iBirocraţie

Weber vs. Steve Jobs

Autor: Tudor Țiclău | Categoria: Administraţie
21-10-2011

Lucruri comune despre birocraţie

Când spui administraţie publică, nu ai cum să nu te gândeşti imediat la birocraţie, iar dacă eşti din sfera ştiinţelor sociale următorul nume e Max Weber. Sociologul german a avut o contribuţie semnificativă în dezvoltarea statului laic modern prin conceptul său de birocraţie. Studiind evoluţia civilizaţiei umane, Weber ajunge la concluzia că birocraţia este inevitabilă în societatea modernă, fiind singurul sistem eficient şi durabil datorită autorităţii legal-raţionale (comparativ cu precedentele tipuri de autoritate tradiţională şi charismatică).  Modelul ideal creat de Weber avea la bază 3 caracteristici fundamentale – diviziunea muncii, autoritatea ierarhică şi un set de reguli impersonale privind funcţionarea sistemului. În privinţa resursei umane, birocraţia trebuia populată de experţi, care să ocupe posturi pe bază competenţei, cu roluri clar delimitate şi care să răspundă cât mai prompt comenzilor venite din partea superiorilor – executanţi profesionişti. În acest fel, Weber vedea birocraţia ca un sistem mecanic capabil să răspundă „perfect” la orice fel de cerinţe venite din partea societăţii, tocmai datorită autorităţii raţionale şi a depersonalizării totale. Cu toate acestea Weber deplânge această depersonalizare extremă, o societate a viitorului în care indivizii sunt doar nişte rotiţe într-o mare maşinărie fiind una tristă – mecanizarea societăţii prin birocraţie şi temerile unor scriitori precum Orwell sau Huxley nu este însă tema acestui articol.

La începutul secolului XX birocraţia semnifica întradevăr modernitatea, progresul, viitorul luminos, mai ales comparată cu vechiul spoil system. Weber, adept al regulilor raţionale şi creatorul unui mecanism de tip ceasornic elveţian, a avut geniul de a menţiona pe lângă pregătirea de specialitate ca şi condiţie pentru ocuparea unui post, vocaţia – chemarea individului pentru funcţia care urmează să o ocupe în schimbul satisfacţiei oferite de statul special şi  stima socială de care se bucură birocratul şi de siguranţa unui post pe viaţă. Pe de-o parte, birocratul având o pregătire de specialitate va fi cel mai bun om pentru postul în cauză iar datorită acestei chemări va fi capabil, aşa cum îşi imagina Weber, să de dedice total slujbei sale, şi să pună mereu interesul birocraţiei în faţa interesului personal, urmând neabătut regulile scrise ale sistemului.

După mai bine de un secol de la modelul propus de Weber, şi adoptat rapid de toate statele occidentale, birocraţia a devenit un sistem perimat, văzut ca un lucru eminamente negativ – hârţogării, dosare nesfârşite, ştampile, semnături, aprobări, avize, cozi interminabile şi mult timp pierdut – într-un cuvânt ineficienţă. Cu siguranţă o bună parte din critica adusă birocraţiei este fundamentată: e un sistem mult prea rigid, incapabil de schimbări majore, e lent, costisitor şi „rece” pentru o societate contemporană care cere servicii cât mai diverse şi personalizate. „Birocraţia e un lucru de care administraţia modernă trebuie să scape, ea trebuie eliminată complet. Birocraţia, este boala administraţiei publice”  – în ce măsură astfel de sintagme comune sunt dezirabile (şi realizabile)? Am putea reinventa birocraţia, în loc să o schimbăm cu totul?

