Privatizarea administrației publice locale. Cine sunt cei care au privatizat?

Despre city manageri și comunitățile care i-au angajat

Autor: Dan Balica | Categoria: Administraţie
03-08-2011

Recenta misiune a FMI a consacrat privatizarea managementului a 15 comapanii de stat, o bună parte dintre acestea din sectorul energetic. Logica este că, prin angajarea unor profesioniști apolitici, se va ajunge la eficientizarea modului de gestiune și la creșterea performanțelor companiilor. Ideea în sine nu este una de o noutate absolută, în 2006 fiind introdusă în legea administrației publice locale posibilitatea primarilor și a președinților de consilii județene de a angaja un Administrator Public (AP) menit a profesionaliza actul administrativ, a crește performanțele organizaționale și a introduce schimbare la nivelul comunității. Acesta avea să fie angajat pe baza unui contract de management care să prevadă clar ce obiective va trebui să atingă AP în cadrul administrației locale. Similitudinile între cele două cazuri nu sunt puține, dar, desigur, succesul sau eșecul acestora depinde de modul în care sunt puse în aplicare.

Articolul de față este primul dintr-un set de două materiale care abordează problema administratorilor publici din România. Voi încerca să explic cine/ce este un AP și care este stadiul de implementare al funcției la nivelul administrației publice locale, în termeni de nivel de dezvoltare economico-socială, populație și apartenență politică a comunităților angajatoare de AP.

Cine este și ce face un Administrator Public?

În termeni simpli, administratorul public ar trebui să fie un profesionist căruia executivul local (primarul/președintele CJ) îi deleagă o parte din atribuțiile sale, după cum consideră de cuviință. Practic, acesta poate să plaseze aparatul de specialitate al primarului – adică toate departamentele și serviciile din primării – în întregime sau doar parțial, sub responsabilitatea AP; poate să-l pună responsabil de funcționarea serviciilor exterioare primăriei (de tipul regiilor autonome, societăților comerciale etc) sau orice combinații de atribuții de management intern sau extern (aparat de specialitate și servicii externe). Mai mult, edilul local poate să-i delege și calitatea de ordonator principal de credite, adică, printre altele, dreptul de a angaja plăți și contracte și de a gestiona patrimoniul. Pe scurt, primarul îi poate delega AP (într-o măsură mai mare sau mai mică) aproape toate atribuțiile sale, în măsura în care dorește acest lucru.

Foarte important de reținut este faptul că AP nu este un funcționar public, fiind angajat în baza unui contract de management, încheiat cu primarul, în care se prevăd clar atribuțiile sale și obiectivele de atins.

De unde provine ideea AP?

Administratorul public se revendică de la funcția city managerului american, persoană angajată de consiliul local pentru a executa hotărârile luate de acesta și pentru a se ocupa de gestiunea generală a afacerilor comunității. Conceptul nu este străin nici bătrânului continent, funcția fiind implementată, sub o formă sau alta, în majoritatea statelor europene[1], inclusiv în Franța, pricipala sursă de inspirație, de regulă, pentru administrația publică din România.

Logica de la care a pornit modelul era aceea a unei afaceri: acționarii/cetățenii desemnează un consiliu de administrație/un consiliu local pentru a realiza conducerea corporației/comunității, iar acest consiliu angajează la rândul său un director general (CEO)/City manager pentru a pune în aplicare deciziile consiliului și a se asigura de realizarea obiectivelor companiei/comunității.

Totuși, în pofida revendicărilor promotorilor AP, funcția din România este departe de city managerul american atât prin prisma atribuțiilor generale, cât și a raporturilor cu pricipalii factori de putere locali. În plus, nu există niciu fel de garanție că simpla angajare a unui așa-numit city manager va atrage după sine, în mod automat, o eficientizare a actului administrativ, așa cum o arată nu puține studii derulate în SUA (vezi Hayes, Deno, Bartle).

