Administrația încotro?

Cum reformăm sectorul public

Autor: Marius Profiroiu | Categoria: Administraţie
03-02-2015

Dinamica tranziției, ca și dificultățile ce trebuiau depășite au însemnat noi provocări pentru toate guvernele României, din perioada 2001-2014, ca de altfel, pentru întreaga societate românească. Se poate afirma că nu există un model general de administrație valabil care să conducă la consolidarea guvernării, iar modelele consacrate deja trebuie adaptate condițiilor locale și contextului istoric național. De aceea, guvernarea sistemului public este un proces îndelungat de dezvoltare democratică și existență a unor instituții fundamentale, a cărui reușită este garantată prin răspândirea culturii democrației, a valorilor, a transparenței dar și a unui sistem economic viabil. Cu toate că, în perioada ultimilor ani, s-au desfășurat o serie de acțiuni concrete de reformă, care s-au axat în principal pe crearea cadrului legislativ și instituțional, necesar realizării obiectivelor generale de reformă a administrației publice, analizele tehnice elaborate au scos în evidență faptul că, până acum, schimbările din sistemul administrativ au fost determinate în special de factori externi din care amintim criza economică, restricțiile financiare, statutul de membru al UE.

Astfel, logica internă a funcționării administrației publice a dovedit tot mai multă lipsă de consecvență, iar analiza și fundamentarea politicilor publice a fost inadecvată sau chiar a lipsit, ceea ce a condus la o diminuare a capacității administrative necesare pentru implementarea politicilor sau aplicarea prevederilor legale dar și la slaba absorbție a fondurilor europene. În destule cazuri, autoritatea a fost folosită excesiv, reformele au fost implementate ierarhic, iar funcționarii publici au fost considerați mai degrabă obiecte decât subiecte ale reformei, generându-se astfel disfuncționalități în managementul resurselor umane. Ministerele sunt preocupate foarte mult de activități administrative curente, acestea având mai ales rol de reglementare, iar agenda politică nu reflectă întotdeauna problemele esențiale ale administrației publice. Activitățile angajaților din sectorul public nu sunt planificate adecvat, nu se bazează pe programe pe termen lung. Nu există o continuitate a acțiunilor și predomină problemele curente rezolvate ad-hoc.

În ceea ce privește descentralizarea și deconcentrarea serviciilor publice, acest proces nu a fost dus până la capăt, în sensul că nu s-au transferat resursele financiare corespunzătoare și nu s-au stabilit clar competențele transferate și nivelurile de descentralizare. Capacitatea de implementare a legilor adoptate este slabă, menţinându-se o eficiență scăzută și, în multe cazuri, politizări ale administrației. Lipsa unui sistem integrat între procesul de formare inițială și continuă a funcționarilor publici și planul de carieră al acestora a condus la lipsa de atractivitate a sectorului public pentru tineri. Există un nivel redus de încredere între toate categoriile de funcționari publici.

În administrația publică nu a fost introdus nici un mecanism sistematic pentru a depăși această problemă. Delegarea este limitată. Relațiile ierarhice urmează o direcție de comandă de tip top-down în loc să fie stimulată responsabilitatea și asumarea răspunderii. Comunicarea verticală accentuează separația dintre unitățile instituționale. Relațiile orizontale sunt insuficient dezvoltate, întrucât cooperarea inter-instituțională ar slăbi independența fiecărei unități în parte. Prea multe detalii pot afecta legislația și reglementările la nivel înalt, provocând o posibilă paralizie legislativă.

Îmbunătățirea cercurilor guvernării centrale necesită tipuri noi de profesioniști și de cunoștințe, dar și necesitatea unor profesioniști politici calificați. Fără a repeta ceea ce a fost deja spus, sau fără a intra în detaliile acestei profesii, dezvoltarea unor noi abilități a profesioniștilor politici care să ajungă să informeze decidenții este esențială pentru îmbunătățirea cercurilor decizionale guvernamentale.

Aceasta este doar o singură reprezentare a relației interdependente și simbiotice dintre diferitele propuneri de reproiectare în general și dintre structuri și personal în particular. Permiteți-mi să ilustrez posibilitățile de a face în acest fel și în România printr-o propunere care apare într-un studiu de comparație al Fundației Bartelsmann (Bartelsmann Foundation, 1993) legată de diviziunea muncii între politicieni și întărirea nevoilor managerial-profesionale ale guvernului, cu politicieni concentrându-se pe formularea politicilor, stabilirii standardelor și monitorizare, dar lăsarea managementului profesioniștilor.

Etichetele atasate acestui articol:, , , ,

Comentarii (1)