Steve Jobs – de vocaţie vizionar

Rămâneţi înfometaţi şi nebuni – Stay hungry. Stay foolish.  Aşa îşi încheia Steve Jobs discursul către absolvenţii de la Standford University, în 2005, la mai puţin de un an de la diagnosticul de cancer pancreatic.  Dacă citim discursul (varianta video aici), ne dăm seama că înainte de toate, Jobs era un om încrezător, cu convingeri puternice. Avea şi motive. În 2005, Apple era în plină expansiune, în special datorită reveniri sale ca CEO, iar în 2011 a ajuns cea mai valoroasă companie listată la bursa de la New York, alături de Exxon Mobile a legendarului John D. Rockefeller. Semnificativ e însă că Jobs a fost mereu aşa. El se numără printre oameni extrem de rari care au reuşit mereu să fie cu un pas înaintea vremurilor. Bernard Bennis, care şi-a dedicat viaţa studiilor de leadership declară că un lider trebuie să aibă, înainte de toate viziune şi să-i inspire pe cei din jur. Adică să ştie ce vor cei din jur şi apoi să-i convingă de asta. – un fel de vânzător de vise.

Discursul de la Standford poate fi văzut ca un mini ghid de leadership vizionar. Jobs foloseşte trei scurte povestiri pentru a-şi descrie viaţa şi modul în care a ajuns să deţină poziţia din prezent. Ma întâi, Jobs recunoaşte că nu a ştiut foarte clar ce a vrut să facă dar că mereu şi-a urmat ideile în care credea cu putere, având speranţa că la un moment dat „punctele se vor uni”. Astfel a abandonat facultatea după doar 6 luni pentru că nu găsea nici un sens în continuarea studiilor şi chiar dacă atunci nu era sigur că luase decizia cea bună, mai târziu viaţa l-a convins. După, a fondat Apple Computers dar a ajuns curând să fie concediat din prorpia companie. Jobs recunoaşte că a fost un moment critic dar că a trecut peste el, tocmai pentru că a continuat să facă ceea ce dorea şi iubea – a creat PIXAR şi apoi Next Computers care în final au fost cumpărate de Apple iar Jobs s-a reîntors ca CEO şi a reuşit să transforme Apple în cea mai de succes companie de pe piaţă. Jobs mărturiseşte că diagnosticul de cancer l-a speriat îngrozitor dar că moartea reprezintă un bun criteriu pentru a face diferenţa între lucrurile cu adevărat importante şi cele care mai pot aştepta.  „Nimeni nu vrea să moară, nici măcar cei care cred că merg  direct în Paradis… moartea este însă cea mai utilă invenţie, este agentul de schimbare al vieţii , curăţă ce e vechi şi aduce ce e nou. Când eram copil am citit o frază care mi-a rămas apoi în minte – dacă trăieşti fiecare zi ca şi cum ar fi ultima, într-o zi vei avea dreptate. De atunci m-am uitat în fiecare dimineaţă în oglindă şi m-am întrebat – dacă asta ar fi ultima mea zi, aş face ceea ce vroiam să fac azi? Atunci când mai multe zile la rând răspunsul era NU ştiam că trebuie să schimb ceva în viaţa mea.”

Discursul lui Jobs e esenţa principilor care l-au condus mereu în carieră. Sinceritate faţă de sine şi cei din jur, curajul, încercarea de a rămâne mereu creativ, eşecul privit ca o experienţă pozitivă a vieţii şi credinţa că ceea ce faci e bine. Să nu ne amăgim însă şi să credem că Steve Jobs a fost liderul perfect. Dimpotrivă, a făcut nenumărate greşeli – a fost dat afară de la Apple, a fost aproape să închidă Pixar înainte de a o transforma într-o companie de succes iar Next Computer a fost un eşec comercial.  Dar ceea ce îl face pe Jobs atât de preţuit este faptul că a învăţat din erori şi a reuşit mereu să se reinventeze.  Calculatoare personale, mp3-playere şi telefoane mobile, toate acestea existau deja, însă Jobs le-a reinventat şi aconvins lumea că sunt mai bune aşa.

