Codul Muncii 2011

Pro sau contra contractelor temporare?

Autor: Suzana Dobre | Categoria: Administraţie
16-03-2011

Contractele de muncă pe perioadă determinată au fost în mijlocul discuțiilor aprinse privind Codul Muncii. Codul Muncii, atât cel vechi cât și cel nou, pun contractul pe perioadă nedeterminată în centrul relațiilor angajat-angajator ca formă principală de contract. Totuși, prin derogare de la acest principiu se pot încheia contracte pe perioadă determinată (art. 80) dar în anumite condiții și cu anumite limite pe care le vom analiza în continuare. Aceste limite au fost menționate și în vechiul Cod și sunt păstrate în mare parte și în noul Cod. Singura modificare de substanță este prelungirea duratei maxime de la 2 la 3 ani și abrogarea obligativității pentru firme de a angaja persoana respectivă cu contract pe perioadă nedeterminată după expirarea celui de-al treilea contract succesiv.

Presa a prezentat deja schimbările propuse de Codul Muncii şi aş vrea să vin cu o altă abordare. Să vedem care sunt principalele argumente pro şi contra flexibilizării contractelor temporare încercând să ieşim din retorica prost inspirată a „€sclavagismului” care face imposibilă orice discuţie de substanţă. O să încerc să analizez pe rând câteva din argumentele vehiculate în spaţiul public:

Piața muncii în Romania nu este rigidă, sau Guvernul nu a demonstrat asta deci nu este nevoie de flexibilizare.

Din păcate, toate informaţiile venind din zona mediului de afaceri arată că piaţă muncii este rigidă. De la topurile întocmite de Banca Mondială până la Forumul Economic Mondial toate arată că, în comparaţie cu ţările vecine şi nu numai, România are o piaţă a muncii mai rigidă. Bancă Mondială monitorizează indicele de rigiditate al ocupării, cu o metodologie îmbunătăţită în 2007. Indicele este format din trei subindici: dificultatea de a angaja, dificultatea de a concedia, rigidităţi în stabilirea orele de lucru. Scorul este între 0 şi 100; cu cât scorul este mai mic, cu atât piaţa muncii este considerată mai flexibilă. În 2009, România a obţinut 46 puncte, în timp ce Bulgaria 19, Ungaria 20, Polonia 25, Germania 42. Franţa, e adevărat, are un scor de 52, dar Suedia, modelul preferat al social-democraţilor are un scor sub România – 38.

Contractele temporare vor înlocui contractele permanente

După cum se vede din modificările aduse de noul cod, prevederile privind contractele temporare nu sunt cu mult mai liberale (se păstrează aproape toate limitările impuse angajatorului) şi prin urmare nu ar trebui să ne aşteptăm la o migrare masivă a angajaţilor din forme contractuale pe durată nedeterminată spre cele temporare din cauza modificărilor din Cod.

Mai degrabă se pune întrebarea dacă motivele pentru care angajatorii au folosit acest tip de contracte într-o măsură atât de mică (vezi graficele de mai jos) sunt încă valide, adică noile reglementări rezolvă sau nu problema subutilizării formelor temporare de contractare. Aici însă trebuie să ne uităm şi la alte chestiuni. Birocraţia implicată de administrarea contractelor temporare, atitudinea Inspecţiei Muncii faţă de acest tip de contracte, alternativă mai ieftină a muncii la negru etc. pot acţiona ca factori inhibitori. Pe de altă parte dificultatea birocratică şi costurile pentru concedierea angajaţilor permanenţi ce derivă din contractele colective, publicitatea recentă a acestui tip de contract ce a făcut ca mai mulţi angajatori să devină conştienţi de această posibilitate, riscuri crescute de a angaja la negru, toate acestea pot fi factori stimulatori.

Contractele temporare înseamnă mai puțină protecție pentru angajat.

Este de remarcat faptul că astfel de forme flexibile de muncă sunt puternic sub-reprezentate în piața românească în comparație cu alte țări europene (a se vedea graficul de mai sus). În UE 27, contractele temporare pentru angajații tineri (15-24 ani) reprezintă 40% din total, în timp ce în România ponderea contractelor temporare pentru aceeași grupă de vârstă este de 3,7%. Reglementările stricte privind contractele temporare par să îi afecteze mai mult pe tinerii lucrători dat fiind că acest tip de ocupare este o cale de intrare pe piața forței de muncă în întreaga Europă. În România, situația ocupării tinerilor este foarte proastă, în sensul unei rate de șomaj ridicate (de circa trei ori mai mare decât rata națională), jumătate din șomerii tineri sunt șomeri de lungă durată (mai mult de un an) și au ponderea cea mai ridicată în munca informală din toate categoriile de vârstă. Dacă într-adevăr combinația propusă de Guvern (flexibilizare+sancțiuni) duce la mutarea muncii informale în contracte temporare, eu aș numi asta un progres în protecția angajaților.

