Filmul-serial “Descentralizarea”*

Autor: Christian-Radu Chereji | Categoria: Administraţie
08-11-2011

A trăi în România și a vedea clasa politică și societatea civilă la lucru, este ca și cum ai vedea același film de zeci de ori. Ajungi să cunoști fiecare replică, să prevezi fiecare întâmplare, să știi exact cine ce va spune și când o va face. Barem de ar fi un film bun, unul serios, cu replici strălucitoare, o lecție de învățat. Din păcate, e un film de seria B, unul dintr-acelea cu van Damme dând din picioare, cu replici puține și stupide și cu final previzibil.

Cam aceasta este azi situația cu descentralizarea României, cu diferența că aici avem de a face cu un serial, nu cu un film de lung metraj. Din nou, cineva a aruncat o pastilă, toți politicienii și intelectualii s-au adunat care pe unde, pe la ce televiziuni și pe la ce ziare au găsit, să-și dea cu părerea despre cum trebuie făcută, cum nu trebuie făcută, cine să o facă și în ce mod. A apărut din nou și episodul „Modelul”, în care, încinși la față, actorii dezbat care dintre țările de pe mapamond oferă cel mai bun exemplu pentru România – c-o fi Spania, c-o fi Germania, c-o fi, din nou, Franța etc. La acest episod, mi-a părut rău că nu au adus în discuție Belgia – o țară care demonstrează că, acolo unde există o administrație locală și regională profesionistă, nici nu ai nevoie de guvern central (cred că e un model demn de luat în considerare pentru România). Am vizionat, evident, și episoadele „România excepțională, nici un model nu potrivește” și „Noi, secuii, vrem regiunea noastră, indiferent de costuri”.

Cel mai dezbătut subiect în filmul Descentralizarea a fost, de ce nu mă mir, pe unde trasăm limitele geografice ale regiunilor. Adică de ce fel și de ce mărime să fie acestea. Și aici, am avut de a face cu aceleași episoade consacrate – episodul „Autonomia județelor așa cum sunt ele”, „Regiunile istorice” (numai că aici apăreau o serie de actori maghiari, așa că episodul a fost nervos și scurt), „Regiunile economice”, „Regiunile de dezvoltare”, la care s-a adăugat deja clasicul „Ce vrea Europa de la noi?”.  S-a manifestat, odată mai mult, teama viscerală de cuvintele „provincii istorice”, urmarea fiind că în acest episod s-au jucat scene celebre cu patriotisme, naționalisme, „ungurii vor Transilvania”, actorii principali au făcut spume la gură și au jurat că nu vor accepta „dezmembrarea României”, că vor apăra integritatea țării în cămașă și cu mâinile goale împotriva dușmanilor (și aceștia intrați deja în rândul clasicilor – unguri, în rolul principal, ruși, ucrainieni și occidentali în rolurile secundare). Este adevărat că nu s-a înțeles foarte bine motivația domnilor respectivi de-a lupta împotriva fictivei dezmembrări – să fi fost oare faptul că, dacă România, prin dezmembrare, devine mai mică, ar avea mai puțin de furat? Sau era vorba doar de a mima patriotismul ca să câștige puțin capital politic, atât de firav într-o perioada ca aceasta? Personal, nu am reușit să-mi dau seama care dintre cele două ar fi, dar, oricum, sunt convins că nu din real patriotism se împingeau domnii politicieni să mimeze apărarea integrității țării. Dacă despre patriotism ar fi fost vorba, poate că nu am vedea azi pădurile României defrișate cu sălbăticie de companii private în cârdășie cu autoritățile publice și sub patronajul respectivilor politicieni, nu am fi singura țară europeană fără infrastructură europeană, nu am fi asimilați la Bruxelles și Strasbourg cu bulgarii, de parcă am fi o singură țară, iar în Europa nu s-ar face constant confuzia dintre român și rrom.