Steve Jobs vs Weber

Ce ar însemna o reinventare a birocraţiei, o iBirocraţie? În principal insuflarea spiritului creativ „rotiţelor” umane uzate în sistemul mecanic creat de Weber, încurajarea iniţiativei şi inovaţiei, transformarea lui într-un sistem organic, flexibil, inteligent, capabil de a se adapta şi răspunde noilor provocări venite din partea societăţii pe care trebuie să o deservească. În definitiv nu ne-am abate de la canonul lui Weber, deoarece ar fi o introducere a vocaţiei, a chemării, sau dacă vreţi o reinterpretare a acesteia. Ce înseamnă asta pentru resursa umană? Un nivel ridicat de profesionalism pe toate palierele administraţiei dar mai ales dedicare şi viziune din partea eşalonului superior, a înalţilor funcţionari (şi a liderilor politici) care deţin şi pârghiile de autoritate necesare catalizării unui curent de schimbare în cadrul sistemului. Ar însemna oameni care cred în ceea ce fac şi încearcă mereu să se autodepăşească. Oameni care se uită în oglindă dimineaţa şi din când în când răspund DA la testul „ultimei zile”. O iBirocraţie populată de iBirocraţi.

Poate suna bizar sau idealist dar aşa cum spunea Jobs, punctele nu se unesc privind în viitor ci privind în trecut, trebuie doar să avem încredere în ideile proprii.

Epilog

Miercuri 5 octombrie lumea a pierdut unul dintre cei mai mari (cel mai mare după spusele lui Bill Gates) vizionari ai săi, un om care a avut mereu curajul să îşi urmeze ideile indiferent de bariere dar mai ales a fost capabil să-i convingă şi pe cei din jur să-l urmeze – iar asta e cel mai important pentru un lider; un lider fără adepţi, e un simplu nebun.

Închei prin cuvintele lui Emanuel Derman (profesor la Columbia University), care cuprind esenţa lui Steve Jobs:

„Două lucruri care nu îmi amintesc de Steve Jobs:

  1. În ţara asta ( n.r. SUA) politicienii se folosesc de sondaje pentru a-şi da seama ce vrea publicul iar apoi le oferă asta pentru a fi aleşi.
  2. În ştiinţele sociale şi uneori chiar şi în ştiinţele tari, de cele mai multe ori poţi accede la un post doar dacă publici în jurnalele consacrate în stilul  consacrat ”

Etichetele atasate acestui articol:, , , , ,

Nu se pot adauga comentarii la acest articol.

» » tipareste acest articol

iBirocraţie | Weber vs. Steve Jobs

Autor: Tudor Țiclău | Categoria: Administraţie

Lucruri comune despre birocraţie

Când spui administraţie publică, nu ai cum să nu te gândeşti imediat la birocraţie, iar dacă eşti din sfera ştiinţelor sociale următorul nume e Max Weber. Sociologul german a avut o contribuţie semnificativă în dezvoltarea statului laic modern prin conceptul său de birocraţie. Studiind evoluţia civilizaţiei umane, Weber ajunge la concluzia că birocraţia este inevitabilă în societatea modernă, fiind singurul sistem eficient şi durabil datorită autorităţii legal-raţionale (comparativ cu precedentele tipuri de autoritate tradiţională şi charismatică).  Modelul ideal creat de Weber avea la bază 3 caracteristici fundamentale – diviziunea muncii, autoritatea ierarhică şi un set de reguli impersonale privind funcţionarea sistemului. În privinţa resursei umane, birocraţia trebuia populată de experţi, care să ocupe posturi pe bază competenţei, cu roluri clar delimitate şi care să răspundă cât mai prompt comenzilor venite din partea superiorilor – executanţi profesionişti. În acest fel, Weber vedea birocraţia ca un sistem mecanic capabil să răspundă „perfect” la orice fel de cerinţe venite din partea societăţii, tocmai datorită autorităţii raţionale şi a depersonalizării totale. Cu toate acestea Weber deplânge această depersonalizare extremă, o societate a viitorului în care indivizii sunt doar nişte rotiţe într-o mare maşinărie fiind una tristă – mecanizarea societăţii prin birocraţie şi temerile unor scriitori precum Orwell sau Huxley nu este însă tema acestui articol.