Contractele temporare vor duce la creșterea șomajului

In ce privește șomajul, Liviu Voinea a argumentat că acest tip de contracte va duce la creșterea șomajului prin alternanța mai rapidă contract-șomaj-contract. El exemplifică prin situația câtorva țări unde ponderea angajaților cu contracte temporare este mult mai mare decât în România (27% în Polonia, 17% în Slovenia, 15% media europeană – față de numai 1,3% în România în 2008) dar unde și rata șomajului este mult mai mare (aproape 20% în Polonia și cca. 10% media europeană, față de 4% în România – la nivelul aceluiași an). Concluzionează că o pondere mare a angajaților cu contracte temporare nu duce la scăderea șomajului, ci exact la situația opusă.

Concluzia trasă mi se pare o generalizare făcută cu prea mare ușurință dat fiind că există contraexemple, folosind aceeași indicatori: Olanda – pondere ridicată a contractelor temporare dar șomaj scăzut, sau la cealaltă extremă, Letonia, pondere extrem de mică a contractelor temporare și șomaj crescut (vezi graficele de mai sus).

Problema constă în lipsa de consens în rândul specialiștilor privind legatura dintre flexibilizare, șomaj și piață informală. De partea cealaltă a baricadei, vine afirmația lui Christopher Pissarides, laureat Nobel în 2010, care spune că dacă România nu vrea să ajungă în situația Spaniei, unde șomajul la tineri este de 43%, trebuie să flexibilizeze piața muncii prin folosirea contractelor temporare de muncă. Noi pe cine să credem?

Mi se pare mai util să nu demonizăm contractele temporare apriori, ci mai degrabă să ne uităm cu atenție și la alți factori din piața muncii și din fiscalitate, ca de exemplu pregătirea angajaților, competitivitatea lor, productivitatea lor, sistemul de stimulente din măsurile active, stimulente/penalizări fiscale etc. care să asigure împreună cu măsurile de flexibilizare un impact pozitiv asupra ratei de ocupare care nu vine automat cu flexibilizarea.

Etichetele atasate acestui articol:, , , , ,

Comentarii (1)

  1. cornel ban spune:

    Se pare ca Pissarides a clarificat singur problema mentionata de autoare intr-un email:

    “Vă mulţumesc pentru că aţi observat acest lucru. Cu certitudine, nu am spus niciodată aceste cuvinte care îmi sunt atribuite şi nu cred în ele. De fapt, am vorbit în mod repetat împotriva ideii de utilizare a contractelor pe perioadă determinată ca modalitate de reducere a şomajului. Consider că aceasta este o politică rea în condiţiile actualei recesiuni şi această politică se face responsabilă de dualitatea de pe piaţa forţei de muncă din Spania şi, parţial, de rata ridicată a şomajului. Vă mulţumesc încă dată. Christopher Pissarides”.

    No comment.

    Sursa:

    http://www.criticatac.ro/5518/scrisoare-deschisa-catre-premierul-romaniei-domnul-emil-boc/

» » tipareste acest articol

Codul Muncii 2011 | Pro sau contra contractelor temporare?

Autor: Suzana Dobre | Categoria: Administraţie

Contractele de muncă pe perioadă determinată au fost în mijlocul discuțiilor aprinse privind Codul Muncii. Codul Muncii, atât cel vechi cât și cel nou, pun contractul pe perioadă nedeterminată în centrul relațiilor angajat-angajator ca formă principală de contract. Totuși, prin derogare de la acest principiu se pot încheia contracte pe perioadă determinată (art. 80) dar în anumite condiții și cu anumite limite pe care le vom analiza în continuare. Aceste limite au fost menționate și în vechiul Cod și sunt păstrate în mare parte și în noul Cod. Singura modificare de substanță este prelungirea duratei maxime de la 2 la 3 ani și abrogarea obligativității pentru firme de a angaja persoana respectivă cu contract pe perioadă nedeterminată după expirarea celui de-al treilea contract succesiv.

Presa a prezentat deja schimbările propuse de Codul Muncii şi aş vrea să vin cu o altă abordare. Să vedem care sunt principalele argumente pro şi contra flexibilizării contractelor temporare încercând să ieşim din retorica prost inspirată a „€sclavagismului” care face imposibilă orice discuţie de substanţă. O să încerc să analizez pe rând câteva din argumentele vehiculate în spaţiul public:

Piața muncii în Romania nu este rigidă, sau Guvernul nu a demonstrat asta deci nu este nevoie de flexibilizare.

Din păcate, toate informaţiile venind din zona mediului de afaceri arată că piaţă muncii este rigidă. De la topurile întocmite de Banca Mondială până la Forumul Economic Mondial toate arată că, în comparaţie cu ţările vecine şi nu numai, România are o piaţă a muncii mai rigidă. Bancă Mondială monitorizează indicele de rigiditate al ocupării, cu o metodologie îmbunătăţită în 2007. Indicele este format din trei subindici: dificultatea de a angaja, dificultatea de a concedia, rigidităţi în stabilirea orele de lucru. Scorul este între 0 şi 100; cu cât scorul este mai mic, cu atât piaţa muncii este considerată mai flexibilă. În 2009, România a obţinut 46 puncte, în timp ce Bulgaria 19, Ungaria 20, Polonia 25, Germania 42. Franţa, e adevărat, are un scor de 52, dar Suedia, modelul preferat al social-democraţilor are un scor sub România – 38.