Această punere sub semnul întrebării a așa-numitei eficiențe dovedite a sistemului de guvernare bazat pe un manager ar trebui să ridice câteva semne de întrebare pentru autoritățile centrale autohtone lansate într-o campanie de popularizarea a AP la nivelul administrațiilor locale. A avea un AP nu este ieftin (potrivit legii salarizării unitare adoptate în 2010, limita minimă a salariului unui AP este nivelul salariului de bază al secretarului unităţii administrativ-teritoriale, iar limita maximă este indemnizaţia primarului sau  a preşedintelui consiliului judeţean, ceea ce înseamnă pentru o comună cu o populație sub 3000 de locuitori, dacă luăm limita minimă, un salariu lunar ușor peste 3300 RON, iar pentru un județ ajunge la minimum 5300 RON), iar dacă acest efort nu este compensat de beneficii, în loc să rezolvăm probleme, creăm altele în plus. Ideea nu este de a nu promova funcția, ci de a o face bazat pe anumite date, evaluări obiective și nu pe percepții, fie ele și ale aleșilor locali.

Câți AP sunt în România și cum arată comunitățile care au o asemenea funcție?

Potrivit datelor oferite de Unitatea Centrală pentru Reforma Administrației Publice (UCRAP), până în mai 2011 erau angajați 162 de administratori publici, din care 15 la nivel de consilii județene, 21 la nivel de muncipii, 24 la nivel de orașe și 102 la nivel de comună. Altfel spus, au fost angajați administratori publici în 36,3% dintre CJ, 19,4% dintre municipii (exclusiv București), 7,5% dintre orașe și 3,5% dintre comune. Pe medii de rezidență (exclusiv județele), 30,6% dintre administratorii publici activează în mediul urban, în timp ce 69,3% dintre AP activează în mediul rural. Trebuie notat totuși că dacă din mediul urban, 14,06% dintre comunități au adoptat AP, doar 3,5% dintre comunitățile din mediul rural au optat pentru o asemenea funcție.

Pe județe situația se prezintă în felul următor:

În 36 județe, plus un sector din București, există angajați administratori publici. Ca număr, de departe de detașează judetul Teleorman, cu 23 de AP. Teleorman este unul dintre județele care are AP și la nivel de consiliu județean (CJ), iar acest fapt ar fi putut face funcția mult mai vizibilă și deci ar fi putut crea „nevoia” de a angaja un AP (așa-numitul izomorfism mimetic în care se adoptă modele considerate de bună ptractică pentru că „așa se face”). Totuși, analizând și cazul celorlalte județe unde există atât AP la nivel CJ, cât și la nivel de primării, reiese că nu există nicio legătură statistică între numărul AP și prezența unui AP la nivel de CJ. O explicatie alternativă ar fi eventual culoarea politică a președintelui CJ. Există șanse ca localitățile conduse de un primar din același partid politic cu președintele CJ care a angajat un AP să angajeze la rândul lor un AP. Totuși, analizând datele, nu se constată o asemenea legătură, ceea ce înseamnă că județul Teleorman este un caz excepțional. Aparent AP nu se propagă pe linie de partid.

Coborând cu analiza la nivelurile administrative inferioare, este interesant de observat cum arată, din punct de vedere socio-economic, colectivitățile locale care au adoptat funcția și cât de diferite sunt acestea de cele care nu au angajat un administrator public. Pentru analiza este folosit Indicele Dezvoltării Sociale al Localității (IDSL), conceput de sociologul Dumitru Sandu. ISDL permite estimarea nivelului de dezvoltare socială atât pentru comune, cât şi pentru oraşe.