  1. Cosmin spune:

    Pertinent punctat domnule profesor. Doar ca nu vad prea curand zorii zilei in care politicienii actuali, care prin legile si actele normative din ultimii 10 ani sa spunem, au incercat prin orice mijloace sa ~stapaneasca~institutiile publice, sa puceada, in sfarsit, la a responsabiliza/delega/ceda decizia in favoarea profesionistilor administratiei. Pe de alta parte, in opinia mea lipsesc inca multe mecanisme si instrumente care sa eficientizeze sectorul public in general, administratia in special. Amintesc aici doar cateva exemple sectoriale precum: lipsa unei intelegeri corecte a ceea ce inseamna regionalizare respectiv descentralizare; lipsa corelarii evaluarilor profesionale anuale ale functionarilor publici cu stabilirea/ajustarea corespunzatoare a salariului; stabilirea unei salarizari decente pentru sectorul public, pe criterii de performante si eficienta; asigurarea unor mecanisme legale reale care sa asigure impartialitatea si obiectivitatea recrutarii unor functii publice cheie (de ex prefect, subprefect, secretar uat) de catre comisii independente formate din profesionisti de acelasi nivel profesional si reprezentanti ai mediului academic…. ar mai fi multe alte lucruri de spus. In fine, m-as bucura sa vad ca in Romania s-ar naste o vointa reala de a construi, pas cu pas, edificiul intitulat reforma sectorului public, in general, a administratiei publice in particular. Cu oameni ca dumneavoastra, preocupati de acest lucru, si cu multi altii, dispusi dar si capabili sa fie angrenati intr-un astfel de efort colectiv, ar mai fi o sansa. In niciun caz nadejdea nu poate sta in cei pe care ii vedem mediatizati din ce in ce mai des pe la posturile TV, cu celebrele ANI si DNA pe urmele lor. Doamne-ajuta tara asta!

» » tipareste acest articol

Administrația încotro? | Cum reformăm sectorul public

Autor: Marius Profiroiu | Categoria: Administraţie

Dinamica tranziției, ca și dificultățile ce trebuiau depășite au însemnat noi provocări pentru toate guvernele României, din perioada 2001-2014, ca de altfel, pentru întreaga societate românească. Se poate afirma că nu există un model general de administrație valabil care să conducă la consolidarea guvernării, iar modelele consacrate deja trebuie adaptate condițiilor locale și contextului istoric național. De aceea, guvernarea sistemului public este un proces îndelungat de dezvoltare democratică și existență a unor instituții fundamentale, a cărui reușită este garantată prin răspândirea culturii democrației, a valorilor, a transparenței dar și a unui sistem economic viabil. Cu toate că, în perioada ultimilor ani, s-au desfășurat o serie de acțiuni concrete de reformă, care s-au axat în principal pe crearea cadrului legislativ și instituțional, necesar realizării obiectivelor generale de reformă a administrației publice, analizele tehnice elaborate au scos în evidență faptul că, până acum, schimbările din sistemul administrativ au fost determinate în special de factori externi din care amintim criza economică, restricțiile financiare, statutul de membru al UE.

Astfel, logica internă a funcționării administrației publice a dovedit tot mai multă lipsă de consecvență, iar analiza și fundamentarea politicilor publice a fost inadecvată sau chiar a lipsit, ceea ce a condus la o diminuare a capacității administrative necesare pentru implementarea politicilor sau aplicarea prevederilor legale dar și la slaba absorbție a fondurilor europene. În destule cazuri, autoritatea a fost folosită excesiv, reformele au fost implementate ierarhic, iar funcționarii publici au fost considerați mai degrabă obiecte decât subiecte ale reformei, generându-se astfel disfuncționalități în managementul resurselor umane. Ministerele sunt preocupate foarte mult de activități administrative curente, acestea având mai ales rol de reglementare, iar agenda politică nu reflectă întotdeauna problemele esențiale ale administrației publice. Activitățile angajaților din sectorul public nu sunt planificate adecvat, nu se bazează pe programe pe termen lung. Nu există o continuitate a acțiunilor și predomină problemele curente rezolvate ad-hoc.

În ceea ce privește descentralizarea și deconcentrarea serviciilor publice, acest proces nu a fost dus până la capăt, în sensul că nu s-au transferat resursele financiare corespunzătoare și nu s-au stabilit clar competențele transferate și nivelurile de descentralizare. Capacitatea de implementare a legilor adoptate este slabă, menţinându-se o eficiență scăzută și, în multe cazuri, politizări ale administrației. Lipsa unui sistem integrat între procesul de formare inițială și continuă a funcționarilor publici și planul de carieră al acestora a condus la lipsa de atractivitate a sectorului public pentru tineri. Există un nivel redus de încredere între toate categoriile de funcționari publici.

În administrația publică nu a fost introdus nici un mecanism sistematic pentru a depăși această problemă. Delegarea este limitată. Relațiile ierarhice urmează o direcție de comandă de tip top-down în loc să fie stimulată responsabilitatea și asumarea răspunderii. Comunicarea verticală accentuează separația dintre unitățile instituționale. Relațiile orizontale sunt insuficient dezvoltate, întrucât cooperarea inter-instituțională ar slăbi independența fiecărei unități în parte. Prea multe detalii pot afecta legislația și reglementările la nivel înalt, provocând o posibilă paralizie legislativă.

Îmbunătățirea cercurilor guvernării centrale necesită tipuri noi de profesioniști și de cunoștințe, dar și necesitatea unor profesioniști politici calificați. Fără a repeta ceea ce a fost deja spus, sau fără a intra în detaliile acestei profesii, dezvoltarea unor noi abilități a profesioniștilor politici care să ajungă să informeze decidenții este esențială pentru îmbunătățirea cercurilor decizionale guvernamentale.

Aceasta este doar o singură reprezentare a relației interdependente și simbiotice dintre diferitele propuneri de reproiectare în general și dintre structuri și personal în particular. Permiteți-mi să ilustrez posibilitățile de a face în acest fel și în România printr-o propunere care apare într-un studiu de comparație al Fundației Bartelsmann (Bartelsmann Foundation, 1993) legată de diviziunea muncii între politicieni și întărirea nevoilor managerial-profesionale ale guvernului, cu politicieni concentrându-se pe formularea politicilor, stabilirii standardelor și monitorizare, dar lăsarea managementului profesioniștilor.




Etichetele atasate acestui articol: , , , ,