderate cu media exporturilor fiecăruia dintre grupuri (în total cotaţiile a 55 de produse alimentare)

[2] Coeficienţii subunitari = cerere inelastică – o modificare importantă a preţului nu va duce la o scădere la fel de importante a cantităţii cerute – lucru absolut normal în cazul bunurilor de primă necesitate. Coeficienţii sunt negativi deoarece se compară o variabilă pozitivă – creşterea preţului cu una negativă – scăderea cererii.

[3] Allan Greenspan, Era turbulenţelor. Aventuri într-o lume nouă, Editura Publica, 2008 p. 261

Etichetele atasate acestui articol:, ,

Comentarii (4)

  1. Petronius spune:

    la noi, evoluția ar putea foarte bine să fie următoarea: cresc prețurile alimentelir, lumea e nemulțumită, Guvernul își va intensifica măsurile de încurajare a producției interne (vedem deja urme ale acesteia prin amenințări cu taxe si bla bla în caz de nevalorificare a terenului), creșterea investițiilor străine in agricultura, creșterea nivelului de arendare și instrainare a terenrurilor (indivizii nepermitându-și să aibă pământ și să nu-l valorifice il va instrăina sau arenda – aici statul trebuie să fie extrem de atent astfel încât să se asigure că proprietarii vor fi protejati – deja exista cazuri in care firmele care arendeaz terenul nu s-au tinut de cuvant), cresterea nivelului de tehnlogizazre si invariabil reducerea preturilor.

    ideea e cine sunt investitorii straini. recent am citit un art care arăta că statele arabe si china vânează terenuri pe tot globul, pe care le folosesc pentru consumul intern. o astfel de strategie va reduce oricum presiunea asupra cererii globale, insă trebuie analizată in detaliu strategia României in acest sens.

  2. cornel ban spune:

    Un articol bine documentat din care am invatat multe. Doua sugestii:
    1. O analiza mai aprofundata a efectelor pietelor financiare asupra pietei alimentare. E plin de analize in FT care pot fi sintetizate pe acest subiect. ori, daca pietele financiare sunt in parte responsabile, atunci implicatia pentru politicile publice este reglementarea atenta a acestora cand vine vorba de securitate alimentara.
    2. Nu este evidenta relevanta citatului din Greenspan. Lasand la o parte reputatia indoilenica a acestui economist, faramitarea proprietatii si acentul pus pe proprietatea privata pot coexista linistite.

    • bogdan moldovan spune:

      1. Sugestia este binevenita, multumesc!
      2. Se poate ca alegerea citatului sa nu fie cea mai „fericita”. Intentia era de a lega lipsa apetitului in asociere a micilor proprietari de temerile inca persistente la nivelul populatiei rurale ca dreptul de proprietate va fi cumva afectat.

  3. cornel ban spune:

    Mersi. Got it.

» » tipareste acest articol

Ce alimentează criza alimentară?

Autor: Bogdan Moldovan | Categoria: Economie

Un bombardament mediatic în ultima vreme reclamă iminenţa unei crize alimentare în condiţiile creşterii fără precedent a preţurilor alimentelor.

În tot acest peisaj mi-a atras atenţia un fapt incredibil (după standardele personale) şi care arată cât de departe a ajuns ingeniozitatea în a copia/falsifica diverse produse – În China se vinde orez din plastic! “Orezul” ar avea la bază un amestec de cartofi dulci şi răşini sintetice care se spune că dă “fermitate” produsului; pe lângă aceasta se pare că raşinile aduc şi serioase probleme de sănătate.

Evoluţia copiilor (mai mult sau mai puţin fidele) chinezeşti a pornit de la utilaje industriale, îmbrăcăminte – unii dintre noi îşi mai amintesc, desigur, de pantofii sport de prin pieţe, de după anii 90 – mărci ca Plima, Nikee, Adibas, făceau furori printre consumatorii români datorită preţului lor redus şi similarităţii lor cu produse originale – şi a ajuns în ultimii ani la autoturisme care ajung să primească zero stele la crash-test. Dar parcă falsificarea alimentelor le întrece pe toate. “Cutia Pandorei” în această privinţă a fost deschisă cu câţiva ani în urmă, când jurnalele de ştiri vesteau apariţia ouălor false, ulterior pe internet apărând şi reţeta de fabricare a acestora.

Trecând peste caracterul amuzant al relatărilor mai sus, ramâne o întrebare simplă: cât de mult au ajuns să coste alimentele încât producerea unor falsuri să fie profitabilă?

La nivel mondial, indicele preţurilor alimentelor[1] calculat de către FAO (Food and Agriculture Organization), Agenţia ONU pentru Alimentaţie si Agricultură, arată o creştere fără precedent a nivelului agregat al preţurilor alimentelor peste nivelul anului 2008 care, până acum, fusese cel mai ridicat. Indicele este calculat având ca bază perioada 2002-2004. Evoluţia preţurilor, în ultimul an şi jumătate, arată creşteri la toate grupele de produse utilizate ca bază pentru analiză – cereale, zahăr, uleiuri şi seminţe, carne şi produse lactate. În 2010 preţurile au crescut cu 25% faţă de 2009.