Așadar, se pare că la nivel de administrații locale (exclusiv București) primăriile cu AP tind să aibă un IDSL mai mare, ceea ce sugerează faptul că AP este angajat mai degrabă în comunitățile mai prospere din punct de vedere social. O posibilă explicație ar fi faptul că acestea din urmă au mai multe resurse la dispoziție pentru a angaja un AP, sau că, la nivelul acestora, problemele pe care trebuie să le rezolve AP devin din ce în ce mai complexe, resimțindu-se deci nevoia pentru un suport profesionist. O altă explicație ar putea fi lipsa de informare privind posibilitatea de a angaja un AP, puțin probabilă totuși în condițiile în care UCRAP implementează un proiect de popularizare a funcției în parteneriat cu Asociația Orașelor din România și Asociația Comunelor din România. Desigur, am putea vorbi chiar de scepticism privind utilitatea funcției din perspectiva celor care ar trebui să aibă inițiativa – primarii.

Așadar, se pare că nivelul de dezvoltare socială al administrațiilor locale care au angajat un AP tinde să fie mai ridicat, un argument posibil fiind disponibilitatea mai mare de resurse, sau poate și oferta mai mare pentru ocuparea unui asemenea post (în sensul de disponibilitate a forței de muncă calificate).

Totuși, decizia de a angaja sau nu un AP este una eminamente politică, considerând persoana care ia hotărârea, primarul sau președintele CJ (desigur, cu sprijinul deliberativului local, care aprobă criteriile, procedurile și atribuțiile specifice propuse de primar pentru ocuparea postului). Dintr-o astfel de perspectivă, este interesant de observat cum variază proporția AP în funcție de partidul de apartenență al edilului angajaor. Este apartenența politică a acestuia din urmă un factor ce ar putea crește șansa de a angaja un AP? Datele sugerează că nu ar fi, dar să vedem cum stă treaba mai în detaliu.

La nivel județean au angajat AP 21,4% din CJ conduse de un membru PDL, 35,2% din cele conduse de un membru PSD, 40% din cele conduse de un membru PNL  și 75% din cele conduse de un membru UDMR.

La nivel de administrații locale, situația se prezintă astfel:

Se pare că cei mai mulți AP au fost angajați de administrațiile social democrate (36,4% dintre AP), urmate de cele conduse de un membru PDL (24,7%) respectiv PNL (24,1%). Nu trebui să uităm, totuși, că PSD are cele mai multe primării câștigate în 2008, iar ponderea celor care au angajat un AP este sensibil mai redusă decât în rândul altor partide. Totuși, statistic, nu există vreo legătură între existența unui AP și partidul politic de apartenență a primarului/președintelui CJ care a câștigat în alegeri. Datele sugerează așadar că, cel puțin, până la acest moment niciunul dintre partide nu tinde să favorizeze crearea funcției mai mult decât altele.

Un alt aspect interesant este că, se pare, primăriile care au angajat un AP tind să reprezinte comunități mai populate decât cele cele fară AP. Analizând distribuția AP pe grupe de primării (vezi figura de mai jos) reiese că frecvența cea mai ridicată  a AP este la nivelul orașelor între 60.001 și 80.000 de locuitori, urmat de orașele cu o populație între 40.001 și 60.000 de locuitori și de cele cu o populație înre 100.001 și 200.000 de locuitori. Așadar, AP tinde să fie asociat mai degrabă cumunităților medii spre mari decât celorlalte. Tendința este confirmată statistic, existând o legătură semnificativă statistic între populație și prezența unui AP, deși aceasta este de intensitate medie spre redusă.

Dar de ce contează tipul comunităților care angajează AP? Dintr-un anumit punct de vedere se poate argumenta că un AP este mai puțin potrivit comunităților mai mari întrucât aici media este mai implicată în activitatea administrativă, populația este mai informată, viața asociativă este mai dezvoltată și deci grupurile de interese sunt mai numeroase. Toate aceste caracteristici ar face activitatea AP mai mult sau mai puțin vizibilă în comunitate, riscând astfel să pună în competiție primarul cu AP.

Așadar…cine sunt cei care au privatizat?