Personal, aș fi preferat să văd câteva episoade noi în acest serial. Printre acestea, unul care să pornească de la premisa (istorică, de altfel) că România este suma provinciilor istorice care s-au unit pentru a crea ceea ce azi este statul român modern, și că această realitate, deopotrivă istorică și culturală, nu poate fi ștearsă numai pentru că unii vor să joace doar scena statului unitar, lipsit de particularități regionale. Nici măcar 45 de ani de comunism, care reprezintă aproape jumătate din existența României în frontierele (aproximativ) actuale, cu tot tăvălugul uniformizator al migrațiilor interne, industrializării forțate, urbanizării peste noapte, nu a reușit să elimine diferențele culturale dintre regiunile istorice ale României. De asemenea, aș fi dorit să văd același episod pornind de la premisa că diversitatea culturală a regiunilor istorice românești este o sursă inestimabilă de bogăție pentru această țară, nu un lucru rău care trebuie distrus cu orice preț. Nimic nu mi se pare mai lipsit de suport identitar, de substanță culturală și realism decât actuala împărțire pe „regiuni de dezvoltare” care grupează județele astfel încât să iasă la număr, să echilibreze dimensiunile geografice ale acestor regiuni. Cu ce scop? Ce importanță are dacă Dobrogea este de dimensiunea a două județe, iar Moldova a opt? Germania pare a funcționa foarte eficient, chiar dacă diferența de dimensiuni dintre Rhenania, să zicem, și Saarland este de aproximativ 18 la 1 din punct de vedere demografic. Până la urmă, ceea ce interesează este gradul de coerență regiunilor, capacitatea de a funcționa ca un întreg, iar pentru aceasta este obligatoriu un suport, o bază identitară, pe care doar tradiția, deopotrivă istorică și culturală, o poate oferi.

Poate că episodul pe care mi l-aș fi dorit cel mai mult ar fost cel despre prerogativele regiunilor, nu despre dimensiunile lor. Aș fi vrut să aud o dezbatere serioasă pe tema nu a limitelor geografice a regiunilor, ci a limitelor competențelor lor. Din acest punct de vedere, interesează prea puțin câte județe fac parte dintr-o regiune, cât ce competențe are regiunea respectivă. Cum se administrează finanțele: se strâng bănuții local, iar un procent anume este trimis guvernului central sau, cum facem acum, guvernul central îi adună și apoi îi împarte după bunul plac și preferințele politice ale partidului de guvernământ? Daca, în urma descentralizării, rămânem tot la a doua variantă, atunci mulțumesc, dar filmul acesta l-am văzut și nu-mi spune nimic nou. Descentralizăm degeaba. Mai apoi, ce prerogative au regiunile – pot ele legifera? pot ele încheia, precum landurile germane, tratate internaționale? vor fi ele conduse și administrate de aleși locali sau de trimiși ai guvernului de la București? vor avea ele puterea de a-și hotărâ singure organizarea administrativă, sau ea va fi impusă uniformizator de la București? vor avea ele puterea de a decide cu privire la protecția mediului, ordinea publică, construirea de drumuri, cai ferate, aeroporturi și modalitățile de întreținere a acestora, instituții și patrimoniu cultural etc. sau vor avea de împărțit capacitatea decizională cu structuri ale puterii centrale? Cred că acestea sunt scenele care ar trebui jucate, cu seriozitate și profesionalism, de actorii politici principali. Cred, totodată, că ar trebui să mă mut într-altă țară, mai la vest, pentru a vedea un astfel de episod. Sau să-mi fac alt abonament la cablu.

Și un sfat pentru actorii maghiari (și secui) din distribuție: cât timp vor ieși pe străzi fluturând drapele ale Ungariei, nici eu, și nici majoritatea românilor din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș nu vom avea nici un motiv de simpatie pentru cauza lor. Dar dacă voi vedea un secui în stradă cu un drapel al Transilvaniei, mă voi alătura lui fără zăbavă.  Nu am intenția să servesc intereselor Budapestei, precum nu mă interesează să servesc intereselor Bucureștilor – prefer să le servesc pe cele ale Transilvaniei, locul în care m-am născut și în care trăiesc.

*Mă deranjează faptul că nici scenariștii serialului nu stăpânesc limbajul adecvat – discutăm despre descentralizare de varii feluri, inclus regională, și nu despre regionalizare, pentru că nimeni nu poate “regionaliza” o țară – regionalismul este un produs al istoriei unui popor, nu rezultatul voinței clasei politice.

Etichetele atasate acestui articol:, ,

Comentarii (2)

  1. Székely Zsolt spune:

    Felicitări pentru acest articol minunat, lucid şi obiectiv. Şi eu am fost întotdeauna de părere, că soarta şi viitorul Transilvaniei depinde de noi, transilvăneni.