La începutul secolului XX birocraţia semnifica întradevăr modernitatea, progresul, viitorul luminos, mai ales comparată cu vechiul spoil system. Weber, adept al regulilor raţionale şi creatorul unui mecanism de tip ceasornic elveţian, a avut geniul de a menţiona pe lângă pregătirea de specialitate ca şi condiţie pentru ocuparea unui post, vocaţia – chemarea individului pentru funcţia care urmează să o ocupe în schimbul satisfacţiei oferite de statul special şi  stima socială de care se bucură birocratul şi de siguranţa unui post pe viaţă. Pe de-o parte, birocratul având o pregătire de specialitate va fi cel mai bun om pentru postul în cauză iar datorită acestei chemări va fi capabil, aşa cum îşi imagina Weber, să de dedice total slujbei sale, şi să pună mereu interesul birocraţiei în faţa interesului personal, urmând neabătut regulile scrise ale sistemului.

După mai bine de un secol de la modelul propus de Weber, şi adoptat rapid de toate statele occidentale, birocraţia a devenit un sistem perimat, văzut ca un lucru eminamente negativ – hârţogării, dosare nesfârşite, ştampile, semnături, aprobări, avize, cozi interminabile şi mult timp pierdut – într-un cuvânt ineficienţă. Cu siguranţă o bună parte din critica adusă birocraţiei este fundamentată: e un sistem mult prea rigid, incapabil de schimbări majore, e lent, costisitor şi „rece” pentru o societate contemporană care cere servicii cât mai diverse şi personalizate. „Birocraţia e un lucru de care administraţia modernă trebuie să scape, ea trebuie eliminată complet. Birocraţia, este boala administraţiei publice”  – în ce măsură astfel de sintagme comune sunt dezirabile (şi realizabile)? Am putea reinventa birocraţia, în loc să o schimbăm cu totul?

Steve Jobs – de vocaţie vizionar

Rămâneţi înfometaţi şi nebuni – Stay hungry. Stay foolish.  Aşa îşi încheia Steve Jobs discursul către absolvenţii de la Standford University, în 2005, la mai puţin de un an de la diagnosticul de cancer pancreatic.  Dacă citim discursul (varianta video aici), ne dăm seama că înainte de toate, Jobs era un om încrezător, cu convingeri puternice. Avea şi motive. În 2005, Apple era în plină expansiune, în special datorită reveniri sale ca CEO, iar în 2011 a ajuns cea mai valoroasă companie listată la bursa de la New York, alături de Exxon Mobile a legendarului John D. Rockefeller. Semnificativ e însă că Jobs a fost mereu aşa. El se numără printre oameni extrem de rari care au reuşit mereu să fie cu un pas înaintea vremurilor. Bernard Bennis, care şi-a dedicat viaţa studiilor de leadership declară că un lider trebuie să aibă, înainte de toate viziune şi să-i inspire pe cei din jur. Adică să ştie ce vor cei din jur şi apoi să-i convingă de asta. – un fel de vânzător de vise.

Discursul de la Standford poate fi văzut ca un mini ghid de leadership vizionar. Jobs foloseşte trei scurte povestiri pentru a-şi descrie viaţa şi modul în care a ajuns să deţină poziţia din prezent. Ma întâi, Jobs recunoaşte că nu a ştiut foarte clar ce a vrut să facă dar că mereu şi-a urmat ideile în care credea cu putere, având speranţa că la un moment dat „punctele se vor uni”. Astfel a abandonat facultatea după doar 6 luni pentru că nu găsea nici un sens în continuarea studiilor şi chiar dacă atunci nu era sigur că luase decizia cea bună, mai târziu viaţa l-a convins. După, a fondat Apple Computers dar a ajuns curând să fie concediat din prorpia companie. Jobs recunoaşte că a fost un moment critic dar că a trecut peste el, tocmai pentru că a continuat să facă ceea ce dorea şi iubea – a creat PIXAR şi apoi Next Computers care în final au fost cumpărate de Apple iar Jobs s-a reîntors ca CEO şi a reuşit să transforme Apple în cea mai de succes companie de pe piaţă. Jobs mărturiseşte că diagnosticul de cancer l-a speriat îngrozitor dar că moartea reprezintă un bun criteriu pentru a face diferenţa între lucrurile cu adevărat importante şi cele care mai pot aştepta.  „Nimeni nu vrea să moară, nici măcar cei care cred că merg  direct în Paradis… moartea este însă cea mai utilă invenţie, este agentul de schimbare al vieţii , curăţă ce e vechi şi aduce ce e nou. Când eram copil am citit o frază care mi-a rămas apoi în minte – dacă trăieşti fiecare zi ca şi cum ar fi ultima, într-o zi vei avea dreptate. De atunci m-am uitat în fiecare dimineaţă în oglindă şi m-am întrebat – dacă asta ar fi ultima mea zi, aş face ceea ce vroiam să fac azi? Atunci când mai multe zile la rând răspunsul era NU ştiam că trebuie să schimb ceva în viaţa mea.”