La cinci ani de la introducerea fucției AP, doar o minoritate dintre administrațiile locale au optat să angajeze un AP. Mai mult, se pare că tocmai cele care ar avea cea mai mare nevoie de sprijinul unui specialist, comunitățile rurale și cele mai sărace, sunt cele mai reticiente în a apela la ajutorul unui manager. Cauzele pot fi multiple, după cum am menționat, și revine în sarcina promotorilor (UCRAP) să elaboreze politici targetate specific pe acele comunități care au cea mai mare nevoie de a beneficia de spreijinul unui AP.

Probabil printre cele mai interesante observații se numără și aceea că probabilitatea de a angaja un AP nu variază semnificativ de la un partid la altul, ceea ce sugerează că infrastructura de partid nu reprezintă încă un instrument de propagare a funcției. Desigur, asta nu înseamnă că AP sunt neutrii in punct de vedere politic. Nu știm dacă aceștia fac/au făcut parte din partidul politic al edilului, însă știm că au fost cazuri de AP care și-au asumat un rol politic activ (un exemplu este AP al CJ Suceava care a devenit europarlamentar, întâmplător din partea aceluiași partid). Firesc, se pune și întrebarea: e apartenența politică o problemă? Mai mult, întrucât primarul deleagă o parte din atribuțiile sale, AP nu ar trebui să beneficieze de un nivel maxim de încredere din partea edilului? Personal nu cred că există un raport de cauzalitate între apartenența politică și succesul unui AP (desigur, depinde cine hotărăște ce înseamnă succes). Există alte atribute și caracteristici ale funcției care are putea avea o contribuție mai însemnată în garantarea succesului acestuia, însă acestea vor fi abordate mai pe-nedelte într-un material viitor.



[1] Pentru o prezentare interesntă a experienței europene privind city managerii, vezi Manualul Administratorului Public, UCRAP, 2011.

Etichetele atasate acestui articol:, ,

Nu se pot adauga comentarii la acest articol.

» » tipareste acest articol

Privatizarea administrației publice locale. Cine sunt cei care au privatizat? | Despre city manageri și comunitățile care i-au angajat

Autor: Dan Balica | Categoria: Administraţie

Recenta misiune a FMI a consacrat privatizarea managementului a 15 comapanii de stat, o bună parte dintre acestea din sectorul energetic. Logica este că, prin angajarea unor profesioniști apolitici, se va ajunge la eficientizarea modului de gestiune și la creșterea performanțelor companiilor. Ideea în sine nu este una de o noutate absolută, în 2006 fiind introdusă în legea administrației publice locale posibilitatea primarilor și a președinților de consilii județene de a angaja un Administrator Public (AP) menit a profesionaliza actul administrativ, a crește performanțele organizaționale și a introduce schimbare la nivelul comunității. Acesta avea să fie angajat pe baza unui contract de management care să prevadă clar ce obiective va trebui să atingă AP în cadrul administrației locale. Similitudinile între cele două cazuri nu sunt puține, dar, desigur, succesul sau eșecul acestora depinde de modul în care sunt puse în aplicare.

Articolul de față este primul dintr-un set de două materiale care abordează problema administratorilor publici din România. Voi încerca să explic cine/ce este un AP și care este stadiul de implementare al funcției la nivelul administrației publice locale, în termeni de nivel de dezvoltare economico-socială, populație și apartenență politică a comunităților angajatoare de AP.

Cine este și ce face un Administrator Public?