  2. ngi spune:

    eu sunt roman, din Romania – nascut in Moldova din parinti moldoveni si bucuresteni si de la 7 ani am trait in Ardeal – Cluj-Napoca.
    ma identific ca si moldovean dupa locul nasterii, dar in acelasi timp nu pot sa spun exact ce sunt… mai mult (sau mai putin) decat roman.

    en Ardeal, la Cluj in special, oamenii au o anumita lipsa de intelegere a sentimentului national pe care il confunda cu sentimentul lolcal de apartenenta (istoric… de la unguri… Cluju, Ardealu nu-i a vost), ar mai fi o trufie cu arhitectura Ardealului (fara sa ia in seama ca e aproape integral facuta de imperiul austro-ungar), o frustrare si un sentiment de anti pentru tot ce nu este din Transilvania.

    separarea nu este o solutie buna in cazul nostru, dupa atata lupta de unire. mai cu seama ca nu sunt pregatiti de asa ceva, iar lupul abia asteapta sa ne divizam singuri ca prostii – deci ultimul paragraf mi se pare jenant de-a dreptul.

    ps. articolul pare scris de un ungur destept.. sau de un roman naiv.

» » tipareste acest articol

Filmul-serial “Descentralizarea”*

Autor: Christian-Radu Chereji | Categoria: Administraţie

A trăi în România și a vedea clasa politică și societatea civilă la lucru, este ca și cum ai vedea același film de zeci de ori. Ajungi să cunoști fiecare replică, să prevezi fiecare întâmplare, să știi exact cine ce va spune și când o va face. Barem de ar fi un film bun, unul serios, cu replici strălucitoare, o lecție de învățat. Din păcate, e un film de seria B, unul dintr-acelea cu van Damme dând din picioare, cu replici puține și stupide și cu final previzibil.

Cam aceasta este azi situația cu descentralizarea României, cu diferența că aici avem de a face cu un serial, nu cu un film de lung metraj. Din nou, cineva a aruncat o pastilă, toți politicienii și intelectualii s-au adunat care pe unde, pe la ce televiziuni și pe la ce ziare au găsit, să-și dea cu părerea despre cum trebuie făcută, cum nu trebuie făcută, cine să o facă și în ce mod. A apărut din nou și episodul „Modelul”, în care, încinși la față, actorii dezbat care dintre țările de pe mapamond oferă cel mai bun exemplu pentru România – c-o fi Spania, c-o fi Germania, c-o fi, din nou, Franța etc. La acest episod, mi-a părut rău că nu au adus în discuție Belgia – o țară care demonstrează că, acolo unde există o administrație locală și regională profesionistă, nici nu ai nevoie de guvern central (cred că e un model demn de luat în considerare pentru România). Am vizionat, evident, și episoadele „România excepțională, nici un model nu potrivește” și „Noi, secuii, vrem regiunea noastră, indiferent de costuri”.

Cel mai dezbătut subiect în filmul Descentralizarea a fost, de ce nu mă mir, pe unde trasăm limitele geografice ale regiunilor. Adică de ce fel și de ce mărime să fie acestea. Și aici, am avut de a face cu aceleași episoade consacrate – episodul „Autonomia județelor așa cum sunt ele”, „Regiunile istorice” (numai că aici apăreau o serie de actori maghiari, așa că episodul a fost nervos și scurt), „Regiunile economice”, „Regiunile de dezvoltare”, la care s-a adăugat deja clasicul „Ce vrea Europa de la noi?”.  S-a manifestat, odată mai mult, teama viscerală de cuvintele „provincii istorice”, urmarea fiind că în acest episod s-au jucat scene celebre cu patriotisme, naționalisme, „ungurii vor Transilvania”, actorii principali au făcut spume la gură și au jurat că nu vor accepta „dezmembrarea României”, că vor apăra integritatea țării în cămașă și cu mâinile goale împotriva dușmanilor (și aceștia intrați deja în rândul clasicilor – unguri, în rolul principal, ruși, ucrainieni și occidentali în rolurile secundare). Este adevărat că nu s-a înțeles foarte bine motivația domnilor respectivi de-a lupta împotriva fictivei dezmembrări – să fi fost oare faptul că, dacă România, prin dezmembrare, devine mai mică, ar avea mai puțin de furat? Sau era vorba doar de a mima patriotismul ca să câștige puțin capital politic, atât de firav într-o perioada ca aceasta? Personal, nu am reușit să-mi dau seama care dintre cele două ar fi, dar, oricum, sunt convins că nu din real patriotism se împingeau domnii politicieni să mimeze apărarea integrității țării. Dacă despre patriotism ar fi fost vorba, poate că nu am vedea azi pădurile României defrișate cu sălbăticie de companii private în cârdășie cu autoritățile publice și sub patronajul respectivilor politicieni, nu am fi singura țară europeană fără infrastructură europeană, nu am fi asimilați la Bruxelles și Strasbourg cu bulgarii, de parcă am fi o singură țară, iar în Europa nu s-ar face constant confuzia dintre român și rrom.