Contractele temporare vor înlocui contractele permanente

După cum se vede din modificările aduse de noul cod, prevederile privind contractele temporare nu sunt cu mult mai liberale (se păstrează aproape toate limitările impuse angajatorului) şi prin urmare nu ar trebui să ne aşteptăm la o migrare masivă a angajaţilor din forme contractuale pe durată nedeterminată spre cele temporare din cauza modificărilor din Cod.

Mai degrabă se pune întrebarea dacă motivele pentru care angajatorii au folosit acest tip de contracte într-o măsură atât de mică (vezi graficele de mai jos) sunt încă valide, adică noile reglementări rezolvă sau nu problema subutilizării formelor temporare de contractare. Aici însă trebuie să ne uităm şi la alte chestiuni. Birocraţia implicată de administrarea contractelor temporare, atitudinea Inspecţiei Muncii faţă de acest tip de contracte, alternativă mai ieftină a muncii la negru etc. pot acţiona ca factori inhibitori. Pe de altă parte dificultatea birocratică şi costurile pentru concedierea angajaţilor permanenţi ce derivă din contractele colective, publicitatea recentă a acestui tip de contract ce a făcut ca mai mulţi angajatori să devină conştienţi de această posibilitate, riscuri crescute de a angaja la negru, toate acestea pot fi factori stimulatori.

Contractele temporare înseamnă mai puțină protecție pentru angajat.

Este de remarcat faptul că astfel de forme flexibile de muncă sunt puternic sub-reprezentate în piața românească în comparație cu alte țări europene (a se vedea graficul de mai sus). În UE 27, contractele temporare pentru angajații tineri (15-24 ani) reprezintă 40% din total, în timp ce în România ponderea contractelor temporare pentru aceeași grupă de vârstă este de 3,7%. Reglementările stricte privind contractele temporare par să îi afecteze mai mult pe tinerii lucrători dat fiind că acest tip de ocupare este o cale de intrare pe piața forței de muncă în întreaga Europă. În România, situația ocupării tinerilor este foarte proastă, în sensul unei rate de șomaj ridicate (de circa trei ori mai mare decât rata națională), jumătate din șomerii tineri sunt șomeri de lungă durată (mai mult de un an) și au ponderea cea mai ridicată în munca informală din toate categoriile de vârstă. Dacă într-adevăr combinația propusă de Guvern (flexibilizare+sancțiuni) duce la mutarea muncii informale în contracte temporare, eu aș numi asta un progres în protecția angajaților.

Contractele temporare vor duce la creșterea șomajului

In ce privește șomajul, Liviu Voinea a argumentat că acest tip de contracte va duce la creșterea șomajului prin alternanța mai rapidă contract-șomaj-contract. El exemplifică prin situația câtorva țări unde ponderea angajaților cu contracte temporare este mult mai mare decât în România (27% în Polonia, 17% în Slovenia, 15% media europeană – față de numai 1,3% în România în 2008) dar unde și rata șomajului este mult mai mare (aproape 20% în Polonia și cca. 10% media europeană, față de 4% în România – la nivelul aceluiași an). Concluzionează că o pondere mare a angajaților cu contracte temporare nu duce la scăderea șomajului, ci exact la situația opusă.

Concluzia trasă mi se pare o generalizare făcută cu prea mare ușurință dat fiind că există contraexemple, folosind aceeași indicatori: Olanda – pondere ridicată a contractelor temporare dar șomaj scăzut, sau la cealaltă extremă, Letonia, pondere extrem de mică a contractelor temporare și șomaj crescut (vezi graficele de mai sus).

Problema constă în lipsa de consens în rândul specialiștilor privind legatura dintre flexibilizare, șomaj și piață informală. De partea cealaltă a baricadei, vine afirmația lui Christopher Pissarides, laureat Nobel în 2010, care spune că dacă România nu vrea să ajungă în situația Spaniei, unde șomajul la tineri este de 43%, trebuie să flexibilizeze piața muncii prin folosirea contractelor temporare de muncă. Noi pe cine să credem?

Mi se pare mai util să nu demonizăm contractele temporare apriori, ci mai degrabă să ne uităm cu atenție și la alți factori din piața muncii și din fiscalitate, ca de exemplu pregătirea angajaților, competitivitatea lor, productivitatea lor, sistemul de stimulente din măsurile active, stimulente/penalizări fiscale etc. care să asigure împreună cu măsurile de flexibilizare un impact pozitiv asupra ratei de ocupare care nu vine automat cu flexibilizarea.




Etichetele atasate acestui articol: , , , , ,