În termeni simpli, administratorul public ar trebui să fie un profesionist căruia executivul local (primarul/președintele CJ) îi deleagă o parte din atribuțiile sale, după cum consideră de cuviință. Practic, acesta poate să plaseze aparatul de specialitate al primarului – adică toate departamentele și serviciile din primării – în întregime sau doar parțial, sub responsabilitatea AP; poate să-l pună responsabil de funcționarea serviciilor exterioare primăriei (de tipul regiilor autonome, societăților comerciale etc) sau orice combinații de atribuții de management intern sau extern (aparat de specialitate și servicii externe). Mai mult, edilul local poate să-i delege și calitatea de ordonator principal de credite, adică, printre altele, dreptul de a angaja plăți și contracte și de a gestiona patrimoniul. Pe scurt, primarul îi poate delega AP (într-o măsură mai mare sau mai mică) aproape toate atribuțiile sale, în măsura în care dorește acest lucru.

Foarte important de reținut este faptul că AP nu este un funcționar public, fiind angajat în baza unui contract de management, încheiat cu primarul, în care se prevăd clar atribuțiile sale și obiectivele de atins.

De unde provine ideea AP?

Administratorul public se revendică de la funcția city managerului american, persoană angajată de consiliul local pentru a executa hotărârile luate de acesta și pentru a se ocupa de gestiunea generală a afacerilor comunității. Conceptul nu este străin nici bătrânului continent, funcția fiind implementată, sub o formă sau alta, în majoritatea statelor europene[1], inclusiv în Franța, pricipala sursă de inspirație, de regulă, pentru administrația publică din România.

Logica de la care a pornit modelul era aceea a unei afaceri: acționarii/cetățenii desemnează un consiliu de administrație/un consiliu local pentru a realiza conducerea corporației/comunității, iar acest consiliu angajează la rândul său un director general (CEO)/City manager pentru a pune în aplicare deciziile consiliului și a se asigura de realizarea obiectivelor companiei/comunității.

Totuși, în pofida revendicărilor promotorilor AP, funcția din România este departe de city managerul american atât prin prisma atribuțiilor generale, cât și a raporturilor cu pricipalii factori de putere locali. În plus, nu există niciu fel de garanție că simpla angajare a unui așa-numit city manager va atrage după sine, în mod automat, o eficientizare a actului administrativ, așa cum o arată nu puține studii derulate în SUA (vezi Hayes, Deno, Bartle).

Această punere sub semnul întrebării a așa-numitei eficiențe dovedite a sistemului de guvernare bazat pe un manager ar trebui să ridice câteva semne de întrebare pentru autoritățile centrale autohtone lansate într-o campanie de popularizarea a AP la nivelul administrațiilor locale. A avea un AP nu este ieftin (potrivit legii salarizării unitare adoptate în 2010, limita minimă a salariului unui AP este nivelul salariului de bază al secretarului unităţii administrativ-teritoriale, iar limita maximă este indemnizaţia primarului sau  a preşedintelui consiliului judeţean, ceea ce înseamnă pentru o comună cu o populație sub 3000 de locuitori, dacă luăm limita minimă, un salariu lunar ușor peste 3300 RON, iar pentru un județ ajunge la minimum 5300 RON), iar dacă acest efort nu este compensat de beneficii, în loc să rezolvăm probleme, creăm altele în plus. Ideea nu este de a nu promova funcția, ci de a o face bazat pe anumite date, evaluări obiective și nu pe percepții, fie ele și ale aleșilor locali.

Câți AP sunt în România și cum arată comunitățile care au o asemenea funcție?

Potrivit datelor oferite de Unitatea Centrală pentru Reforma Administrației Publice (UCRAP), până în mai 2011 erau angajați 162 de administratori publici, din care 15 la nivel de consilii județene, 21 la nivel de muncipii, 24 la nivel de orașe și 102 la nivel de comună. Altfel spus, au fost angajați administratori publici în 36,3% dintre CJ, 19,4% dintre municipii (exclusiv București), 7,5% dintre orașe și 3,5% dintre comune. Pe medii de rezidență (exclusiv județele), 30,6% dintre administratorii publici activează în mediul urban, în timp ce 69,3% dintre AP activează în mediul rural. Trebuie notat totuși că dacă din mediul urban, 14,06% dintre comunități au adoptat AP, doar 3,5% dintre comunitățile din mediul rural au optat pentru o asemenea funcție.