Personal, aș fi preferat să văd câteva episoade noi în acest serial. Printre acestea, unul care să pornească de la premisa (istorică, de altfel) că România este suma provinciilor istorice care s-au unit pentru a crea ceea ce azi este statul român modern, și că această realitate, deopotrivă istorică și culturală, nu poate fi ștearsă numai pentru că unii vor să joace doar scena statului unitar, lipsit de particularități regionale. Nici măcar 45 de ani de comunism, care reprezintă aproape jumătate din existența României în frontierele (aproximativ) actuale, cu tot tăvălugul uniformizator al migrațiilor interne, industrializării forțate, urbanizării peste noapte, nu a reușit să elimine diferențele culturale dintre regiunile istorice ale României. De asemenea, aș fi dorit să văd același episod pornind de la premisa că diversitatea culturală a regiunilor istorice românești este o sursă inestimabilă de bogăție pentru această țară, nu un lucru rău care trebuie distrus cu orice preț. Nimic nu mi se pare mai lipsit de suport identitar, de substanță culturală și realism decât actuala împărțire pe „regiuni de dezvoltare” care grupează județele astfel încât să iasă la număr, să echilibreze dimensiunile geografice ale acestor regiuni. Cu ce scop? Ce importanță are dacă Dobrogea este de dimensiunea a două județe, iar Moldova a opt? Germania pare a funcționa foarte eficient, chiar dacă diferența de dimensiuni dintre Rhenania, să zicem, și Saarland este de aproximativ 18 la 1 din punct de vedere demografic. Până la urmă, ceea ce interesează este gradul de coerență regiunilor, capacitatea de a funcționa ca un întreg, iar pentru aceasta este obligatoriu un suport, o bază identitară, pe care doar tradiția, deopotrivă istorică și culturală, o poate oferi.

Poate că episodul pe care mi l-aș fi dorit cel mai mult ar fost cel despre prerogativele regiunilor, nu despre dimensiunile lor. Aș fi vrut să aud o dezbatere serioasă pe tema nu a limitelor geografice a regiunilor, ci a limitelor competențelor lor. Din acest punct de vedere, interesează prea puțin câte județe fac parte dintr-o regiune, cât ce competențe are regiunea respectivă. Cum se administrează finanțele: se strâng bănuții local, iar un procent anume este trimis guvernului central sau, cum facem acum, guvernul central îi adună și apoi îi împarte după bunul plac și preferințele politice ale partidului de guvernământ? Daca, în urma descentralizării, rămânem tot la a doua variantă, atunci mulțumesc, dar filmul acesta l-am văzut și nu-mi spune nimic nou. Descentralizăm degeaba. Mai apoi, ce prerogative au regiunile – pot ele legifera? pot ele încheia, precum landurile germane, tratate internaționale? vor fi ele conduse și administrate de aleși locali sau de trimiși ai guvernului de la București? vor avea ele puterea de a-și hotărâ singure organizarea administrativă, sau ea va fi impusă uniformizator de la București? vor avea ele puterea de a decide cu privire la protecția mediului, ordinea publică, construirea de drumuri, cai ferate, aeroporturi și modalitățile de întreținere a acestora, instituții și patrimoniu cultural etc. sau vor avea de împărțit capacitatea decizională cu structuri ale puterii centrale? Cred că acestea sunt scenele care ar trebui jucate, cu seriozitate și profesionalism, de actorii politici principali. Cred, totodată, că ar trebui să mă mut într-altă țară, mai la vest, pentru a vedea un astfel de episod. Sau să-mi fac alt abonament la cablu.

Și un sfat pentru actorii maghiari (și secui) din distribuție: cât timp vor ieși pe străzi fluturând drapele ale Ungariei, nici eu, și nici majoritatea românilor din Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș nu vom avea nici un motiv de simpatie pentru cauza lor. Dar dacă voi vedea un secui în stradă cu un drapel al Transilvaniei, mă voi alătura lui fără zăbavă.  Nu am intenția să servesc intereselor Budapestei, precum nu mă interesează să servesc intereselor Bucureștilor – prefer să le servesc pe cele ale Transilvaniei, locul în care m-am născut și în care trăiesc.

*Mă deranjează faptul că nici scenariștii serialului nu stăpânesc limbajul adecvat – discutăm despre descentralizare de varii feluri, inclus regională, și nu despre regionalizare, pentru că nimeni nu poate “regionaliza” o țară – regionalismul este un produs al istoriei unui popor, nu rezultatul voinței clasei politice.




Etichetele atasate acestui articol: , ,