Preţul internaţional al grâului a înregistrat o creştere spectaculoasă începând cu vara lui 2010. Declic-ul s-a produs odată cu anunţul lui Vladimir Putin referitor la sistarea exporturilor Rusiei, ţară care în 2009 exportase un sfert din producţia internă de cereale.

În ceea ce priveşte preţurile la carne şi produse lactate, creşterea se află sub influenţa celei a cerealelor – sursă de hrană pentru animale. Creşterea preţul cărnii de vită şi a celei de oaie sunt principalele motoare, în timp ce preţul cărnii de pui şi porc creşte nesemnificativ.

Principala motivaţie a evoluţiei preţurilor mondiale ale alimentelor a fost un an agricol mai slab decît aşteptările. Oferta a avut de suferit datorită condiţiilor meteorologice  – Rusia, Ucraina, Kazahstan şi Argentina au avut de-a face cu secete severe, iar Pakistan şi mai nou Australia s-au confruntat cu inundaţii masive (se estimează că 10 milioane de tone din recolta de grâu australiană nu mai corespunde calitativ din pricina inundaţiilor, ceea ce reprezinta jumătate din recolta totală).

Previziunile unui raport al FAO, indică o scădere a producţiei mondiale de cereale -1,4% anul acesta, în timp ce cererea va creşte cu 1,8%. Pentru prima dată în ultimii ani, cantitatea produsă urmează a fi mai mică decât cea utilizată – cu aproximativ 30 de milioane de tone – în condiţiile în care se aşteaptă o scădere a exporturilor -1,5%, ceea ce va duce la o diminuare a stocurilor.

În ce privește cererea, presiunile vin din partea ţărilor aflate în dezvoltare, în special China şi India. Acestea deţin împreună aproape 37% din populaţia globului, iar modificările la nivelul veniturilor şi preferinţelor populaţiei au dus la creşterea cererii pentru produse alimentare (anul acesta China urmează să-şi mărească de 4 ori importurile de porumb, devenind primul importator la nivel mondial).

Cât de puternică este ameninţarea?

Într-un interviu pentru CNN acordat la Davos, cu ocazia întrunirii Forumului Economic Mondial (WEF), Nouriel Roubini, vede ca principală ameninţare pentru perioada următoare creşterea preţurilor alimentelor, coroborat cu cea a preţurilor petrolului şi energiei. Petrolul a ajuns la maximul ultimilor ani, după cel înregistrat în 2008 – anul ultimei crize a alimentelor, ceea ce duce la o creştere a costurilor de producţie şi transport. De asemenea, o parte din ce în ce mai importantă din producţia de porumb este direcţionată către producţia de bioetanol (asemănarea cu criza din 2008 pare să devină din ce în ce mai puternică – una dintre sursele creşterii preţurilor de atunci a fost tocmai deturnarea unei importante părţi a producţiei de cereale către combustibilii bio).

Spre deosebire de creşterea preţului alimentelor din 2008, cea din această perioadă s-ar putea să nu fie una temporară (pe finalul acelui an preţurile au căzut la fel de spectaculos precum crescuseră). Estimările ONU arată o creştere a populaţiei Chinei şi Indiei cu peste 130 milioane, până în 2015. Pe măsură ce puterea economică a acestora creşte, capacitatea celor două state de a cumpăra o parte din ce în ce mai mare a producţiei mondiale devine o ameninţare. În fond, cine poate opri o Chină care deţine 900 miliarde dolari din datoria SUA şi este dispusă să achiziţioneze datorii suverane ale Spaniei şi Portugaliei?

Cum afectează creşterea preţurilor alimentelor România?

Datele INS arată o creştere de 6,45% a preţurilor mărfurilor alimentare în decembrie 2010 faţă de aceeaşi lună a lui 2009. Să nu uităm touşi că TVA a crescut cu 5% de la jumătatea anului trecut.

Per total, de departe cea mai importantă creştere este cea a preţului cartofilor (+45%,) urmată de creşterea preţului uleiului (+21%). Un caz singular este cel al preţului ouălor – o scădere de 5 procente. Comparat pe grupe de alimente creşterea preţului legumelor este cea mai substanţială (+22,5%).

În ceea ce priveşte produsele de morărit şi panificaţie, în condiţiile creşterii preţului la făină cu aproape 10%, pâinea s-a scumpit cu mai puţin de 6% în 2010. Efectul creşterii preţurilor la grâu de pe pieţele externe a început să se vadă în special după începutul lui 2011 (pâinea de 800 de grame de la brutăria pe care o frecventez costă acum 3,5 lei, de la 2,5 lei în decembrie anul trecut, iar trendul continuă). Preţul grâului din recolta 2010 s-a dublat în ianuarie faţă de iunie.