Pe județe situația se prezintă în felul următor:

În 36 județe, plus un sector din București, există angajați administratori publici. Ca număr, de departe de detașează judetul Teleorman, cu 23 de AP. Teleorman este unul dintre județele care are AP și la nivel de consiliu județean (CJ), iar acest fapt ar fi putut face funcția mult mai vizibilă și deci ar fi putut crea „nevoia” de a angaja un AP (așa-numitul izomorfism mimetic în care se adoptă modele considerate de bună ptractică pentru că „așa se face”). Totuși, analizând și cazul celorlalte județe unde există atât AP la nivel CJ, cât și la nivel de primării, reiese că nu există nicio legătură statistică între numărul AP și prezența unui AP la nivel de CJ. O explicatie alternativă ar fi eventual culoarea politică a președintelui CJ. Există șanse ca localitățile conduse de un primar din același partid politic cu președintele CJ care a angajat un AP să angajeze la rândul lor un AP. Totuși, analizând datele, nu se constată o asemenea legătură, ceea ce înseamnă că județul Teleorman este un caz excepțional. Aparent AP nu se propagă pe linie de partid.

Coborând cu analiza la nivelurile administrative inferioare, este interesant de observat cum arată, din punct de vedere socio-economic, colectivitățile locale care au adoptat funcția și cât de diferite sunt acestea de cele care nu au angajat un administrator public. Pentru analiza este folosit Indicele Dezvoltării Sociale al Localității (IDSL), conceput de sociologul Dumitru Sandu. ISDL permite estimarea nivelului de dezvoltare socială atât pentru comune, cât şi pentru oraşe.

Așadar, se pare că la nivel de administrații locale (exclusiv București) primăriile cu AP tind să aibă un IDSL mai mare, ceea ce sugerează faptul că AP este angajat mai degrabă în comunitățile mai prospere din punct de vedere social. O posibilă explicație ar fi faptul că acestea din urmă au mai multe resurse la dispoziție pentru a angaja un AP, sau că, la nivelul acestora, problemele pe care trebuie să le rezolve AP devin din ce în ce mai complexe, resimțindu-se deci nevoia pentru un suport profesionist. O altă explicație ar putea fi lipsa de informare privind posibilitatea de a angaja un AP, puțin probabilă totuși în condițiile în care UCRAP implementează un proiect de popularizare a funcției în parteneriat cu Asociația Orașelor din România și Asociația Comunelor din România. Desigur, am putea vorbi chiar de scepticism privind utilitatea funcției din perspectiva celor care ar trebui să aibă inițiativa – primarii.

Așadar, se pare că nivelul de dezvoltare socială al administrațiilor locale care au angajat un AP tinde să fie mai ridicat, un argument posibil fiind disponibilitatea mai mare de resurse, sau poate și oferta mai mare pentru ocuparea unui asemenea post (în sensul de disponibilitate a forței de muncă calificate).

Totuși, decizia de a angaja sau nu un AP este una eminamente politică, considerând persoana care ia hotărârea, primarul sau președintele CJ (desigur, cu sprijinul deliberativului local, care aprobă criteriile, procedurile și atribuțiile specifice propuse de primar pentru ocuparea postului). Dintr-o astfel de perspectivă, este interesant de observat cum variază proporția AP în funcție de partidul de apartenență al edilului angajaor. Este apartenența politică a acestuia din urmă un factor ce ar putea crește șansa de a angaja un AP? Datele sugerează că nu ar fi, dar să vedem cum stă treaba mai în detaliu.

La nivel județean au angajat AP 21,4% din CJ conduse de un membru PDL, 35,2% din cele conduse de un membru PSD, 40% din cele conduse de un membru PNL  și 75% din cele conduse de un membru UDMR.