Discursul lui Jobs e esenţa principilor care l-au condus mereu în carieră. Sinceritate faţă de sine şi cei din jur, curajul, încercarea de a rămâne mereu creativ, eşecul privit ca o experienţă pozitivă a vieţii şi credinţa că ceea ce faci e bine. Să nu ne amăgim însă şi să credem că Steve Jobs a fost liderul perfect. Dimpotrivă, a făcut nenumărate greşeli – a fost dat afară de la Apple, a fost aproape să închidă Pixar înainte de a o transforma într-o companie de succes iar Next Computer a fost un eşec comercial.  Dar ceea ce îl face pe Jobs atât de preţuit este faptul că a învăţat din erori şi a reuşit mereu să se reinventeze.  Calculatoare personale, mp3-playere şi telefoane mobile, toate acestea existau deja, însă Jobs le-a reinventat şi aconvins lumea că sunt mai bune aşa.

Steve Jobs vs Weber

Ce ar însemna o reinventare a birocraţiei, o iBirocraţie? În principal insuflarea spiritului creativ „rotiţelor” umane uzate în sistemul mecanic creat de Weber, încurajarea iniţiativei şi inovaţiei, transformarea lui într-un sistem organic, flexibil, inteligent, capabil de a se adapta şi răspunde noilor provocări venite din partea societăţii pe care trebuie să o deservească. În definitiv nu ne-am abate de la canonul lui Weber, deoarece ar fi o introducere a vocaţiei, a chemării, sau dacă vreţi o reinterpretare a acesteia. Ce înseamnă asta pentru resursa umană? Un nivel ridicat de profesionalism pe toate palierele administraţiei dar mai ales dedicare şi viziune din partea eşalonului superior, a înalţilor funcţionari (şi a liderilor politici) care deţin şi pârghiile de autoritate necesare catalizării unui curent de schimbare în cadrul sistemului. Ar însemna oameni care cred în ceea ce fac şi încearcă mereu să se autodepăşească. Oameni care se uită în oglindă dimineaţa şi din când în când răspund DA la testul „ultimei zile”. O iBirocraţie populată de iBirocraţi.

Poate suna bizar sau idealist dar aşa cum spunea Jobs, punctele nu se unesc privind în viitor ci privind în trecut, trebuie doar să avem încredere în ideile proprii.

Epilog

Miercuri 5 octombrie lumea a pierdut unul dintre cei mai mari (cel mai mare după spusele lui Bill Gates) vizionari ai săi, un om care a avut mereu curajul să îşi urmeze ideile indiferent de bariere dar mai ales a fost capabil să-i convingă şi pe cei din jur să-l urmeze – iar asta e cel mai important pentru un lider; un lider fără adepţi, e un simplu nebun.

Închei prin cuvintele lui Emanuel Derman (profesor la Columbia University), care cuprind esenţa lui Steve Jobs:

„Două lucruri care nu îmi amintesc de Steve Jobs:

  1. În ţara asta ( n.r. SUA) politicienii se folosesc de sondaje pentru a-şi da seama ce vrea publicul iar apoi le oferă asta pentru a fi aleşi.
  2. În ştiinţele sociale şi uneori chiar şi în ştiinţele tari, de cele mai multe ori poţi accede la un post doar dacă publici în jurnalele consacrate în stilul  consacrat ”




Etichetele atasate acestui articol: , , , , ,