Cum au reuşit producătorii români să profite de pe urma creşterii preţurilor la cereale? Datele dezvăluite de ministrul agriculturii arată că exporturile de grâu  – 2,3 milioane de tone – au depaşit net importurile – 685.000 tone. Problema principală este că exportăm grâu furajer ieftin şi importăm grâu scump, de calitate superioară.

Presupunând o evoluţie ulterioară de creştere continuă a preţurilor, răspunsul la întrebarea  „la ce să ne aşteptăm?” trebuie să vină uitându-ne la ponderea consumului în cheltuielile gospodăriilor, la ponderea cheltuielilor cu alimente în cheltuielile de consum şi la senzitivitatea modificării cererii în funcţie de preţ.

Se poate uşor observa o pondere ridicată a cheltuielilor de consum în totalul cheltuielilor unei gospodării (71%), cea mai mare parte a cheltuielilor de consum fiind dedicate cheltuielilor pentru produse alimentare (44,3%). O menţiune importantă trebuie făcută aici – cheltuielile totale ale gospodăriilor cuprind şi contravaloarea consumului de produse agricole din resurse proprii, 15,4% din cheltuielile totale (acesta ajunge până la 47,3% în cazul agricultorilor). Comparativ, germanii alocă cheltuielilor cu alimente 13% din totalul cheltuielilor, englezii 16%, iar americanii mai puţin de 10%.

În ceea ce priveşte sensibilitatea cererii la modificărea nivelului preţurilor, aceasta poate fi observată cu ajutorul coeficientului de elasticitate.

Coeficienţi de elasticitate a cererii în funcţie de preţ – produse alimentare + băuturi şi ţigări [2]
Sursa: Economic Research Service (www.ers.usda.gov), Departamentul de Agricultură al SUA
băuturi şi ţigări pâine şi cerealelactate ulei şi grăsimipeştelegume şi fructecarne
SUA -0,108-0,040-0,095-0,047-0,098-0,070-0,089
Romania -0,657-0,287-0,557-0,314-0,577-0,413-0,518

Observăm că dintre toate grupele de produse alimentare, cea mai puţin sensibilă la modificările preţului este grupa produselor de panificaţie, iar cele mai sensibile sunt lactatele, peştele şi carnea (sensibilitatea cererii pentru produse alimentare la modificările preţului nu este una pronunţată). Din tabel putem observa o diferenţă notabilă între coeficienţii aferenţi SUA şi cei ai României – acest lucru se datorează nivelului mai ridicat al veniturilor populaţiei şi implicit unui procent mai mic alocat consumului.

Care ar fi soluţia pentru a ne proteja de creşterea preţurilor?

Este clar, privind datele de mai sus, că o creştere importantă de preţuri va afecta serios bugetele gospodăriilor. Soluţia ar fi orientarea către piaţa internă. Atenţie însă, consumul de produse din resurse proprii – realizat în modul actual, cu produse aduse de la bunici, matuşi sau alte rude – este o amăgitoare soluţie la nivel microeconomic şi pe termen foarte scurt (oricum acesta este în scădere). Problema trebuie atacată la un alt nivel. În speţă problemele de politici publice rămân aceleaşi – una dintre cele mai puţin dezvoltate infrastructuri pentru irigaţii, fărâmiţarea proprietăţilor agricole, lipsa apetitului pentru asociere. Ultimele două sunt mai degrabă efectele unei probleme mult mai grave perfect identificabilă în următorul citat dintr-o carte a lui Alan Greenspan [3]: „premisa deţinerii individuale a proprietăţii şi a legalităţii transferării ei trebuie să fie adânc înrădăcinată în cultura unei societăţi, pentru ca mecanismele economiei de piaţă liberă să poată funcţiona eficient, atitudinile faţă de calitatea de proprietar transmiţăndu-se de la o generaţie la alta, prin valorile familiei şi prin educaţie.

Dacă ar fi să încheiem într-o notă asemănătoare debutului, putem spune că modelul de urmat este cel chinez – aceştia rezolvându-şi prin metode proprii (extrem de originale) problema cererii de orez.

____________________________________________________________________

[1] Indicele preţurilor constă în media indicilor preţurilor unui grup de alimente ponderate cu media exporturilor fiecăruia dintre grupuri (în total cotaţiile a 55 de produse alimentare)

[2] Coeficienţii subunitari = cerere inelastică – o modificare importantă a preţului nu va duce la o scădere la fel de importante a cantităţii cerute – lucru absolut normal în cazul bunurilor de primă necesitate. Coeficienţii sunt negativi deoarece se compară o variabilă pozitivă – creşterea preţului cu una negativă – scăderea cererii.

[3] Allan Greenspan, Era turbulenţelor. Aventuri într-o lume nouă, Editura Publica, 2008 p. 261




Etichetele atasate acestui articol: , ,