La nivel de administrații locale, situația se prezintă astfel:

Se pare că cei mai mulți AP au fost angajați de administrațiile social democrate (36,4% dintre AP), urmate de cele conduse de un membru PDL (24,7%) respectiv PNL (24,1%). Nu trebui să uităm, totuși, că PSD are cele mai multe primării câștigate în 2008, iar ponderea celor care au angajat un AP este sensibil mai redusă decât în rândul altor partide. Totuși, statistic, nu există vreo legătură între existența unui AP și partidul politic de apartenență a primarului/președintelui CJ care a câștigat în alegeri. Datele sugerează așadar că, cel puțin, până la acest moment niciunul dintre partide nu tinde să favorizeze crearea funcției mai mult decât altele.

Un alt aspect interesant este că, se pare, primăriile care au angajat un AP tind să reprezinte comunități mai populate decât cele cele fară AP. Analizând distribuția AP pe grupe de primării (vezi figura de mai jos) reiese că frecvența cea mai ridicată  a AP este la nivelul orașelor între 60.001 și 80.000 de locuitori, urmat de orașele cu o populație între 40.001 și 60.000 de locuitori și de cele cu o populație înre 100.001 și 200.000 de locuitori. Așadar, AP tinde să fie asociat mai degrabă cumunităților medii spre mari decât celorlalte. Tendința este confirmată statistic, existând o legătură semnificativă statistic între populație și prezența unui AP, deși aceasta este de intensitate medie spre redusă.

Dar de ce contează tipul comunităților care angajează AP? Dintr-un anumit punct de vedere se poate argumenta că un AP este mai puțin potrivit comunităților mai mari întrucât aici media este mai implicată în activitatea administrativă, populația este mai informată, viața asociativă este mai dezvoltată și deci grupurile de interese sunt mai numeroase. Toate aceste caracteristici ar face activitatea AP mai mult sau mai puțin vizibilă în comunitate, riscând astfel să pună în competiție primarul cu AP.

Așadar…cine sunt cei care au privatizat?

La cinci ani de la introducerea fucției AP, doar o minoritate dintre administrațiile locale au optat să angajeze un AP. Mai mult, se pare că tocmai cele care ar avea cea mai mare nevoie de sprijinul unui specialist, comunitățile rurale și cele mai sărace, sunt cele mai reticiente în a apela la ajutorul unui manager. Cauzele pot fi multiple, după cum am menționat, și revine în sarcina promotorilor (UCRAP) să elaboreze politici targetate specific pe acele comunități care au cea mai mare nevoie de a beneficia de spreijinul unui AP.

Probabil printre cele mai interesante observații se numără și aceea că probabilitatea de a angaja un AP nu variază semnificativ de la un partid la altul, ceea ce sugerează că infrastructura de partid nu reprezintă încă un instrument de propagare a funcției. Desigur, asta nu înseamnă că AP sunt neutrii in punct de vedere politic. Nu știm dacă aceștia fac/au făcut parte din partidul politic al edilului, însă știm că au fost cazuri de AP care și-au asumat un rol politic activ (un exemplu este AP al CJ Suceava care a devenit europarlamentar, întâmplător din partea aceluiași partid). Firesc, se pune și întrebarea: e apartenența politică o problemă? Mai mult, întrucât primarul deleagă o parte din atribuțiile sale, AP nu ar trebui să beneficieze de un nivel maxim de încredere din partea edilului? Personal nu cred că există un raport de cauzalitate între apartenența politică și succesul unui AP (desigur, depinde cine hotărăște ce înseamnă succes). Există alte atribute și caracteristici ale funcției care are putea avea o contribuție mai însemnată în garantarea succesului acestuia, însă acestea vor fi abordate mai pe-nedelte într-un material viitor.



[1] Pentru o prezentare interesntă a experienței europene privind city managerii, vezi Manualul Administratorului Public, UCRAP, 2011.




Etichetele atasate acestui articol: , ,